RO EN
السلة فارغة

CDR: Masuri arbitrare, decise din scurt, sunt intre cauzele crizei actuale

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) atrage atentia periodic asupra necesitatii unui climat economic si fiscal predictibil in Romania.
"In ciuda semnalelor de alarma transmise de mediul de afaceri in ultimii ani, ne aflam in prezent intr-o situatie precara, cu un deficit excesiv, fiind pe punctul de a pierde sume importante din fondurile europene in lipsa unor masuri sustenabile.
Masuri arbitrare, decise din scurt, sunt intre cauzele crizei actuale. Asa cum indica si analize recente, in cei sapte ani si jumatate de cand noul Cod Fiscal a fost adoptat, au fost facute peste 550 de modificari, mai putin de jumatate din alineatele initiale ramanand neschimbate, afectand negativ incasarile bugetare. O astfel de abordare este, in mod evident, opusul predictibilitatii si eficientei", au precizat reprezentantii CDR.
In acest context, Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei reitereaza nevoia de predictibilitate si de eficientizare a aparatului public.
"Solicitam un angajament serios si de durata al tuturor partidelor, incepand cu cele aflate la guvernare, in vederea redresarii Romaniei. Solicitam renuntarea la practica modificarilor fiscale periodice, arbitrare, luate pe ultima suta de metri si fara studii de impact, dar care afecteaza imediat si de cele mai multe ori negativ activitatea companiilor, colectarea de taxe si veniturile bugetare.
Cele trei puncte cheie asupra carora consideram ca se impune consensul politic sunt:
1) Eficientizarea cheltuielilor publice pe termen mediu si lung.
2) Urmarirea indeaproape a directiilor asumate de Romania prin PNRR si implementarea tuturor reformelor aferente.
3) Revenirea la un sistem fiscal simplificat si predictibil, care si-a dovedit meritele, bazat pe o cota unica de impozitare, aplicata atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice, eliminarea tuturor scutirilor care subrezesc in prezent baza de impunere, si plafonarea contributiilor sociale", solicita CDR.
CDR considera aceste masuri necesare nu doar in vederea stabilitatii fiscale si bugetare, ci si pentru cresterea coeziunii sociale, prin asumarea unor tinte comune si asigurarea unui climat fiscal care elimina privilegiile si pune bazele unui cadru economic unitar.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter