RO EN
السلة فارغة

Deloitte: Conditii economice nefavorabile in Europa Centrala, pana in martie 2021

Directorii financiari din Europa Centrala au atins un nivel record de pesimism, iar increderea lor in evolutia economiei si a intregului mediu de afaceri continua sa scada pe fondul incertitudinii create de pandemia de Covid-19, potrivit celui mai recent studiu Deloitte CE CFO Survey, realizat pe baza opiniilor exprimate de peste 300 de directori financiari din sase tari - Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia si Romania. Aproape trei sferturi dintre participanti (72%) au declarat ca sunt mai putin optimisti cu privire la perspectivele financiare ale companiei lor decat inainte de pandemie, polonezii fiind cei mai pesimisti (79%), urmati de romani (75%). Totodata, studiul releva schimbari semnificative fata de editia anterioara cu privire la perceptia nivelului de incertitudine economica si financiara cu care se confrunta companiile reprezentate. Procentul celor care percep un nivel ridicat de incertitudine a crescut la 70%, de la 36%, anterior pandemiei.
In acest context, majoritatea directorilor financiari, indiferent de domeniul in care activeaza, considera ca, in 2020 si la inceputul lui 2021, conditiile economice vor fi defavorabile asumarii unor riscuri suplimentare privind deciziile financiare. Participantii din Romania si-au exprimat aversiune fata de risc in cea mai mare proportie (96%), fiind urmati la mica distanta de estonieni (94%) si polonezi (92%).
Referitor la inflatie, cei mai multi directori financiari intrevad o crestere a indicelui preturilor de consum in tarile in care activeaza. Cele mai ridicate rate ale inflatiei sunt estimate pentru Polonia (5,2%) si Romania (4,7%).
Potrivit studiului, cea mai mare amenintare la adresa activitatii companiei in urmatorul an este, in opinia directorilor financiari, reducerea cererii, atat pe piata interna, cat si pe cea externa. In consecinta, 62% dintre participanti se asteapta la o scadere a veniturilor pentru compania pe care o reprezinta. 
"Contextul actual a determinat companiile si, implicit, directorii financiari sa isi regandeasca prioritatile. Cei mai multi se concentreaza acum pe optimizarea costurilor, in timp ce deciziile de angajare a unor noi specialisti si dezvoltarea capitalului uman, prioritare in urma cu doar cateva luni, sunt amanate, ca, de altfel, si cresterea investitiilor, extinderea prin achizitii, lansarea de produse si servicii noi sau extinderea pe alte piete. Adaptarea la noua situatie pare a fi, in prezent, singura urgenta", a explicat Zeno Caprariu, Partener Audit, Deloitte Romania, coordonatorul CFO Program in Romania. 
Intrebati care este modalitatea de finantare pe care o considera potrivita in actualul context, directorii financiari au mentionat finantarea interna (51%) si imprumutul bancar (42%) ca fiind cele mai atractive surse de finantare.
***
Aflat la cea de-a 12-a editie, Deloitte CE CFO Survey indica perceptia directorilor financiari din regiune cu privire la performanta viitoare a companiei pe care o reprezinta in economia globala post-criza. Studiul integral este disponibil aici.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter