RO EN
السلة فارغة

DELOITTE: Restructurarea obligatiilor fiscale restante, sub presiunea timpului

Contribuabilii care pot beneficia de restructurarea financiara prevazuta de Ordonanta 6/2019 privind instituirea unor facilitati fiscale au primit un termen mai indelungat pentru depunerea notificarii privind intentia de a aplica pentru restructurare. Initial, termenul de depunere a notificarii era 30 septembrie 2019, iar acesta s-a prelungit pana la data de 31 octombrie 2019. Cei interesati trebuie sa tina cont, insa, ca termenul pentru depunerea solicitarii de restructurare (care este diferita de notificarea privind intentia de restructurare), care contine intreaga documentatie necesara, ramane acelasi, respectiv sase luni de la intrarea in vigoare a Ordonantei (8 august 2019). In plus, autoritatile au adus clarificari suplimentare cu privire la procedura de urmat si la notiunea de „expert independent”, potrivit unui material de opinie realizat de Vlad Vatavu, Manager Servicii Fiscale (foto), si Anca Preda, Consultant Senior Servicii Fiscale, in cadrul Deloitte Romania.
"La prima vedere, prelungirea termenului de depunere a notificarii vine ca o gura de aer pentru contribuabilii cu datorii, insa, avand in vedere complexitatea procesului, acestia trebuie sa se raporteze mai degraba la termenul de depunere a solicitarii, care curge in continuare. Aceasta insemna ca intreaga documentatie, care contine inclusiv planul de restructurare si testul creditorului privat prudent, trebuie sa fie gata pana la inceputul lunii februarie 2020", se arata in articol.
 
Cine poate beneficia? 
Contribuabilii care pot beneficia de prevederile ordonantei sunt impartiti in doua categorii. In prima categorie, restructurarea obligatiilor bugetare, la care specialistii se refera in continuare, avand in vedere ca procedura este mai complexa, sunt inclusi debitorii persoane juridice de drept public sau privat (cu exceptia institutiilor publice si a unitatilor administrativ-teritoriale) ale caror obligatii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 depasesc un milion de lei. Restructurarea implica posibilitatea anularii obligatiilor bugetare, in proportie de pana la 50%, si nu se aplica contribuabililor care s-ar califica pentru esalonarea la plata, o alta facilitate instituita in trecut. 
Cea de-a doua categorie, anularea obligatiilor accesorii, se aplica pentru debitorii ale caror obligatii bugetare sunt sub un milion de lei in cazul persoanelor juridice. Pentru celelalte categorii de debitori, persoane fizice sau entitati fara personalitate juridica, anularea obligatiilor accesorii se aplica indiferent de cuantumul obligatiilor bugetare restante, inclusiv pentru cele de peste un milion de lei.  
 
Ce trebuie facut pentru a beneficia de inlesniri? 
Potrivit analistilor Deloitte, primul pas pentru a beneficia de restructurare consta in notificarea ANAF cu privire la intentia de a solicita facilitatile prevazute in ordonanta. Autoritatea fiscala este obligata, conform actului normativ, sa dea un raspuns in termen de cinci zile referitor la cuantumul obligatiilor fiscale care pot fi supuse restructurarii (in conditiile in care contribuabilul a depus toate declaratiile fiscale). 
Dupa obtinerea documentului de la ANAF care atesta obligatiile ce pot fi restructurate, contribuabilul trebuie sa demareze realizarea documentatiei de sustinere a solicitarii de restructurare. Cele mai complexe documente sunt planul de restructurare si testul creditorului privat prudent. Ambele trebuie intocmite de un expert independent, care poate fi si un consultant fiscal.
Planul de restructurare, intocmit de catre expertul independent, trebuie sa cuprinda obligatoriu cauzele si amploarea dificultatii financiare a contribuabilului, dar si masurile luate pentru depasirea acestora; situatia patrimoniala, cauzele pentru care contribuabilul nu poate beneficia de esalonarea la plata conform legislatiei in vigoare; masurile de restructurare si modalitatile de depasire a  starii de dificultate financiara (inlesniri la plata obligatiilor, conversia in actiuni a obligatiilor bugetare principale, darea in plata a unor bunuri imobile etc.), cu termene clare de implementare.
In plus, expertul independent este obligat sa monitorizeze permanent masurile incluse in planul de restructurare si sa intocmeasca un raport periodic privind stadiul implementarii.
Astfel, intocmirea documentatiei de aplicare pentru restructurarea obligatiilor bugetare, de regula, presupune o conlucrare intre mai multi experti din diverse corpuri profesionale (consultanti fiscali, avocati, experti evaluatori, experti contabili, lichidatori etc.).
Asadar, avand in vedere complexitatea problematicii si termenele stranse de aplicare, contribuabilii care ar avea de castigat din aceste facilitati ar trebui sa ia decizii rapide si sa apeleze la expertii in procese de restructurare, concluzioneaza specialistii Deloitte.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter