RO EN
السلة فارغة

NNDKP a finalizat cu succes arbitraje cu o valoare de peste 50 milioane euro

NNDKP a finalizat cu succes cele doua dosare arbitrale succesive legate de proiectarea si executarea unuia dintre cele patru loturi ale autostrazii Sebes-Turda. Aceste dispute arbitrale, incepute in anul 2017, respectiv anul 2019, cu o durata de solutionare de peste 3 ani fiecare, au avut drept obiect pretentiile Antreprenorului – extensie de timp, costuri suplimentare, profit nerealizat si dobanzi cu o valoare cumulata de peste 50 milioane de euro, nascute in legatura cu executarea aceluiasi contract administrativ, grefat pe regulile FIDIC Galben 1999 (proiectare si executie).
Cele doua arbitraje au adresat deopotriva problematica respectarii procedurii contractuale avute in vedere de Sub-clauza 20.1 (specifica revendicarilor Antreprenorului in cadrul contractelor grefate pe regulile FIDIC), cat si a indreptatirii Antreprenorului la recuperarea integrala a prejudiciilor suferite atat in ipoteza existentei unor lucrari suplimentare, cat si in ipoteza prelungirii duratei de executie din motive aflate in sfera de risc a Beneficiarului.
De asemenea, cauzele au presupus administrarea unui probatoriu complex ce a vizat clarificarea aspectelor tehnice si financiare ale evenimentelor de risc intervenite in executarea contractului, determinarea perioadelor de intarziere si stabilirea categoriilor de costuri cuvenite Antreprenorului.
Echipa NNDKP care a reprezentat Antreprenorul in aceste litigii a fost formata din Valeriu Mina, Partener, si Alexandra Marutoiu, Asociat Manager, membri ai practicii de Solutionare a Disputelor din cadrul NNDKP, specializati in arbitraj, avocati care au gestionat cu succes in ultimii ani o gama extrem de diversificata de litigii de instanta si arbitrale in legatura cu proiecte de mare si medie infrastructura.
Din echipa care a gestionat acest proiect a facut parte si Razvan Vlad, Partener in cadrul practicii de Achizitii Publice si PPP a NNDKP, care a acordat asistenta in faza de implementare a contractului, in faza formularii revendicarilor Antreprenorului si solutionarii acestora in procedura CAD.
„Aceasta solutie confirma efortul sustinut al avocatilor NNDKP specializati in litigii arbitrale de a identifica cele mai bune argumente privind indreptatirea Antreprenorului de a obtine diferite categorii de costuri suplimentare prin raportare la aparitia unor evenimente de risc calificate de prevederile contractuale ca aflandu-se in aria de risc a Beneficiarului. Implicarea noastra continua in ultimii 12 ani in materia litigiilor privind executarea contractelor administrative si in proiectele de mare infrastructura a dus la acumularea unor cunostinte de prima clasa si la intelegerea detaliata a problemelor de ordin tehnic si a modalitatilor de calcul a diferitelor categorii de costuri. Am consolidat, astfel, o practica judecatoreasca si arbitrala consistenta, care este o premisa reala solida pentru succesele si reprezentarile viitoare”, a declarat Valeriu Mina.
Practica de Solutionare a Disputelor a NNDKP coordonata de Ana Diculescu-Sova este recunoscuta independent drept o forta in domeniul litigiilor, arbitrajelor si a altor proceduri de solutionare a disputelor. Confirmarea statutului sau vine si prin pozitionarea pe primele pozitii in clasamentele realizate de ghidurile internationale de renume precum Chambers & Partners, incepand cu anul 2007, si de Legal 500 incepand cu anul 2002. Cu 7 Parteneri care coordoneaza o echipa de peste 40 de avocati de litigii prezenti in Bucuresti si in birourile regionale ale firmei, NNDKP dispune de resursele necesare pentru a gestiona cazuri complexe, implicand mai multe parti sau care au o durata de mai multi ani si a propune strategii concrete pentru a reduce potentiale riscuri viitoare.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter