RO EN
السلة فارغة

Declaratia unica in 2021: Ce se schimba fata de anii trecuti si ce neclaritati raman

Anul 2020 s-a incheiat, asa ca putem incepe sa facem bilantul si, mai ales, sa vedem ce plati mai avem de facut in contul anului trecut. In aceasta din urma categorie se incadreaza si taxele datorate bugetelor de stat, in special cele cu frecventa anuala. In cazul persoanelor fizice, este vorba de declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de cei care obtin venituri, de regula, extra-salariale. La aceasta au intervenit o serie de modificari chiar la finalul anului 2020, cea mai importanta fiind cea referitoare la decalarea termenului de depunere. Dar mai sunt si alte aspecte care trebuie clarificate in perioada urmatoare.
Declaratia unica a fost introdusa in anul 2018, an in care s-a si depus pentru prima data (pentru veniturile obtinute in anul anterior si pentru veniturile estimate a fi obtinute in anul curent) si trebuie avuta in vedere de catre persoanele fizice care obtin, din Romania si/sau din strainatate, venituri precum cele din investitii, chirii, activitati independente, drepturi de proprietare intelectuala, activitati agricole etc. Initial, termenul de depunere a declaratiei anuale si, implicit, pentru plata obligatiilor fiscale aferente a fost stabilit la data de 15 martie a anului urmator celui in care s-a obtinut venitul. Insa, in fiecare din anii care au trecut de atunci, acest termen a fost prelungit, uneori chiar si de mai multe ori.
Termenul se amana, dar anumite aspecte se complica
Prin Legea 296/2020 de modificare a Codului Fiscal, publicata in Monitorul Oficial la final de an, noul termen de depunere a declaratiei unice este restabilit la data de 25 mai a anului urmator celui in care se obtin veniturile, valabil multi ani inainte de introducerea declaratiei unice.
De asemenea, de curand a fost stabilit si salariul de baza minim brut garantat in plata pentru anul 2021, la 2.300 de lei, utilizat la calcularea plafonului pentru plata contributiilor sociale aferente veniturilor estimate a fi obtinute in anul curent. Nu in ultimul rand, recent a fost publicat si noul formular al declaratiei unice, care contine noutati, inclusiv in legatura cu indemnizatiile primite de catre alti profesionisti (avocatii, persoanele care obtin venituri din activitati independente, drepturi de proprietate intelectuala etc.), in cursul anului trecut, din partea statului roman in contextul pandemiei COVID-19.
Ca prim pas, este recomandat contribuabililor sa isi pregateasca din timp documentele necesare si sa isi clarifice rezidenta fiscala, pentru a verifica daca au obligatia sa depuna declaratia unica si pentru ce tipuri de venituri. In acest scop este necesara o analiza ce are in vedere mai multi factori, insa, in linii mari, este important de luat in calcul ca doar rezidentii fiscali romani trebuie sa isi declare aici veniturile obtinute din orice sursa (din Romania sau din strainatate), in timp ce nerezidentii trebuie sa declare doar veniturile obtinute in Romania.
Rezidenta fiscala necesita o atentie sporita anul acesta, mai ales in cazul persoanelor a caror situatie s-a schimbat din cauza restrictiilor impuse de pandemia de COVID-19. Mai exact, sunt de interes si ar trebui analizate aspecte precum modul de lucru – tara din care au lucrat, pentru ce perioada, localizarea familiei etc., intrucat acestea pot avea impact asupra rezidentei fiscale si, implicit, asupra obligatiilor fiscale din Romania.
Asadar, chiar daca termenul a fost prelungit, in teorie, contribuabilii ar avea toate motivele sa inceapa sa pregateasca depunerea declaratiei unice din timp, pentru a evita frenezia si aglomeratia din preajma termenului limita si pentru a beneficia de eventualele bonificatii. Insa au la dispozitie toate informatiile de care au nevoie?
Sistemul de bonificatii....
Odata cu introducerea declaratiei unice, a fost prevazut si un sistem de bonificatii, pentru depunere online si/sau plata la timp sau chiar anticipata a obligatiilor fiscale. Acesta insa nu a fost suficient de clar si a cauzat complicatii pentru contribuabili. Asadar, autoritatile trebuie sa stabileasca reguli clare in aceasta privinta, care sa ramana valabile pe termen lung si sa fie cunoscute de la inceputul fiecarui an fiscal.
Spre exemplu, initial, bonificatiile au fost prevazute in anul 2018 doar pentru veniturile estimate pentru anul respectiv, 5% pentru depunerea online a declaratiei si 5% pentru plata anticipata a impozitelor datorate, pana la 15 decembrie 2018. Pentru 2019, nu mai erau prevazute bonificatii, dar acestea au fost reintroduse in 2020, prin intermediul OUG 69/2020, care a prelungit si termenul de depunere a declaratiei unice aferente anului 2019. De data aceasta, bonificatiile vizau indeplinirea la timp a obligatiilor fiscale declarative si de plata pentru anul 2019.
Astfel, s-a acordat o bonificatie de 5% din valoarea impozitului si a contributiilor sociale aferente anului 2019, daca acestea erau stinse integral – prin plata sau compensare – pana la data de 30 iunie 2020. In plus, se acorda o bonificatie suplimentara de 5%, daca declaratia unica era depusa prin mijloace electronice pana la aceeasi data. Aceasta din urma era conditionata de plata taxelor aferente. Practic, daca obligatiile fiscale erau stinse in termenul prevazut, insa declaratia unica nu era depusa prin mijloace electronice, contribuabilul beneficia doar de bonificatia de 5%, pentru plata taxelor in termenul prevazut.
Bonificatiile acordate au fost bine-venite si, cu siguranta, apreciate de contribuabili, insa au creat complicatii pentru cei care au depus declaratia si au platit taxele inainte de intrarea in vigoare a ordonantei, respectiv 14 mai 2020 (avand in vedere ca primul termen de depunere fusese 15 martie 2020 ulterior prelungit la 25 mai 2020 si apoi la 30 iunie). Si aceia au putut beneficia de bonificatii, insa pe baza unei declaratii rectificative, care, dincolo de costul de conformare, a dus si la aglomerarea sistemului de depunere online a declaratiilor aproape de termenul limita, cu impact inclusiv asupra celor care, prin depunerea timpurie, incercasera sa evite aceasta situatie.
In urma unei declaratii rectificative (care poate avea mai multe motive, nu doar obtinere bonificatiilor), de regula, rezulta sume pe care persoana in cauza urmeaza sa le recupereze, fie prin compensare, fie prin restituire. Insa daca opteaza pentru restituire, va constata ca aceasta este o procedura inca greoaie si consumatoare de timp. De asemenea, inca exista situatii in care bonificatiile apar in fisa platitorului ca sume neplatite, pentru care se aplica dobanzi si penalitati. In astfel de cazuri, reconcilierea din oficiu de catre autoritatile fiscale ar simplifica acordarea bonificatiilor atat pentru administratia fiscala, cat si pentru contribuabil. Din pacate, acest lucru se intampla rar, iar o astfel de situatie se rezolva, in practica, cu deplasarea contribuabilului la administratia fiscala, unde trebuie sa justifice acele restante, care, de fapt, sunt bonificatiile care i se cuvin pentru ca si-a indeplinit obligatiile declarative si/sau de plata la timp sau chiar anticipat.
....ar trebui sa fie mai predictibil
Incepand cu acest an, conform OUG 69/2020, contribuabilii vor beneficia de bonificatii de maximum 10% din valoarea impozitului anual pe venit si a altor contributii anuale. Detaliile cu privire la nivelul bonificatiei, conditiile care trebuie indeplinite si procedura de acordare vor fi publicate in termen de 60 de zile de la aparitia in Monitorul Oficial a legii anuale a bugetului de stat prin care se stabileste acordarea bonificatiilor, printre altele (prevede Legea 296/2020). Asteptam asadar legea bugetului de stat pentru anul 2021.
Astfel, se pare ca, incepand din acest an, se clarifica anumite aspecte esentiale referitoare la depunerea declaratiei unice, si anume termenul standard de depunere si conditiile, dar mai ales momentul in care persoanele fizice vor sti daca se acorda sau nu bonificatii si cum pot beneficia de acestea.
In concluzie, pentru a usura sarcina contribuabililor si a administratiei fiscale si a spori gradul de incasare la buget din taxele aferente veniturilor prevazute in declaratia unica, este esential ca termenul limita sa se mentina, sistemul de bonificatii sa fie clar si usor de aplicat, iar documentele si informatiile necesare sa fie puse la dispozitia contribuabililor cat mai din timp, preferabil cat mai aproape de inceputul anului fiscal, pentru a se evita depunerea pe ultima suta de metri. Altfel, cu siguranta, putini contribuabili vor depune declaratia unica si vor plati taxele datorate la bugetul de stat inaintea publicarii informatiilor cu privire la bonificatiile acordate anul acesta, luand in calcul complicatiile aparute anii anteriori.
 
Material de opinie de Radu Derscariu (foto), Director, si Simona Badoiu, Manager, Global Employer Services, Deloitte Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter