RO EN
السلة فارغة

ELCEN solicita in instanta ca PMB sa plateasca datoria RADET de 3,8 miliarde lei

La grefa Tribunalului Bucuresti a fost inregistrata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a Primariei Municipiului Bucuresti (PMB), prin care se solicita ca instanta sa dispuna obligarea PMB la plata creantei RADET catre ELCEN in cuantum de 3,83 miliarde de lei, conform tabelului definitiv al creantelor, potrivit Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.
"In acest context, reamintim faptul ca PMB avea posibilitatea de a achita doar 1,1 miliarde de lei (suma rezultata in urma raportului de reevaluare a creantei, intocmit de un evaluator independent), adica la valoarea de piata a creantei estimata in cazul vanzarii fortate catre un potential cumparator. Asa cum am mai precizat, PMB este principalul vinovat atat pentru situatia deplorabila a RADET, cat si pentru sumele restante acumulate de aceasta", precizeaza reprezentantii Sierra Quadrant.
Administratorul judiciar al ELCEN prezinta si motivele pentru care a decis atragerea raspunderii Primariei, prin obligarea preluarii de catre aceasta a datoriilor RADET catre ELCEN.
 
Relatia PMB - faliment RADET
RADET Bucuresti a fost infiintata de PMB, fiind regie autonoma de interes local, cu personalitate juridica, sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Pretul de vanzare al energiei termice catre populatie este stabilit de primarie, subventia pentru agentul termic fiind asumata tot de PMB. "PMB nu a platit subventiile catre RADET, ceea ce a condus la acumularea de datorii ale RADET fata de ELCEN, compania care produce agentul termic si il livreaza catre RADET. Prin neplata subventiei, situatia financiara a RADET si, implicit, stabilitatea economica generala a companiei, au fost afectate substantial, pana la intrarea in insolventa si pronuntarea falimentului de catre instanta", mai arata Sierra Quadrant.
Administratorul judiciar mai precizeaza ca retelele de termoficare sunt bunuri aflate in domeniul public al municipiului Bucuresti.
"In concluzie, putem afirma ca, atat timp cat PMB infiinteaza si coordoneaza RADET, are obligatia prin lege sa plateasca subventia (dar nu o face), detine in proprietate reteaua de termoficare este obligata de lege sa asigure continuitatea si siguranta serviciului public, se incadreaza in definitiile legii insolventei legate de raspunderea celor care au contribuit la starea de insolventa, se incadreaza in prevederile legii care reglementeaza raspunderea civila a primariilor, primarul Gabriela Firea a afirmt public ca PMB recunoaste creanta RADET de 1,1 miliarde lei si si-a asumat plata acesteia, desi afirma public, totodata, ca PMB nu are nicio responsabilitate si nicio datorie directa catre ELCEN, atragerea raspunderii PMB in raport cu datoria inscrisa in tabelul definitiv al creantelor RADET este nu doar o actiune fireasca, dar si o datorie a companiei noastre care, din pozitia de administrator judiciar al ELCEN, are obligatia legala de a intreprinde toate demersurile necesare pentru reorganizarea si redresare ELCEN", mai precizeaza reprezentantii Sierra Quadrant.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter