RO EN
السلة فارغة

CONDMAG: Compania urmeaza soarta societatii Dafora

Dupa intrarea intempestiva in insolventa, in luna iunie a.c., a companiei Dafora SA, controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean, o alta firma a aceluiasi administrator – si anume Condmag SA, din Brasov – a decis sa apeleze la aceeasi procedura de reorganizare pe cale judiciara, dupa ce, timp de sapte saptamani, actiunile sale s-au prabusit in cadrul Bursei de Valori Bucuresti. Astfel, la 20 iulie a.c., reprezentantul legal al societatii aflate in dificultate de plata – ce s-a specializat in executia lucrarilor de infrastructura (conducte de apa si gaz) – s-a infatisat la completul CI6-CC, al sectiei a II-a civile, de contencios administrativ si fiscal, din cadrul Tribunalului Brasov, magistratii dispunand, in consecinta, deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva debitoarei si desemnand, ca administrator judiciar provizoriu pe Rominsolv SPRL. Dosarul, unde momentan doar Volksbank Romania SA figureaza in calitate de creditor, are ca nou termen de judecata data de 24 noiembrie 2015, sedinta urmand a fi prezidata de judecatorul sindic al completului CI6, in sala T4 a Tribunalului Brasov.
Societatea a lucrat cu peste 500 de salariati
In consecinta, potrivit legii, actiunile Condmag au fost suspendate de la tranzactionare la data de 20 iulie a.c., dar trebuie specificat faptul ca principalele titluri (48,5% din total) sunt detinute de firma Dafora (principala companie aflata in proprietatea lui Gheorghe Calburean), iar scaderea de 58% a valorii actiunilor, consemnata in perioada 3 iunie si 14 iulie 2015, s-a datorat tocmai asocierii Condmag cu Dafora.
Potrivit datelor oficiale, Condmag SA – clasificata CAEN la categoria „lucrari de constructii a proiectelor utilitare pentru fluide” – a lucrat in 2014, in medie, cu 526 de salariati, inregistrand o cifra de afaceri neta de peste 173,4 milioane de lei, insa in conditiile unei pierderi de 14,4 milioane de lei si in contextul in care a acumulat datorii totale de 101 milioane de lei. Acest ultim indicator a depasit cu putin valoarea activelor imobilizate ale societatii, evaluate la 89,7 milioane de lei. Se remarca, totusi, ca la finele anului trecut Condmag avea o pozitie financiara relativ buna, deoarece in casa si in conturile la banci exista numerar in cuantum de 20,4 milioane de lei.
Condmag SA este cunoscuta pe piata de profil prin proiectele complexe pe care le executa, printre acestea aflandu-se, in ultimul timp, statia de comprimare a gazelor naturale din Roman, avand ca beneficiar compania Romgaz SA si cu o valoare contractuala de 58,4 milioane de lei (obiectiv adjudecat in parteneriat cu Inspet SA – Ploiesti). De asemenea, compania s-a implicat (tot in asociere, cu o participatie de 44%) in reparatia conductei de gaz dintre localitatile Coroi (judetul Mures) si Paltin (Brasov), obiectiv implementat de Transgaz SA (ca autoritate contractanta), la care participa si firma Gazproiect SA, respectiv Trustul de Instalatii si Constructii SA. Informatii suplimentare, la www.just.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter