NP: Mediul de afaceri trebuie sa valorifice oportunitatile crizei, inclusiv restructurarea

Traim o combinatie complexa de fenomene, dupa unii devastatoare pentru lumea economica si sociala. Atributele care se dau actualei crize ne infioara, ea este fara precedent, profunda si abunda in incertitudini. Ea a exacerbat mai mult decat punctele slabe ale tarilor, ale regiunilor si ale populatiilor fragile, le-a atacat calcaiul lui Ahile. Orice insanatosire, din orice domeniu al activitatii umane, este acum legata biunivoc de evolutia luptei impotriva Covid-19 si succesele ce vor fi repurtate vor constitui victoria impotriva unui dusman nemilos si nevazut, dupa cum ne spun, cu repetitie, toti specialistii acestei lumi. Nota de optimism, care strabate perioada de dupa trimestrul III al anului 2020 cu privire la cresterea economica, nu se refera la plasarea ei in teritoriul pozitiv, ci la descresteri mai mici fata de asteptari. Puterea acestei „redresari” ramane inca incerta, inegala si incompleta, tocmai din cauza combinatiei de fenomene amintite mai sus. Daca ajungem sa pledam ca atat cauza, cat si efectul sunt structurale, lucrurile nu mai sunt simple pentru a fi solutionate. Daca adaugam ca am ajuns aici si din cauza unei cauze endogene noi, lucrurile devin si mai complicate. Ca urmare, responsabilitatea trebuie sa porneasca de la realitatea obiectiva a acestui prezent, deja cu mult diferita de cea de acum aproximativ noua luni.

1. Din punctul de vedere al analizei cine - ca tara - a intrat in criza pandemica mai pregatit sau mai putin pregatit, lucrurile sunt cunoscute. Daca adresam intrebarea cu referire la ce institutii au contribuit imediat, cu masuri de succes, la debutul crizei pandemice, atunci raspunsul este sistemele financiare, iar in cadrul lor, in special, cele bancare au fost cel mai bine pregatite. Si aceasta, datorita cresterii rezilientei lor, la care s-a lucrat cu seriozitate imediat dupa criza financiara trecuta. Este partea din arhitectura omenirii care a invatat ceva din lectiile crizei financiare, in vreme ce partea executiva, privita ca un rezultat al democratiei politice, a ramas in urma. Despre aceasta parte nici nu mai trebuie sa amintim. Doar poate, gandindu-ne la mesajele fostilor presedinti ai BCE - J.-C. Trichet, M. Draghi -, respectiv ca „implicarea guvernelor prin politicile fiscale trebuie sa fie mai substantiala”. Un mesaj ramas si acum de actualitate pentru prezentul nostru atat de complicat.

Guvernele au reactionat, ce-i drept, dar dupa cum au dispus de spatiu fiscal, influentat fie de cota din PIB alocata pentru depasirea crizei pandemice si economice, fie de indatorarea neta. Bancile centrale, din punctul de vedere al instrumentelor folosite in calibrarea mandatelor lor la noua realitate, cu rezultate incontestabile (pe cat de contestate de unii si altii), au intrat deocamdata si din nou in complicatiile expansiunii bilanturilor proprii. In plus, ele studiaza si cauta sa-si asume, aditional mandatului de stabilitate a preturilor, implicarea in problematica inegalitatii, a schimbarilor climatice si digitalizarii. Aceasta implicare raspunde, de fapt, abordarii structurale a noi realitati, de care aminteam mai sus. Ca urmare, stabilitatea preturilor este privita prin vectorii care urmeaza sa caracterizeze viitoarea crestere economica post pandemie, dar cu elemente de pandemie incluse.

Dupa toate aprecierile, raspunsul guvernelor si al bancilor centrale la pandemie si efectele ei economice a fost unul bun, pe masura momentului, dar fara sa se stie, inca, daca anvergura stimulentelor fiscale si monetare alocate deja va fi suficienta pentru o redresare robusta. In acest caz, o alta necunoscuta de luat in seama este perioada in care necesitatea lor ramane valida. Cuantificarile rezultatelor „redresarii” observate sunt pendinte de CAT si pana CAND stimulentele mentionate sunt necesare si, ca urmare, redresarea ramane caracterizata ca lipsita de forta in a raspunde unei dispersii structurale nationale si geografice adecvate (Comisia Europeana, FMI).

Lumea insa nu sta pe loc, guverne si mediul de afaceri trec spre valorificarea oportunitatilor crizei, cea mai importanta si necesara fiind restructurarea economiilor, in armonie cu vectorii benefici deja lansati, spre care se orienteaza stimulentele nationale si/sau atrase, prezente si viitoare (credite, granturi), focalizate administrativ. Problema care ramane, cam peste tot in lume (cu exceptia implicarilor FMI mai rapide, fie in varsaminte sau in reducerea datoriilor unor state devenite extrem de vulnerabile), este cea a momentului cand accesul la resursele atrase va deveni posibil (in cazul Romaniei, facilitatile de la UE, din programul de redresare si bugetul multianual 2021-2027). Grija viitorului ramane povara datoriilor si pericolul inflationist.

Perspectivele si interesul pentru relansarea economiilor, inca din perioada debutului manifestarii crizei pandemice, se vad din analizele de constatare a efectelor generale si specifice ale inchiderii economiilor nationale asupra lanturilor de aprovizionare si a schimbarilor in importanta ramurilor economice nationale, aflate inclusiv sub impact extern. Ca si natura umana, procesele de adaptare sunt deja vizibile, in primul rand din initiativa mediului de afaceri, chiar daca sunt modeste in sensul recuperarilor. Aceste adaptari scot in evidenta si mai bine ierarhizarea noua spre care se indreapta structurile economice, respectiv diferentierile de comportamente ale diferitelor ramuri economice, ca raspuns la masurile minime de protectie fata de coronavirus si asteptarea vaccinului tamaduitor.

Diferentierile sunt multiple, primul accent cazand pe sistemele de sanatate. Presiunea creata de Covid-19 a insemnat intrarea acestora intr-o activitate febrila - oameni si echipamente de specialitate - cererea crescand pentru forta de munca (doctori, asistente, cei care au asigurat serviciile spitalicesti: aprovizionare, stocare, dezinfectii, curatenie etc.), legaturile cu serviciile de ambulante, comunicatiile intre institutiile responsabile si intre acestea si populatie. Consumurile in crestere pentru medicamente, consumabile, echipament de protectie, aparatura de testare, echipamente de supravietuire etc. au depasit rezervele existente initial, si asa insuficiente. Refacerea si suplimentarea acestora fata de necesitatile in crestere, prin interventii guvernamentale constand in achizitii rapide, au mentinut in viata nu numai oameni, ci si capacitati de productie interne si externe. Functionarea acestora a evidentiat armonizarea cu masurile de protectie, in redefinire si in crestere, fata de standardele cunoscute si la masurile de rezilienta pentru viitor. Serviciile colaterale/auxiliare, ca cele de transport al necesarului de utilitati pentru functionarea spitalelor, au ramas active, desi ele, la randul lor, au fost afectate de coronavirus. Toate aceste servicii s-au autoindus intr-o noua competitie, determinata de cerere, de urgenta si viteza.

In timp ce sistemul sanitar a fost nevoit sa functioneze la capacitate cu eforturi pentru supracapacitati temporare pe masura imbolnavirilor, inchiderea economiilor, dispusa administrativ pe considerentul protectiei omului si salvarii acestuia, a avut de ales intre decizia totala de inchidere si cea partiala, in functie de trecerea de la starea de urgenta la cea de alerta si a evolutiei masurilor de relaxare. Prima concluzie este ca restructurarea cererii de consum a reordonat ramurile economice din punctul de vedere al importantei, iar stimulentele si relaxarile fiscale au determinat si o ordine a redresarii lor. Ramurile economice care nu au depins de necesitatea de contacte personale par sa-si revina mai repede, fata de cele mai dependente chiar de masuri mai performante de control al virusului, dupa cum economiile intensive in logistica, productie si constructie au avut o revenire mai buna. In aceeasi masura, activitatile colaterale care le servesc vor fi si ele stimulate, dar numai in masura comenzilor certe. Un caz este cel al transporturilor terestre, aeriene si maritime/fluviale, unde angajatii nu mai sunt platiti cu salarii constante, ci pe baza veniturilor din contractele angajate, serviciu executat - cota din venitul incasat. Diferentierea se manifesta si pe tari, indiferent de performanta serviciilor de sanatate publica in vreme de pandemie, dar si dupa modul specific in care unitatile de productie isi asigura complementar masuri de protectie a angajatilor.

Succesul in redresare ar fi bine sa fie masurat prioritar cu indicatorii de somaj si rata angajarilor, avand in vedere preocuparea pentru revenirea asigurarii de venituri din activitati economice si nu din subventii de intregire (in unele cazuri, de la zero) temporara si proportionala, cum se intampla in cazul somajului tehnic. Sansa somajului structural consta in oferta si dinamica redresarilor pe ramuri, in ordinea lor prioritara, cu reconfigurarea impactului de tractiune al acestora asupra celorlalte ramuri. Una din spetele interesante este dezvoltarea determinata de pandemie a e-comertului, firmele din domeniu atragand multa forta de munca din comunitatile locale pentru pregatirea documentara a comenzilor, manevrarea stocurilor, ambalarea si transportul fizic, incarcarea expedierilor etc. Un factor stimulativ pentru productie si reangajari este cel al scaderii pana la eliminare a stocurilor din unele sectoare, penuria readucand la alt nivel reluarea activitatilor cu impact asupra angajarilor, in sectorul privat, in primele etape ale pandemiei disponibilizarile fiind totale si fara plati compensatorii. In acest mod, se intrevede revigorarea lanturilor de aprovizionare, care vor suporta restructurari fata de noile concentrari ale cererii si surselor de oferta, a modalitatilor de transport mai sigure din punctul de vedere al sanatatii, care vor determina si scurtari de distante. In industria turismului, care a produs dificultati transporturilor aeriene, sansa revenirii consta in restructurarea fluxurilor de vizitatori, a accesibilitatii destinatiilor cu automobile personale etc.

Lasand insa la o parte restructurarile din economiile nationale cauzate de un virus si „ajutate” initial de masurile administrative luate apoi de guverne, bine ar fi daca stimularea in continuare, impreuna cu resursele mediului de afaceri, vor urma directiile cele mai bune. Adica pentru o economie sustenabila si competitiva. Totusi, in acest context, perspectivele economiei globale trebuie legate si de alte efecte, mai adanci, pe care masurile de restrangere cauzate de pandemie le-au avut asupra socialului. Si, de aici si asupra culturii de consum, cu impact asupra ofertei. Dar impactul asupra socialului nu vine numai de la coronavirus, ci si din trecutul sau destul de zbuciumat. Globalizarea si cresterea economica din anii ’80, pana la criza financiara, au imbogatit practic pe cei care erau deja bogati, cresterea veniturilor lor lasand in urma clasa mijlocie si pe cei saraci. Delocalizarile din motive de costuri reduse ale fortei de munca au adaugat fenomenului de inegalitate pe cel al somajului, iar finantarea pentru programele sociale a scazut relativ, accentuand fenomenul de pauperizare.

Ceea ce s-a intamplat, sintetizeaza Nancy Birdsall, este ca societatea umana a tranzitat de la o crestere economica multilaterala spre o stare bolnavicioasa, iar durerile produse asupra socialului nu sunt numai economice, ci si psihologice. De asemenea, „inversarea norocului”, cum am spune, nu poate sa nu aiba efecte politice, posibil dintre cele mai tumultoase, accentuate de vizibila restrangere a drepturilor omului prin masurile de stavilire a raspandirii noului coronavirus. La vulnerabilitatile economice, la care sunt expuse populatii intregi, se adauga in acest mod cele de comportament social, care nu pot fi excluse din asteptarile economistilor. In fapt, ne confruntam cu adevarul ca vindecarea bolii a devenit mai problematica decat boala in sine.

Izolarea de azi, in carantina acasa sau institutionala, sau distantarea sociala (termen tot mai greu de acceptat!) au in spate foarte multe studii, privind efectele, absolut demobilizatoare in asteptarile noastre privind capacitatea socialului de a contribui la o crestere economica sustenabila, cand sanatatea lui mentala poate fi in declin. Lista „deranjamentelor” produse este lunga - depresie, oboseala, nervozitate, lipsa somnului, stres, schimbari neurocognitive, sensibilitate crescuta la pericole, agresivitate, disconfort fizic, scaderea imunitatii, greutate in gandire si vorbire, pierderea comportamentului social etc. Sa ne gandim ce impact pot avea toate acestea asupra relatiilor profesionale sau a gasirii unui loc de munca, cand esti sau nu supus unui control de specialitate. Sa mai adaugam frustrarile legate de restrangerea libertatilor individuale, sever declansate de atacul din 11 septembrie 2001, din motive de terorism, accentuate de masurile impotriva raspandirii coronavirusului si efectul lor agresiv in strada.

Se pare ca, deocamdata, aceasta parte de afectare a fiintei umane, respectiv a potentialului ei de a munci, de a fi educata, inca nu face parte din viitorul model de dezvoltarea economica in constructie, dar ea nu trebuie sa lipseasca. Deocamdata, din aceste motive, linistea sociala este brazdata de revolte in care autoritatile trebuie sa readuca echilibrul intelegerii limitelor noii libertati functionale ale individului. Procesul a devenit mai greu de stapanit. Calitatea comunicarilor guvernamentale si ale media, stirile, care baleiaza intre obiectivitate/realitate si conspiratie, produce efecte cu turnura certa de inducere de temeri si panica. Devine absolut necesara reorganizarea muncii in toate sectoarele, de la educatie la asigurarea accesului consumatorului la bunuri si servicii, astfel ca increderea in siguranta fiecarui loc de invatare, pregatire profesionala, de munca pentru venituri sa revina fara suspiciuni. Aceasta reorganizare va presupune si modificari in criteriile si atributiile ocupationale, dupa cum in alte profesii ele vor fi accentuate, cu repercusiuni legale si economice. Ca urmare, chiar functionarea pietei muncii, a celei de recalificare va cunoaste reforme serioase. In toate spetele economice si cele ale fortei de munca vor plana, asa cum se prezice, norii pandemiilor viitoare pentru care trebuie sa fim pregatiti, prin asumarea lectiilor raspunsului la criza Covid-19.

2. La intrebarea care trebuie sa fie orientarea relansarii, fie prin flerul mediului de afaceri, fie prin interventia statului acolo unde doreste ca greutatea datoriilor contractate de la inceputul pandemiei sa nu cantareasca prea mult in timp, raspunsul este recalibrarea politicilor publice, fiscale si monetare, pentru o dezvoltare sustenabila, in parametrii noului normal, impus de restructurarile din toate domeniile vietii sociale si economice determinate de factorul endogen reprezentat de coronavirus. Privind insa la caile revenirii la dezvoltare, pandemia ne-a gasit deopotriva si nepregatiti, dar si pregatiti. Aici nu ne referim la pozitiile fiscale ale tarilor sau la anduranta sistemelor de sanatate subfinantate, ci la orientari aparute dupa criza financiara incoace, puse in dezbateri serioase, ca eficientizarea vietii economice si a guvernantei, curatirea mediului de poluare, toate sprijinite de un avans major in tehnologie. Ca urmare, cap-compasul este deja stabilit. El arata spre economia eliberata de emisiile de carbon, economia digitalizata, economia devotata ingrijirii vietii umane (care economy), fara de care nimic nu poate exista ca obiect al framantarilor noastre prezente.

O concluzie care ne atrage atentia este ca relationarea capital - forta de munca trebuie refacuta in ordinea fireasca a inlantuirii, cu atentie sporita si prioritara asupra sanatatii ei privita generational, iar mediul conlucrarii capital - forta de munca practic trebuie regandit in termenii protectiei angajatilor, daca se doreste o eficacitate continua - crestere economica sustenabila - supusa riscului „sabiei lui Damocles”, reprezentat de aparitia a noi virusuri. Subliniem acest lucru, intrucat credem in concomitenta relansarii cu restructurarea economica numai daca se tine cont de noua corelatie, ceea ce inseamna ca, sub imperiul orientarilor politicilor publice spre tipul de economii descris mai sus, se modifica si contractul social, si relatia stat-piata. In legatura cu ultimul aspect, cea mai buna interventie in sprijinul economiei, in aceasta perioada de restructurare economica, este „ajutorul de stat”, intr-o noua orientare, care sa ajute focalizarea si viteza restructurarii.

Revenim cu ideea ca „devierile”, deja acceptate temporar in regulile fiscal-bugetare, ar deveni parte a noului normal. Ca exemplu, mentionam prelungirea de catre Comisia Europeana (CE) a acordarii ajutoarele de stat (decizie adoptata in 19 martie 2020) pana in 30 iunie 2021, in paralel cu adaptarea domeniului de aplicare a facilitatii, devenind cunoscut riscul prelungit al efectelor pandemiei asupra economiei. Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie al Comisiei Europene, declara recent ca, in termenii politicii fiscale a UE, ministrii de resort au primit un ghid de pregatire a elaborarii bugetelor nationale pentru 2021, unde clauza derogatorie generala (s.n.) pentru deficite mai mari de 3% se va prelungi pe tot parcursul anului 2021, atat pentru zona euro, cat si pentru SM individual. De la FED, presedintele Jerome Powell declara ca „too little stimulus is worse than too much”.

3. FMI invita guvernele sa investeasca tot mai mult, pentru a stimula economiile dupa socul provocat de pandemia de coronavirus. Foarte multi angajati pastreaza ingrijorarea ca si-ar putea pierde locurile de munca definitiv, dupa valul doi al pandemiei, spre sfarsitul anului 2020, ca un probabil efect de contractie a economiei globale de 4,9% in 2020 (date FMI, septembrie-octombrie). Calcule interesante facute de specialistii FMI arata ca, in cazul economiilor dezvoltate si emergente, cresterea investitiilor publice cu 1% din PIB global ar putea crea - in mod direct - circa 7 milioane de locuri de munca, cu un efect de antrenare pentru alte 20-33 milioane de locuri de munca prin efectele macroeconomice.

Investitiile publice de calitate sunt un element de sustinere a increderii investitorilor privati, iar aportul lor efectiv, cu o crestere de 10% a investitiilor, ar insemna o crestere suplimentara a PIB-ului global cu 2,7 puncte procentuale. Investitiile publice, arata FMI in raportul fiscal preluat de CNBC, semnaleaza angajamentul guvernelor pentru crestere si stabilitate.

Problema datoriilor si inflatiei preocupa, in egala masura, dar limitele acestora raman sub semnul incertitudinii in evolutia pandemiei. FED si BCE se gandesc sa suplimenteze masurile de QE, dupa analize recente, releva posibila insuficienta, prin prisma efectelor economice posibile, a celui de-al doilea val al pandemiei, se pare chiar mai agresiv.Christine Lagarde, presedintele BCE, a declarat, pentru un eveniment online organizate de The Wall Street Journal, ca revenirea economica de la sfarsitul primaverii si inceputul verii se va intrerupe (si a avut dreptate, n.n.), ca urmare a masurilor noi de izolare. In interiorul BCE, se iau in considerare extinderea stimulentelor monetare pentru sustinerea economiei, programul de achizitii de obligatiuni in valoare de 1.350 miliarde de euro urmand sa fie majorat, cel mai probabil, in luna decembrie 2020.Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, avertizeaza ca „toate tarile se confrunta acum cu ceea ce eu numesc «o lunga ascensiune» - un urcus dificil, care va fi indelungat, inegal si nesigur, si presarat cu obstacole .... calamitatea pandemiei este departe de a fi trecut". FMI se declara pentru „up our game”, respectiv concertarea atentiei pe ce se poate intampla.

Eurodeputatii se exprimau mai deunazi, pentru decizii mai clare, care sa ajute redresarea economica mai rapida, iar Charles Michel, presedintele Consiliului European, insista pe decizii care sa nu lase loc de compromis. Multitudinea de mesaje pentru mentinerea stimulentelor denota faptul ca, deocamdata, nu cresterea datoriilor publice este problema imediata, desi ea se inscrie intr-o criza mult mai indelungata a gestiunii crizei financiare, ci vointa politica ca economia globala sa nu deraieze. Cu privire la aceasta vointa politica, insistentele denota - de asemenea - nu numai un trecut al deciziilor lente si pline de controverse (caracteristice UE), ci si faptul ca redresarea economica este singura cale de a putea fi solutionate si problemele geopolitice (alegerile din Belarus, sanctiunile impotriva Iranului si Rusiei, diferendul Grecia-Turcia din Marea Egee, colonizarile turce din Famagusta/Cipru etc.).

In astfel de conditii, fata de prelungirea stimulentelor fiscale si monetare, preocuparea pentru revirimentul inflatiei este mai acut. Pana una-alta, trebuie insa depasit pericolul deflationist. Pentru zona euro, BCE estimeaza ca rata medie a inflatiei ar putea ajunge la 0,3%, cu perspectiva de 1% in 2021 si de 1,3% in 2022, dupa ce a coborat, pentru prima data dupa luna mai 2016, in teritoriul negativ in august 2020. FED si-a propus ca, prin stimulentele avute in vedere, corelat cu mandatul legat de reducerea somajului prin cresterea economica, sa tinteasca o inflatie usor peste 2% .

O interesanta analiza privind evolutia inflatiei este dezvoltata de Peter Bofinger, economist german, profesor in disciplina Monetary and International Economics, la Würzburg University si fost membru al Grupului german Council of Economic Experts. Analiza sa este meritorie prin modul in care se explica de ce suntem la limita deflatiei, pe de o parte, si de ce este preocupanta inflatia viitoare, pe de alta parte. Bofinger afirma ca, in urma injectiilor de bani de anvergura impusa de criza pandemica si efectele ei, a sosit ora Teoriei Monetare Moderne (MMT), mai ales in cazul masurilor luate de FED in SUA. Studiul lui, plecand de la datele statistice ale economiei SUA, coroborat cu ce se intampla, in prezent, cu inflatia, se bazeaza pe identificarea directiei in care s-au dus, fie stimulatele fiscale (in SUA, in trimestrul II 2020, ele ajunsesera la 30,2% din PIB, cu mult peste 11,6% in trimestrul II al anului 2010 in lupta cu criza financiara), fie stimulentele monetare (in SUA, in trimestrul II 2020, cumpararile de titluri de valoare ale trezoreriei americane s-au ridicat la 21,2% din PIB, comparativ cu maximum 8,4% din PIB din perioada de QE din anul 2011). Conform MMT, bancile centrale ar trebui sa finanteze direct guvernele, spune Bofinger, dar achizitiile de titluri de valoare de la cei mai credibili dealeri bancari globali de pe piata secundara, in conditiile in care perceptia este ca bancile centrale sunt dispuse sa cumpere nelimitat, nu mai fac diferenta fata de regula MMT, adica se poate accepta monetizarea directa a deficitelor fiscale.

4. Se stie ca stimulentele fiscale au fost folosite pentru tinerea in viata a sectoarelor economice importante, in lupta cu coronavirusul, pentru usurarea situatiei angajatilor si a somerilor din sectoarele de activitate cele mai afectate, si, in unele cazuri, vorbim si de transferuri banesti directe catre gospodariile populatiei sarace. Strategia cumpararilor de titluri de valoare, spune Bofinger (cu o perceptie nelimitata a achizitiilor, din cauza incertitudinilor produse de pandemie), a ajutat nu numai la compensarea scaderii relative si absolute a veniturilor personale dar, in combinatie cu fenomenul de economisire al populatiei pentru viitorul incert (reducerea consumului), a determinat si cresterea veniturilor disponibile, asa cum s-a vazut in dinamica depozitelor personale la banci. Tot pe datele SUA, veniturile disponibile in trimestrul II 2020 erau de 1.600 miliarde de dolari (calculate pe baza anuala), mai mari decat cele din trimestrul IV al anului 2019, in timp ce cheltuielile de consum scazusera cu 1.800 de miliarde. Rata economisirilor personale in SUA a fost de 25,8%, depasind recordul inregistrat in luna mai 1975, de 17,3%, iar agregatul monetar M1 era cu 27% mai mare in trimestrul II 2020, comparativ cu trimestrul IV din 2019. Aceste evolutii extreme dau caracteristica crizei pandemice, afirmate de multi, ca o criza ca nicio alta.

Principial, cresterea masei monetare M1 la un nivel preocupant in multe tari afectate de criza pandemica a avut loc pe fondul unui gap negativ al PIB-ului, ca urmare a masurilor administrative luate de guverne, pentru prevenirea raspandirii coronavirusului. Efectele au fost trecerea in teritoriu negativ a cresterii economice, cu impact asupra cresterii somajului, scaderea veniturilor si propensiunea de a economisi, inclusiv din transferurile fiscale directe catre populatie, reducand cererea agregata de consum. Riscul inflationist al MMT trebuie judecat dupa evolutia gap-ului PIB, doar trecerea lui in teritoriul pozitiv inseamna stimularea inflatiei si momentul cand ea trebuie sa ne ingrijoreze. MMT a fost considerata risc inflationist, fie dupa conceptia monetarista (cresterea ofertei de bani), fie dupa cea keynesiana, care o asociaza distributiei conflictuale a banilor. In ambele cazuri, stocul sporit de bani ramane un pericol inflationist, dar el trebuie raportat la semnul gap-ului PIB-ului, in sensul existentei unui loc pentru o expansiune economica de recuperare sau o supraexpansiune economica, aidoma celei din perioada Marii Moderatii.

Bofinger mentioneaza ca este inca prea devreme pentru o evaluare comprehensiva a MMT numai pe baza strategiei de lupta a guvernului SUA si de catre FED impotriva pandemiei si efectele ei din primele sase luni ale anului 2020. In opinia noastra, ea trebuie legata de ceea ce pot deveni compromisurile in „noul normal” postpandemie. MMT trebuie analizata pe serii de date lungi. Sa ne amintim, spune Bofinger, ca economisti celebrii ca Larry Summers, Paul Krugman sau Kenneth Rogoff spuneau, despre MMT, ca este o reteta a dezastrului sau un nonsens din momentul in care au fost combinate politicile fiscale si monetare, ca raspuns la consecintele economice ale pandemiei. Ulterior, Krugman are o revizuire asupra nonsensului MMT, de la momentul aplicarii in SUA a programului CARES (The Coronavirus Aid, Relief and Economic Security (CARES) Act, aprobat in martie 2020, pentru a asigura beneficii saptamanale suplimentare somerilor americani (600 dolari), pledand pentru extinderea acestuia.

MMT poate deveni un subiect de analiza mai profunda a proceselor macroeconomice, in linia celor care sustin ca nicio criza nu trebuie pierduta din punctul de vedere al oportunitatilor pe care le deschide (lui Winston Churchill ia fost atribuita citatul „Never waste a good crisis”, cand WWII se apropia de sfarsit). Lucrarea „The Saving Glut of the Rich” pusa in circulatie in luna octombrie 2020 trateaza problema finantarii datoriilor guvernamentale din economisirile gospodariilor celor bogati, situatie in care cresterea ei ar fi o rusine pentru guverne, mai ales ca din aceste economisiri nu s-au facut nici un fel de investitii. Cu pandemia, insa, suntem in situatia in care cresterea economisirii celor bogati este concomitenta cu reducerea posibilitatilor celor saraci si a guvernelor de a economisi. Este o cauza a inegalitatilor din SUA, manifesta in ultimii 35 de ani, ca urmare a economisirilor mari facute de 1% din topul celor bogati, prin modul in care s-au distribuit veniturile si bogatia. Acestia au devenit importanti detinatori de creante asupra guvernului american si a gospodariilor populatiei, prin modul in care functioneaza sistemul financiar.

5. Avansul in cercetarile economice, bazate pe aspectele distributive de lichiditate ale marilor banci centrale, preconizeaza ca, in conduita politicilor monetare, sa fie luat in consideratie fenomenul inegalitatii intre bogati si saraci in raspandire rapida pe parcursul pandemiei. Acceptata in mediul academic si al responsabililor de politica monetara, concluzia arata ca exista o corelatie intre politica monetara si fenomenul de inegalitate. Cei saraci, avand constrangeri de lichiditate, tind sa-si majoreze consumul ca urmare a scaderii dobanzii de politica monetara, cu efectul ca, in economiile unde proportia populatiei sarace este mare, se inregistreaza o crestere a consumului agregat. Cum suntem intr-o noua etapa a economiilor, unde ciclul de afaceri va fi si mai mult influentat de inovatiile in tehnologie (spre economii verzi si digitalizate), se pare ca, in mod necesar, ceva se va schimba in conduita politicilor monetare, fiind deja detectate empiric socurile tehnologice asupra inegalitatii in consumuri. Este un alt aspect devenit interesant, ca si cel al implicarii bancilor centrale in sprijinirea combaterii schimbarilor climatice.

7. Intorcandu-ne la realitate, cu increderea ca cercetarile academice vor deslusi orientarea politicilor publice in viitorul apropiat, mesajul este ca expansiunea economica de la nivelul de jos, la care a ajuns, este departe de a fi completa (FMI, FED; BCE). In opinia presedintelui FED, Jerome Powell, ar fi tragic ca redresarea sa se incetineasca, efectul fiind accentuarea inegalitatilor, intrucat „slabiciunea se hraneste din slabiciunea” responsabililor de politici. Prea putine stimulente vor duce la o redresare slaba, cand este nevoie de una rapida si sustinuta. Oficialii ar fi bine sa riste cu mai multe stimulente acolo unde este necesar, decat cu mai putine, atunci cand se pune problema care trebuie sa fie marimea ajutorului, pentru ca mediul de afaceri si gospodariile populatiei sa-si revina si sa poata sta pe propriile picioare. Bancherii centrali din Europa au solicitat suplimentarea cheltuielilor guvernamentale in sprijinul mediului de afaceri si gospodariilor populatiei, ca urmare a intrarii intr-o noua etapa a recesiunii produse de pandemie (al doilea val, cu efecte greu de estimat), care poate incetini regresarea. In zona euro, cresterea economica a intrat deja in pauza, dupa datele din luna august 2020. Goldman Sachs estimeaza o contractare a economiei SUA de 3,5% in 2020, iar PIB-ul in zona euro va scadea cu 7,9%, dar state membre ca Franta, Italia, Spania s-ar putea sa inregistreze contractari ale economiilor cu doua cifre. Putine stimulente produc o dinamica recesionista, lucru ce ar trebui evitat.