RO EN
السلة فارغة

COFACE: Mediul economic instabil va afecta activitatea firmelor

In cadrul unei conferinte ce a avut loc miercuri, 18 ianuarie a.c., reprezentantii Coface Romania au anuntat ca mentin ratingul tarii noastre in categoria B, ceea ce inseamna, potrivit standardelor proprii, „un mediu politico-economic instabil, capabil sa afecteze in continuare un istoric al platilor deja sarac”. Calificativul Romaniei este similar celor stabilite pentru Bulgaria, Cipru, Letonia, Croatia si Ungaria, ultimele doua tari inregistrand o retrogradare a ratingului de la nivelul A4. Referindu-se strict la procedurile de recuperare a creantelor, directorul Coface pentru Romania, Bulgaria si Slovacia, Cristian Ionescu, a aratat ca, in prezent, societatea pe care o administreaza are o rata de succes de 70% din total. In trimestrul al patrulea din 2011, numarul de incidente de plata a crescut la 160 de cazuri, valoarea acestora a ajuns la circa 14 milioane de lei, iar sumele nerecuperate se situeaza la aproximativ 8 milioane de lei”, a subliniat Cristian Ionescu. Totusi, cele mai recente date ale Bancii Nationale a Romaniei arata ca sumele refuzate la plata (cu instrumente de debit) s-au diminuat sub 500 milioane de lei in luna noiembrie a anului trecut. In perioada ianuarie 2010 - noiembrie 2011, expunerea la risc a Coface in Romania a crescut cu peste 300%, la 700 milioane de euro, iar portofoliul de asigurati a sporit cu 150%. Numarul solicitarilor de asigurare a crescut in 2011 cu 50% fata de precedentele 12 luni. Managerul Coface a mai precizat ca dificultatile in ceea ce priveste finantarea activitatii firmelor din economia reala, prin intermediul sistemului bancar, vor fi mult mai acute in 2012. „Nivelul ridicat al imprumuturilor neperformante (de peste 14%), existent la institutiile bancare din tara noastra, are ca repercusiune accesul tot mai dificil la instrumentele de creditare. Totodata, bancile din zona euro, grav afectate de criza datoriilor suverane, detin 72% din activele bancare existente in Romania si ar putea fi constranse sa-si reduca semnificativ expunerea, avand in vedere noile cerinte impuse pe plan european. Practic, subsidiarele bancare din tara noastra depind puternic de imprumuturile de la bancile-mama, din cauza volumului redus al depozitelor, vizibil prin faptul ca raportul real dintre credite si depozite se ridica la 120%. Daca s-ar opri robinetul european de credite, ar rezulta un impact major asupra economiilor regionale aflate in curs de dezvoltare, care includ adesea un sector privat cu datorii valutare masive. In plus, riscul de refinantare de la bancile-mama din Grecia, extrem de vulnerabile, si ale caror creante reprezinta 12% din PIB-ul Romaniei, este deosebit de ridicat, iar in acest context reducerea volumului ofertelor de credit ar trebui sa se accentueze. Astfel, in 2012, Romania ramane vulnerabila, ca urmare a persistentei dezechilibrelor externe si a ajustarilor bugetare insuficiente, in timp ce conditiile de finantare ar trebui sa se inaspreasca din nou in acest an, din cauza aversiunii crescute a investitorilor fata de risc", sustin specialistii Coface.
Problemele de lichiditate se acutizeaza
La conferinta, specialistii Coface – firma specializata in derularea activitatilor pe segmentele asigurarilor de credite comerciale, factoring, ratinguri, recuperari de creante si rapoarte de credit – au prezentat si o analiza succinta a perspectivelor economiei tarii noastre pentru anul in curs. Principala premisa nefavorabila descrisa de expertii companiei, care ar putea avea o influenta decisiva asupra mediului de afaceri in 2012, consta in faptul ca, la finele lui 2011, comportamentul de plata s-a inrautatit brusc, ceea ce a dus la sporirea numarului incidentelor de acest tip. „In ansamblu, valoarea acestor incidente este acum de cateva ori mai mare decat la mijlocul anului 2010. De asemenea, termenul mediu de incasare a crescut de la 85 de zile la 120 de zile, iar problemele de lichiditate au inceput sa apara si la companiile de dimensiuni medii si mari, care nu aveau astfel de dificultati in anii de inceput ai crizei. In prima luna din 2012 se observa deja un trend ingrijorator de crestere a numarului falimentelor, iar aceasta tendinta s-ar putea amplifica, deoarece indicatorii referitori la numarul incidentelor de plata, cat si la valoarea sumelor neincasate se modifica permanent, in sens negativ. Anul 2012 va fi dificil pentru economia romaneasca in ansamblul sau, intr-un context european sumbru, datorita recesiunii din zona euro si restrangerii posibilitatilor de creditare, pe fondul recapitalizarii bancilor straine prezente pe piata locala. In acest context nefavorabil, companiile romanesti se vor confrunta cu o reducere a cererii la export, o deteriorare a accesului la finantare, la care se va adauga un consum intern privat redus, precum si un volum precar al investitiilor. Singura sansa pentru o avea crestere economica in 2012 consta in majorarea semnificativa a nivelului investitiilor publice, precum si a gradului de absorbtie a fondurilor europene. Intrucat anul in curs marcheaza o perioada electorala, este important ca orice cheltuiala sa fie orientata spre crestere economica si sa nu alimenteze eventuale dezechilibre”, a declarat Cristian Ionescu, directorul Coface pentru Romania, Bulgaria si Slovacia. In raport se mai arata ca, dupa o redresare modesta in 2011, generata de exporturi, productia industriala si agricultura, ritmul de crestere economica al Romaniei se va incetini in 2012 si se va situa intre 1% si 1,5%. De asemenea, inflatia medie anuala va cobori de la 5,8% la 3,3%. "Exporturile, orientate in proportie de 55% catre zona euro aflata in recesiune, se vor contracta. Cu toate acestea, consumul persoanelor fizice ar putea fi sustinut de o redresare a venitului disponibil, generata de scaderea somajului la 7% (sub media UE). Investitiile de interes public trebuie sa devina principalul motor al cresterii, intr-un context in care cerintele de modernizare a infrastructurii de transport raman extrem de importante. La acestea s-ar putea adauga investitiile straine directe, estimate la 2,2 miliarde de euro, de la un nivel preconizat de 1,79 miliarde de euro in 2011”, precizeaza oficialii Coface. Dupa cum se observa, dupa ce Banca Mondiala a estimat posibila crestere a Produsului Intern Brut al tarii noastre la cel mult 1,5%, aceeasi cota este indicata si de managerii Coface. Nivelul respectiv se afla sub tinta stabilita de Guvernul Romaniei, care vizeaza o crestere economica de cel putin 2,1%, pentru a respecta noua cota a deficitului bugetar, asumata in fata Consiliului Europei si altor parteneri internationali. Informatii suplimentare, la www.coface.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter