RO EN
السلة فارغة

FRAMES: Estimare de vanzari de 300 milioane euro pentru Black Friday editia 2019

Comertul romanesc va inregistra, in acest an, cel mai spectaculos Black Friday din istorie, cu peste 10 milioane de produse vandute in numai cateva zile si incasari de circa 300 de milioane de euro la nivelul lunii noiembrie, arata o analiza Frames, realizata pe baza estimarilor din piata.
Cea de-a 9 editie a Black Friday a debutat deja la unele magazine, insa punctul culminant va fi pe 15 noiembrie, ziua in care toti marii jucatori din piata, de la IT&C la fashion, home&deco, food, beauty, servicii etc. au anuntat campanii speciale in care reducerile de preturi vor merge pana la 80-90%.
Potrivit estimarilor analistilor de la Frames, editia din acest an va aduce un plus de cel putin 50 de milioane de euro incasari pentru retaileri, in conditiile in care campania de ,,Black Friday’’ a ajuns la un nivel de maturitate.
,,De la gestiunea stocurilor la pricing, extinderea optiunilor de plata (rate fara dobanda, leasing etc.) si campaniile de promovare mult mai bine targetate, 2019 va consemna un plus semnificativ la capitolul oferte si servicii de suport. Business-ul de Black Friday 2019 vine, pe de alta parte, intr-un moment cum nu se poate mai bun si in privinta cererii, cresterile de salarii si modificarea obiceiurilor de consum generand un plus semnificativ si in acest segment’’, arata analiza Frames.
In 2018, Black Friday a adunat, in numai citeva zile, vanzari de 250 de milioane de euro, cu eMAG, Altex & Mediagalaxy, Flanco si FashionDays in prim-plan.
Unul dintre liderii pietei care si-a declarat oficial rezultatele de Black Friday, eMAG, a inregistrat vanzari cu 28% mai mari decat in 2017, acestea ajungand la nivelul de 460 mil. lei. Platforma de e-commerce a adunat, in numai o zi, 9.5 milioane de vizite si a atras peste 55.000 de clienti noi.
Flanco estima, zilele trecute, ca 2019 va aduce cel mai mare Black Friday din istoria companiei, cu reduceri la peste 750.000 de produse in online si in 155 de magazine din 114 orase.
,,In 2019, polarizarea accentuata a cererii, constatata in anii trecuti, a inceput sa se disipeze. Toti marii jucatori din piata au invatat din lectia Black Friday, astfel ca ofertele vor consemna o paleta mai larga de produse si servicii, la preturi competitive. Si clientii s-au maturizat, alegerea trecand tot mai mult din zona de impuls in cea de target, iar folosirea motoarelor de comparatie a ofertelor a devenit tot mai relevanta’’, arata analistii.
Calitatea bate pretul
Black Friday-ul din 2019 va aduce in prim-plan calitatea produselor si abia in planul secund preturile, arata analiza.
,,Cresterea veniturilor unei bune parti din populatie, a nivelului de trai in general, tinde sa duca cererea de produse si servicii intr-o zona superioara celei din anii trecuti. Dupa ani de zile in care au cumparat exclusiv in functie de pret, ignorand calitatea, focusul va fi in 2019 pe produse si servicii durabile, pe brand, calitate si garantie’’, afirma Adrian Negrescu, managerul Frames.
In prim-plan se vor afla electrocasnicele precum televizoarele cu diagonale de peste 100 cm, cuptoarele electrice, plitele pe inductie, masinile de spalat rufe/vase sau frigiderele, acolo unde tehnologia a evoluat semnificativ in ultimii ani, iar raportul pret-calitate a devenit unul foarte bun.
Cresterea cererii in acest segment vine si in conditiile in care si rata de inlocuire a acestora a scazut vertiginos de la 10 la 5-6 ani, pe fondul cresterii puterii de cumparare.
Un alt segment care va asigura un plus semnificativ in Black Friday 2019 va fi cel de beauty & fashion. ,,De la aparatura cosmetica la haine si incaltaminte, ofertele vor fi mult mai diversificate si mai bine evidentiate decat in anii trecuti, in ton cu evolutia semnificativa a pietei de profil. Intrarea in piata a unor noi platforme internationale din sectorul de fashion, mai ales in zona de online, va insemna un boost la nivel de game de produse si o presiune suplimentara pe preturi’’, arata analiza.
2019 va aduce oferte extinse si in zona de amenajari interioare, home & deco. In segmentul materialelor de constructii, de exemplu, Mathaus va veni pe 15 noiembrie cu o oferta speciala destinata casei, de la obiecte sanitare si instalatii la scule si unelte specifice. Si in zona de mobila se anunta discounturi semnificative, cu Vivre si Mobexpert in prim-plan.
,,Cresterea veniturilor, completata de extinderea modalitatilor de plata in rate, determina tot mai multi romani sa-si reamenajeze locuintele, sa schimbe mobila achizitionata in trecut, in anii de boom economic de dinainte de criza, sa refaca instalatiile sanitare, sa schimbe centralele termice, caloriferele etc.’’, afirma analistii.
Oferte interesante, de Black Friday, vor putea fi gasite si in zona auto, acolo unde dealerii pregatesc campanii promotionale cu target pe cei care detin, in prezent, masini mai vechi de 10 ani (vezi discutia cu taxarea din Capitala), si in zona de imobilare, unde ofertele vor include locuri de parcare gratuite si amenajari interioare incluse in pachet.
,,Black Friday 2019 va fi, fara indoiala, cel mai profesionist eveniment de shopping organizat vreodata in Romania’’, estimeaza analistii.
Ultimul Black Friday inainte de criza?
Black Friday 2019 vine intr-un moment in care romanii privesc cu tot mai multa ingrijorare la perspectivele unei noi crize economice. In conditiile in care 2020 va fi un an plin de incertitudini, focusul pe evenimentul de shopping din acest sfarsit de an va fi unul si mai accentuat.
,,Estimarile analistilor privind avansul preturilor in 2020, posibila modificare a taxelor si impozitelor, discutiile legate de o posibila criza pun o presiune pe decizia de cumparare. Sa cumparam acum, pentru ca la anul s-ar putea sa fie prea tarziu, pare a fi cuvantul de ordine. Iar comerciantii par sa fi captat acest interes suplimentar, accentuand prin diverse mesaje de promovare acest impuls’’, spun analistii.
Cresterea semnificativa a vanzarilor din 2019 este pusa si pe seama modificarii obiceiurilor de consum si extinderii modalitatilor de plata.
PayU anunta, ieri, ca romanii vor cumpara online in valoare de 1,2 miliarde de lei, in crestere cu 20% fata de 2018. Valorea tranzactiilor online urmeaza sa inregistreze o crestere de 25%, ajungand la peste 360 milioane de lei, in crestere cu 25% in comparatie cu anul precedent. Motivele acestor cresteri se bazeaza pe investitiile constante ale furnizorilor de servicii de plata online si ale comerciantilor in noi tehnologii si in educatia cumparatorilor.
Extinderea vanzarilor din zona de online este completata de avansul vanzarilor din magazine, mare parte dintre retailer pregatind zone speciale destinate Black Friday, precum Flanco, care a inceput deja campania de reduceri.
,,Achizitia din magazin ramane, in continuare, in prim-plan, mai ales in zona de electronice si electro-casnice. Sa butonezi un televizor, laptop sau telefon, sa deschizi usile unui frigider inainte sa il cumperi, sa testezi cum functioneaza un aspirator continua sa reprezinte o experienta relevanta pentru multi dintre clienti’’, afirma analistii.
Capcanele de Black Friday
Sunt sau nu preturile mai bune de Black Friday? Nu exista un raspuns general valabil. In economia romaneasca, la fel ca si in alte tari, exista companii care practica reduceri reale si altele care incearca sa isi pacaleasca clientii.
Investigatiile Consiliului Concurentei, din ultimii ani, au aratat ca, in medie, pentru 30% din produsele monitorizare, pretul taiat a fost mai mare chiar decat pretul maxim practicat in ultimele 30 de zile, semn care indica o crestere/mentinere artificiala a pretului de referinta de Black Friday.
Privind dintr-un alt unghi, 70% dintre preturi au fost mai bune decat in alte momente ale anului.
,,Dincolo de datoria autoritatilor de a monitoriza si sanctiona practicile abusive, clientii sunt cei care trebuie sa fie vigilenti atunci cand achizitioneaza produse si servicii de Black Friday. Urmarirea preturilor pe o perioada de timp, comparatia ofertelor diferitelor magazine, sunt elemente care pot determina un avantaj in achizitie’’, spun expertii.
Potrivit analizei Frames, in zona de online sunt de evitat site-urile obscure, care ofera preturi spectaculoase.
,,Sunt din pacate, in continuare, foarte multe site-uri capcana, oferte false si preturi cu multe asterix-uri. Te poti trezi ca achizitionezi un televizor de la un site no-name si vei plati, de exemplu, pentru un produs care a stat aprins non-stop intr-un magazin sau cu unul cu alte specificatii tehnice decat cele declarate. Nu cumparati produse care nu au trecute detaliile complete, care nu detin certificate de garantie si nu precizeaza costurile de livrare’’.
Ofertele capcana pot fi regasite si in magazine. ,,In unele cazuri, magazinele trec cu litere mari caracteristici pe care produsul nu le are. Unii comercianti «uita » sa prezinte fisa tehnica a produsului la achizitie, mizand pe faptul ca multi clienti intra in “febra” cumparaturilor si omit sa se informeze. O alta stratagema estea cea de reambalare a produselor folosite in magazine pentru prezentare si vanzarea acestora ca produse noi. Este esential de verificat, astfel, daca un televizor are sigiliul original aplicat pe cutie, inainte de desfacere, element esential pentru aproape toate produsele achizitionate din zona de IT&C.’’, afirma analistii.
Indiferent de canalul de achizitie, online sau offline, este esentiala verificarea produselor si in alte magazine. ,,De regula, pretul ridicol de mic ascunde capcane. Pot fi produse folosite si resigilate, care au o durata mai mica de utilizare, sau unele care au defecte de fabricatie. Prin verificarea suplimentara, clientii pot afla, de exemplu, daca au in fata un gadget dintr-o generatie mai veche, vandut la un pret mai mare sau daca exista un pret mai bun la un alt retailer’’, arata analiza.
Livrarea, misiune imposibila
Dincolo de oferte, de preturi si de canalele de achizitie, Black Friday aduce, in 2019, si cea mai vasta oferta de servicii de livrare din istoria retailului romanesc.
Cresterea pietei de servicii de curierat, remarcata anterior intr-un studiu Frames, s-a tradus si intr-o diversificare a ofertelor de livrare. Companii precum eMAG au dezvoltat sisteme alternative, de la ghisee de livrare in sediile Postei Romane, la zone de pick-up in benzinarii etc.
,,Ofertele de livrare sunt mai bogate decat in 2018, insa se afla inca sub nivelul cererii potentiale. Astfel ca, pentru clienti, cea mai buna solutie, daca au produse transportabile, este sa aleaga ridicarea din magazine sau din cutiile de pick-up. Pentru produsele mari, este de asteptat ca si in acest an livrarile sa intarzie, pe fondul infrastructurii deficitare’’, arata analiza Frames.
Avand in vedere volumul urias de marfuri gestionate in zona de Black Friday, clientii ar fi bine sa aleaga oferte cu verificarea produselor la livrare, evitand astfel sa se trezeasca, ulterior, cu produse avariate sau nefunctionale.
Cel mai profitabil Black Friday
Pentru retailul IT&C, cel care isi va lua cea mai semnificativa parte din vanzarile de Black Friday, luna noiembrie va reprezenta un plus la capitolul cifra de afaceri.
O analiza Frames, realizata anterior, arata ca piata de IT&C va depasi in acest an nivelul de 40 de miliarde de lei, cu peste 6 mld.lei peste nivelul din 2018 (34 mld.lei). In anul trecut, afacerile celor peste 5000 de companii din acest sector au crescut cu 8% fata de anul anterior, liderii pietei fiind Samsung Electronics Romania, cu afaceri de 4,6 miliarde de lei, Dante International (eMAG), cu un business de 4,2 miliarde de lei (12,5% din total) si Altex Romania, cu 3,6 miliarde de lei.
Statisticile arata, pe de alta parte, ca ponderea comertului electronic in totalul sectorului de retail va creste, in acest an, la peste 10%, in conditiile in care, in 2012, comertul electronic reprezenta numai 1,3% din totalul retailului.
,,Dezvoltarea tehnologiei si a obiceiurilor de consum, accesul mai usor la internet, increderea in crestere a romanilor in achizitiile online si, foarte relevant, criza fortei de munca – sunt elemente care contribuie la extinderea sectorului de comert online in Romania. Perspectivele lui 2020 merg catre o dezvoltare semnificativa a acestui segment, singura mare piedica fiind pusa de nivelul inca sub potential al sectorului de livrare/curierat’’, mai arata analiza Frames.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter