RO EN
السلة فارغة

Deloitte: Noile prevederi fiscale trebuie dublate de eforturi pentru cresterea colectarii

Modificarile fiscale anuntate zilele acestea de autoritati vor avea un impact moderat asupra mediului de afaceri, insa, dincolo de complexitatea si de efectul lor direct asupra contribuabililor vizati, este de apreciat faptul ca multe dintre acestea, programate sa se aplice de la 1 ianuarie 2023, sunt supuse dezbaterii si aprobarii cu sase luni inainte de intrarea in vigoare, asa cum prevede Codul Fiscal de multa vreme. Pana acum, putine au fost situatiile in care aceasta regula a fost respectata. Pe de alta parte, in paralel cu masurile anuntate, trebuie continuate demersurile pentru cresterea colectarii la bugetul de stat, astfel incat pe termen mediu sa poata fi evitate discutiile legate de necesitatea majorarii taxelor.
Proiectul de ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Finantelor cuprinde prevederi din multiple arii de practica fiscala, printre care impozitarea directa, impozitarea indirecta sau taxe locale.
 
Majorarea impozitului pe dividende ar trebui corelata cu reducerea taxelor pe munca
In sfera impozitelor directe, una dintre cele mai importante masuri este cea referitoare la regimul de impozitare aplicabil microintreprinderilor. In acest caz, proiectul prevede diminuarea plafonului de incadrare in categoria microintreprinderilor de la o cifra de afaceri de un milion de euro, la 500.000 de euro, obligativitatea de a avea cel putin un angajat (astfel ca ramane valabila doar varianta impozitarii cu 1% din cifra de afaceri) si limitarea la 20% a veniturilor obtinute din consultanta si management. In plus, avand in vedere ca autoritatile au constatat ca multi investitori isi fragmentau activitatile desfasurate pentru a beneficia de regimul fiscal mai favorabil, in proiect se propune ca un actionar/asociat sa nu poata detine mai mult de trei societati eligibile sa aplice sistemul de impunere pe veniturile microintreprinderilor. Limitarea sferei de aplicare a acestui regim fiscal este asumata de Romania si prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) si este necesara inclusiv in perspectiva introducerii impozitului minim pe profit la nivel global in statele europene si, implicit, in Romania. In tara noastra, impozitul pe profit este de 16%, insa, in prezent, majoritatea companiilor intra in categoria microintreprinderilor si sunt impozitate ca atare. Astfel, in momentul in care se va introduce impozitul minim pe profit la nivel global de 15%, conform acordului international incheiat la nivelul Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), tara noastra ar avea de pierdut, daca nu ia masuri pentru a include mai multe companii in sfera impozitului pe profit.
O alta propunere importanta din sfera impozitelor directe este cea referitoare la majorarea impozitului pe dividende de la 5% la 8%, care urmareste, printre altele, sa descurajeze utilizarea veniturile din dividende de catre anumite societati pentru remunerarea angajatilor. Insa, pentru a avea efectul scontat, o astfel de masura ar trebui insotita de diminuarea taxelor pe munca, care sunt necompetitive in tara noastra.
In plus, proiectul mai prevede eliminarea impozitul specific, aplicabil in domeniul HoReCa, incepand cu data de 1 august 2022, iar entitatile supuse anterior acestui impozit vor fi taxate cu 1% pe cifra de afaceri (similar microintreprinderilor).
 
Facilitatile din constructii si agricultura, restranse
In zona impozitului pe venit, una dintre cele mai importante masuri vizeaza facilitatile din constructii, valabile din 2019, si pe cele din agricultura si industria alimentara, introduse recent, si prevede, printre altele, reducerea plafonului pana la care se acorda facilitatile fiscale, de la 30.000 de lei lunar la 10.000 de lei lunar. Asadar, pentru partea din venitul brut lunar ce depaşeşte 10.000 de lei, nu se mai aplica facilitaţile fiscale. Eliminarea graduala a stimulentelor fiscale acordate in anumite domenii este, de asemenea, prevazuta in PNRR, insa, cel putin in cazul facilitatilor din domeniul agricol, atat introducerea lor, dupa aprobarea PNRR, cat si modificarea regulilor de aplicare intr-un timp atat de scurt reprezinta o dovada de inconsecventa.
De asemenea, proiectul mai contine si alte masuri din sfera impozitelor directe, cum ar fi taxarea veniturilor din jocurile de noroc cu cote cuprinse intre 10% si 40% sau o serie de deduceri la aplicarea impozitului pe venit.
 
Plafonul pentru cota redusa de TVA la locuinte, redus dupa ce a fost majorat
In zona de impozite indirecte, cele mai multe masuri vizeaza cotele reduse de TVA si accizele. Astfel, autoritatile propun, printre altele, majorarea TVA in domeniul HoReCa de la 5% la 9% si eliminarea cotei reduse de TVA de 9% pentru bauturile nealcoolice care contin adaos de zahar sau alti indulcitori sau aromatizate (intra pe cota standard de 19%). O alta masura in domeniu este cea referitoare la aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la achizitia de locuinte - la inceputul acestui an a fost majorata valoarea maxima pentru care se poate aplica aceasta cota, de la 450.000 de lei la 700.000 de lei, iar acum autoritatile propun reducerea plafonului la 600.000 de lei.
In cazul taxelor locale, printre altele, proiectul propune eliminarea sintagmei „cladire cu destinatie mixta”, pentru simplificarea modului de calcul al impozitului pe cladiri. Totodata, valoarea impozabila a cladirilor rezidentiale se va calcula pe baza valorilor cuprinse in studiile de piata realizate de Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania, publicate anual pe pagina de internet a organizatiei. Nu in ultimul rand, vor fi majorate limitele minime ale cotelor de impozitare atat pentru cladirile rezidentiale, cat si pentru cele nerezidentiale.
Acestea sunt, in linii mari, masurile propuse de autoritati, al caror impact bugetar este estimat la 2,2 miliarde lei venituri suplimentare la buget in 2022 si la 13,4 miliarde lei in 2023. Situatia fiscal bugetara actuala indica, in mod evident, necesitatea majorarii veniturilor la bugetul de stat, insa, avand in vedere provocarile cu care se confrunta contribuabilii activi in Romania in aceasta perioada, este recomandat ca atentia autoritatilor sa se concentreze, pe viitor, in principal pe masuri de crestere a colectarii veniturilor la bugetul de stat, prin reducerea evaziunii fiscale, astfel incat sa ofere contribuabililor corecti un mediu predictibil si concurential. Anul acesta au fost facuti, deja, pasi importanti in acest scop, in directia digitalizarii administratiei fiscale, prin introducerea SAF-T (sistemul electronic de raportare fiscala), RO e-Factura sau RO e-Transport, iar demersurile de acest gen trebuie sa continue.
 
* Autor: Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale si Juridice, Deloitte Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter