RO EN
السلة فارغة

Ministerul Finantelor a publicat Proiectul de lege privind noile masuri fiscal-bugetare

Ministerul Finantelor a publicat marti Proiectul de lege privind unele masuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilitatii financiare a Romaniei pe termen lung.
Actul normativ introduce, incepand de anul viitor, un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu o cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro si care determina un impozit pe profit mai mic decat impozitul minim pe cifra de afaceri.
"Se instituie un impozit minim pe cifra de afaceri pentru intarirea disciplinei fiscale care sa asigure o contributie minima datorata de un contribuabil platitor de impozit pe profit pentru situatia in care impozitul pe profit, determinat pe baza prevederilor generale ale titlului II din Codul fiscal, este mai mic decat valoarea impozitului minim pe cifra de afaceri. Acesta se datoreaza, in situatia in care contribuabilul inregistreaza in anul precedent o cifra de afaceri de peste 50.000.000 euro, si care in anul de calcul determina un impozit pe profit, cumulat de la inceputul anului fiscal/anului fiscal modificat pana la sfarsitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decat impozitul minim pe cifra de afaceri. Regulile sunt stabilite si pentru cazul in care rezultatul fiscal cumulat la sfarsitul trimestrului/anului de calcul este pierdere fiscala sau profit impozabil dar nu datoreaza impozit pe profit deoarece se afla in perioada de recuperare a pierderii fiscale", se arata in documentul citat
Se introduce, de asemenea, un impozit suplimentar pentru banci, care va fi calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra cifrei de afaceri.
Totodata, va scadea de la 500.000 de euro la 60.000 de euro pragul de incadrare in categoria microintreprinderilor. Pentru microintreprinderi proiectul de lege prevede doua cote de impozitare, de 1% si 3%, in functie de veniturile realizate si natura activitatilor desfasurate.
Astfel, un impozit de 1% vor plati microintreprinderile care realizeaza venituri care nu depasesc 60.000 euro inclusiv si care nu desfasoara activitati precum editare a jocurilor pe calculator sau a altor produse software, facilitati de cazare, restaurante etc.
Pe de alta parte, un impozit de 3% va fi aplicat pentru microintreprinderile care realizeaza venituri peste 60.000 euro sau desfasoara activitati, principale sau secundare, corespunzatoare codurilor CAEN: 5821 - Activitati de editare a jocurilor de calculator, 5829 - Activitati de editare a altor produse software, 6201 - Activitati de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client), 6209 - Alte activitati de servicii privind tehnologia informatiei, 5510 - Hoteluri si alte facilitati de cazare similare, 5520 - Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere, 5590 - Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentatie n.c.a., 5630 - Baruri si alte activitati de servire a bauturilor, 6910 - Activitati juridice - numai pentru societatile profesionale cu personalitate juridica, constituite de avocati potrivit legii, 8621 - Activitati de asistenta medicala generala, 8622 - Activitati de asistenta medicala specializata, 8623 - Activitati de asistenta stomatologica, 8690 - Alte activitati referitoare la sanatatea umana.
Pentru cei care realizeaza venituri activitati de creare de programe pentru calculator sau din constructii vor fi restranse facilitatile fiscale pentru un singur contract individual de munca. De asemenea, se propune limitarea aplicarii acestor facilitati pana la 31 decembrie 2028 inclusiv, similar cu termenul prevazut pentru facilitatile fiscale acordate sectoarelor constructii, agricol si industria alimentara precum si introducerea unui plafon pana la care se acorda scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv pana la nivelul a 10.000 lei inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depaseste 10.000 lei nu se aplica facilitatile fiscale.
Totodata, pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor obtinute de catre persoanele fizice ca urmare a desfasurarii activitatii de creare de programe pentru calculator, se propune reducerea cotei contributiei de asigurari sociale cu punctele procentuale corespunzatoare cotei de contributie la fondul de pensii administrat privat prevazuta in Legea nr. 411/2004. De asemenea, se propune scutirea de la plata contributiei la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004. Proiectul mentioneaza, insa, ca persoanele fizice pot opta pentru plata contributiei datorata la fondul de pensii administrat privat.
Autoritatile propun, prin proiectul de act normativ, si un impozit special pe bunurile imobile si mobile de valoare mare. Astfel, in cazul proprietatilor reprezentand cladiri rezidentiale, impozitul va fi calculat prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferentei dintre valoarea impozabila a cladirii comunicata de catre organul fiscal local prin decizia de impunere si plafonul de 2.500.000 lei. In cazul proprietatilor reprezentand autoturisme, acesta se va determina prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferentei dintre valoarea de achizitie si plafonul de 375.000 lei.
Proiectul contine si masuri pentru reducerea cheltuielilor institutiilor si autoritatilor publice. Printre acestea se numara diminuarea cu cel putin 25% a functiilor de demnitate publica de secretar de stat, consilier de stat/subsecretar de stat/vicepresedinte si a functiilor de demnitate publica asimilate acestora, desfiintarea posturilor vacante, desfiintarea functiei de sef birou si diminuarea ponderii functiilor publice de conducere in totalul functiilor la nivel ordonator principal de credite de la 12% la 8%.
Referitor la combaterea evaziunii fiscale, documentul propune interdictia de a efectua activitati de productie, depozitare, transport, comert sau prestari de servicii, cu bunuri care nu sunt insotite de documente de provenienta precum si obligatia ca aceste activitati sa fie realizate cu respectarea conditiilor prevazute de lege.
Autoritatile estimeaza ca proiectul de lege va avea un impact financiar pozitiv de peste 22,9 miliarde lei, cumulat, in medie pe urmatorii cinci ani. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter