RO EN
السلة فارغة

SEMA PARC: Dezvoltatorul a intrat in procedura simplificata de faliment

Dupa o amanare, motivata de punerea in miscare a actiunii penale fata de judecatorul Mircea Moldovan, ce facea parte din completul care trebuia sa stabileasca insolventa dezvoltatorului proiectului Sema Parc, care urma sa fie amplasat in zona fostei intreprinderi Semanatoarea, din Capitala, respectiv compania River Invest, magistratii sectiei a VII-a Civile din cadrul Tribunalului Bucuresti au dispus, la finele lunii mai a.c., intrarea societatii debitoare in procedura de faliment simplificat. Cu acelasi prilej, instanta a mai hotarat ridicarea dreptului de administrare al debitorului, numind ca lichidator judiciar pe Manta si Asociatii SPRL. In decizia judecatorilor se mai arata ca, in termen de 10 zile de la data notificarii deschiderii procedurii falimentului, debitorul trebuie sa predarea gestiunea averii catre lichidator, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate pana la deschiderea procedurii. De asemenea, instanta dispune si „intocmirea si predarea catre lichidator, in termen de 10 zile de la intrarea in faliment, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora, cu indicarea celor nascute dupa data introducerii cererii de deschidere a procedurii”. Urmatorul termen a fost stabilit la 22 octombrie 2014, insa hotararea din 28 mai a.c. poate fi atacata cu apel (depus tot la Tribunalul Bucuresti), in termen de 30 de zile de la comunicare.
Societatea Myo-o – proprietara Semanatoarea – a intrat la randul sau in insolventa
Anuntat inca din anul 2006 si evaluat initial la o valoare a investitiei de 1,7 miliarde euro, Sema Parc urma sa integreze, pe o suprafata de 40 ha, un ansamblu de obiective dezvoltate individual, respectiv cladiri de birouri, zona de retail si constructii rezidentiale, lucrarile avand o durata de 15 ani. Finalizata in 2007, prima etapa a cuprins realizarea a doua imobile de birouri, localizate in apropierea statiei de metrou Petrache Poenaru, care au fost cumparate de Europolis (actuala firma CA Immo) si inchiriate unor companii multinationale. Faza a doua trebuia sa inceapa in 2009, insa proiectul a fost oprit din lipsa de finantare. In acel moment, managerii River Invest au modificat planurile initiale, propunand implementarea unui „concept unic in Romania – shopping village”, insa demersul nu a fost incununat de succes, in vederea obtinerii fondurilor necesare lucrarilor de constructie. Pentru River Invest – societate controlata de un grup de oameni de afaceri si avandu-l ca principal actionar (cu 49,69% din total) pe Ion Radulea, ce detine si firma Sema Parc (ce administreaza parcul industrial omonim) – anii 2009 si 2010 au fost foarte dificili si, potrivit celor mai recente date oficiale, la nivelul lui 2012 cifra de afaceri a dezvoltatorului s-a plasat la numai 1,47 milioane de lei, in conditiile inregistrarii unor pierderi si acumularii unor datorii totale de 11,36 milioane de lei. De altfel, Ion Radulea detine si grupul Myo-o, in proprietatea caruia se afla uzina Semanatoarea. In acelasi timp, este actionar direct si indirect la firma Sema Parc, care administreaza parcul industrial cu acelasi nume. Tot la data de 28 mai 2014, in camera de consiliu C5 a Tribunalului Bucuresti s-a decis intrarea in insolventa a debitoarei Myo-o, administrator judiciar fiind desemnat biroul Manta si Asociatii SPRL, iar continuarea procedurii a fost programata dupa vacanta judecatoreasca, mai precis la data de 22 octombrie 2014. Informatii suplimentare, la www.just.ro
  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter