RO EN
السلة فارغة

CITR: Directiva europeana privind restructurarea a fost aprobata de Senatul Romaniei

Directiva privind restructurarea este cu un pas mai aproape de implementare, dupa ce proiectul de lege privind transpunerea sa in legislatia nationala a trecut de Senat si va fi trimis la Camera Deputatilor, care este for decizional. Potrivit CITR, parte a Impetum Group, mii de companii din Romania ar putea beneficia de pe urma acestei directive a Comisiei Europene, prin salvarea afacerii si a locurilor de munca.
Proiectul de lege a fost votat de Senat in 11 aprilie, dupa ce a primit avizul comisiilor reunite, cu cateva amendamente menite sa intareasca aplicabilitatea legii. Scopul Proiectului ramane, astfel, crearea unui cadru eficient pentru restructurare, care sa ofere in mod real companiilor aflate in dificultate financiara o a doua sansa pentru redresarea activitatii.
In contextul in care in Romania companiile amana 3-4 ani intrarea in insolventa, iar anual sunt mii de afaceri care ajung prea tarziu in aceasta etapa, Directiva incurajeaza aplicabilitatea in practica a procedurilor de restructurare, punand accent pe preventie si celeritate, desfasurare in mare parte out-of-court (in afara instantelor), confidentialitate, astfel incat companiile sa se poata restructura inainte de a ajunge in insolventa. Procedurile vor putea fi accesate doar la cererea societatii, care isi pastreaza astfel dreptul de administrare, ramanand in controlul afacerii.
„Nevoia unui cadru normativ care sa adreseze dificultatea si luarea acestor masuri de preventie a aparut in contextul in care vedem ca la nivelul UE zilnic aproape 600 de firme intra in faliment. La nivel local, exista decalaje importante intre momentele in care apar dificultatile intr-o companie si cel in care aceasta intra in proceduri de redresare. Avem nevoie de proceduri bazate pe celeritate, flexibilitate si nu in ultimul rand pe confidentialitate, astfel incat sa nu mai existe acest stigmat al esecului, care ii descurajeaza pe cei mai multi manageri in demararea proceselor de redresare. Ne asteptam ca Directiva, care va veni in beneficiul a mii de companii aflate in dificultate, sa fie transpusa in termenul limita stabilit de Comisia Europeana, iulie 2022”, a declarat Vasile Godinca-Herlea, Managing Partner CITR si Team Leader al echipei de experti care a redactat proiectul de lege privind transpunerea Directivei in Romania.
Potrivit datelor Comisiei Europene, 43% dintre europeni nu ar demara o afacere de teama esecului, in timp ce, anual, ies din economie 200.000 de firme care generau 1.7 mil. locuri de munca.
In Romania se observa o tendinta crescatoare privind accesarea masurilor de restructurare. Totodata, este nevoie de o crestere a nivelului de informare in jurul acestor masuri, astfel incat mediul de afaceri sa cunoasca mecanismele pe care le au la dispozitie pentru accesare.
Proiectul de transpunere in legislatie a angrenat o serie de specialisti in jurul sau, de la practicieni in insolventa, la judecatori sindici, dar si profesori universitari. Proiectul este unul cu efecte la nivel national si va crea premisele pentru promovarea in legislatia nationala a culturii salvarii unui business.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter