RO EN
السلة فارغة

PWC: Facilitati fiscale pentru cercetare-dezvoltare: ce prevede legislatia?

Facilitatile fiscale pentru cercetare-dezvoltare sunt oferite de mai multe tari si pot constitui un avantaj competitiv in atragerea de investitii in proiecte ce implica activitati de cercetare-dezvoltare si in dezvoltarea accelerata a societatilor care intreprind astfel de activitati. In Romania, stimulente fiscale pentru activitatile de cercetare-dezvoltare, existente in Codul fiscal, sunt urmatoarele:
- deducerea suplimentara, in proportie de 50%, a cheltuielilor efectuate pentru activitatile de cercetare-dezvoltare;
- aplicarea metodei de amortizare accelerata in cazul aparaturii si echipamentelor destinate activitatilor de cercetare-dezvoltare;
- scutirea de impozit pe venit pentru angajatii care lucreaza in proiecte de cercetare-dezvoltare;
- scutirea de impozit pe profit pentru contribuabilii cu activitati exclusiv de cercetare - dezvoltare in primii 10 ani de activitate.
Spre exemplu, beneficiul obtinut din aplicarea facilitatii de deducere suplimentara a cheltuielilor poate conduce la o economie de 8% din valoarea investitiilor in proiecte de cercetare-dezvoltare (de exemplu 8% reprezentand reducere in impozitul pe profit final de plata). Banii astfel economisiti pot fi directionati pentru a sprijini alte activitati/initiative de afacere la nivelul societatilor in cauza.
Totusi, in Romania cadrul legislativ aplicabil pentru accesarea acestor facilitati nu este unul foarte prietenos cu contribuabilii si nicidecum facil.
Mai exact, cadrul legislativ pentru accesarea acestor facilitati este compus momentan din Codul Fiscal, Ordonanta de Guvern nr. 57/2002 privind cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica, aprobata cu modificari si completari ulterioare, dar si Ordinul comun nr. 1056/4435/2016 din 5 iulie 2016 pentru aprobarea Normelor privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la calculul rezultatului fiscal emis de Ministerul Finantelor Publice si de Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice. In plus, este aplicabil si Ordinul nr. 350 din 30 mai 2019 emis de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru constituirea registrului expertilor pe domenii de cercetare-dezvoltare. Nu in ultimul rand, Ordinul 1056/4435/2016 face trimitere si la ghidul specific emis de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica - Manualul Frascati.
 
Care sunt conditiile in prezent?
Pe scurt, pentru a putea beneficia de aceste facilitati fiscale, o activitate sau un proiect pot fi considerate eligibile, conform legii, daca indeplinesc simultan urmatoarele 5 criterii:
1. Criteriul de noutate: se refera la un produs nou/modernizat, tehnologie noua/modernizata, serviciu nou/modernizat, care aduc un plus de cunoastere la tehnologiile actuale din industria respectiva.
2. Criteriul de creativitate: se refera la dezvoltarea de noi concepte, metode, etape pentru indeplinirea obiectivului proiectului/proiectelor.
3. Criteriul de incertitudine: un proiect de cercetare-dezvoltare, in general, implica incertitudini cu privire la costuri, perioada de timp necesara pentru a obtine rezultatul dorit si, in acelasi timp, daca se poate atinge scopul proiectului si in ce masura.
4. Criteriul de demers sistematic – proiectul trebuie desfasurat intr-o maniera sistematica, adica este planificat, ii sunt alocate resurse (timp si personal specializat) si un buget.
5. Criteriul de transferabilitate/reproductibilitate al rezultatului: rezultatul obtinut (inclusiv cel negativ daca nu s-a obtinut rezultatul dorit) trebuie sa fie transferabil/reproductibil dupa finalizarea proiectului.
Pentru fiecare proiect in parte, contribuabilul trebuie sa pregateasca o documentatie tehnico-financiara, foarte bine argumentata care sa sustina aplicarea facilitatii respective. De asemenea, pentru incadrarea proiectelor/activitatilor de cercetare-dezvoltare contribuabilul trebuie sa apeleze la expertiza unei persoane autorizate din „Registrul National al Expertilor pentru certificarea/expertizarea activitatii de cercetare-dezvoltare”.
Dar ce se intampla de fapt in practica? In practica, aceste facilitati fiscale sunt foarte putin aplicate de contribuabili, motivele fiind diverse, precum: gradul de incertitudine cu privire la acceptarea aplicarii acestei facilitati in eventualitatea unui control fiscal, lipsa de practica prin raportare la alti jucatori din domeniul de activitate respectiv, lipsa de informare cu privire la activitatile eligibile si beneficiile aplicarii acestor facilitati, cadrul legislativ actual care nu este armonizat si in niciun caz extrem de cuprinzator cu privire la activitatile ce pot fi considerate eligibile, lipsa resurselor pentru a determina si documenta astfel de proiecte etc.
Plecand de la teoria mentionata mai sus, dorim sa exemplificam in cele ce urmeaza cateva tipuri de activitati de cercetare dezvoltare din domenii variate, avand la baza Manualul Frascati.
 
Cine, cum? Exemple practice
Facilitatile fiscale mai sus-mentionate pot fi aplicate de societati care activeaza in domenii diferite, plecand de la industria auto, energie, IT, domeniul financiar-bancar, telecomunicatii, agricultura etc.
Cum? Spre exemplu, activitatile de cercetare-dezvoltare in domeniul ingineriei mecanice sunt strans legate de proiectarea produselor. Daca procesul de proiectare implica calcule, desene, concept, instructiuni de operare pentru a crea prototipuri/proiecte pilot, atunci aceste activitati ar trebui sa se califice drept activitati de cercetare/dezvoltare. Daca aceste activitati sunt legate doar de executia si mentinerea standardelor actuale de productie, atunci nu se pot califica drept activitati de cercetare dezvoltare.
Industria chimica si industriile conexe sunt de obicei candidati puternici pentru programe de stimulare a cercetarii si dezvoltarii. De exemplu, activitati de cercetare-dezvoltare pot fi: dezvoltare de noi hibrizi seminte (industria agri), eficientizare proces de productie pigmenti, dezvoltarea si optimizarea unor straturi de pasivare.
In domeniul IT, urmatoarele activitati s-ar preta pentru deducerea suplimentara aferenta activitatilor de cercetare-dezvoltare: dezvoltarea unui nou sistem de operare/limbaj de programare, design si implementarea unui nou motor de cautare bazat pe tehnologii noi, crearea de noi tehnici de securitate si criptare a datelor etc.
In domeniul financiar-bancar, printre activitatile ce se pot califica pentru deducerea suplimentara ar fi urmatoarele: modelarea probabilitatii de rambursare anticipata, dezvoltarea de noi modele/metodologii de risc pentru procesul de creditare, crearea unui software pentru activitati de home-banking, dezvoltarea de noi tehnici/mecanisme de investigare a profilului clientilor cu scopul de a crea noi produse si servicii bancare, cercetare pentru a determina noi categorii de risc ce trebuie avute in vedere in contractele de asigurare, cercetare tendinte sociale pentru a determina impactul asupra produselor de asigurare cu scopul de a crea noi produse, dezvoltare aplicatii/tehnologii noi pentru electronic banking, servicii de creditare/economisire/asigurare electronice etc.
In domeniul logistic, potentiale activitati de cercetare-dezvoltare ar fi crearea unei solutii de machine learning pentru predictia comenzilor, dezvoltare aplicatie pentru urmarirea comenzilor etc.
Asa cum am exemplificat mai sus, activitatile de cercetare-dezvoltare se pot regasi in foarte multe domenii de activitate si pot beneficia de aceste facilitati fiscale prevazute momentan in legislatia din Romania.
Desi contextul actual nu e cel mai propice, aplicarea acestor facilitati fiscale ar impulsiona directionarea resurselor societatilor spre astfel de activitati de cercetare-dezvoltare, care in viitor vor conduce cu siguranta la imbunatatirea performantei financiare a societatilor respective si vor oferi un avantaj competitiv prin raportare cu alti jucatori din piata.
Astfel, societatile din Romania ar trebui sa se informeze cu privire la aplicarea acestor facilitati si sa faca demersurile necesare pentru a beneficia de economiile generate din activitati de cercetare-dezvoltare, ajutand astfel la promovarea unor bune practici pentru impulsionarea unor astfel de activitati la nivel national.
 
Un material de Andreea Mitirita, Partener PwC Romania si Cristina Fuioaga (foto), Director PwC Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter