RO EN
السلة فارغة

CC: Industria cimentului, intre pietele cu risc de comportament anticoncurential

Topul primelor cinci industrii din punct de vedere al presiunii concurentiale a ramas neschimbat in 2022, comparativ cu anul anterior, dar s-a observat o scadere a acesteia in privinta productiei de gaze naturale si o crestere usoara in productia si comercializarea cimentului, conform Raportului "Evolutia concurentei in sectoare cheie", realizat de autoritatea de resort.
Astfel, potrivit sursei citate, topul primelor 5 industrii din punct de vedere al presiunii este ocupat, in ordine, de serviciile de consultanta IT, urmate de comercializarea de imbracaminte si incaltaminte, canale TV cu plata, servicii IT de outsourcing si servicii de arhitectura.
"In partea de jos a clasamentului se observa o scadere, fata de anul precedent, a presiunii concurentiale in ceea ce priveste productia gazelor naturale, respectiv o usoara crestere pe sectorul productiei si comercializarii cimentului - care isi pastreaza, totusi, ultima pozitie", se mentioneaza in lucrarea realizata de Consiliul Concurentei.
Cresteri notabile ale presiunii concurentiale fata de anul precedent au mai fost constatate in urmatoarele sectoare: transport rutier de marfuri (+1,8%), asigurari auto facultative (+4,7%), asigurari auto de raspundere civila (+6,6%) si polistiren expandat (+3,3%).
In ceea ce priveste industriile gazelor naturale si a energiei electrice, autorii raportului precizeaza ca perturbarile majore sunt cauzate de factori externi, precum limitarea livrarilor de gaze din Rusia catre Europa, incertitudinea privind razboiul din Ucraina si cresterea pretului certificatelor de emisii de CO2. Efectul acestor factori in sensul cresterii preturilor atat pe piata gazelor naturale, cat si a energiei electrice a fost accentuat si de scaderea ofertei interne (o productie mai scazuta atat de gaze naturale, cat si de energie electrica).
In industria asigurarilor, in urma falimentului City Insurance, piata RCA in special, are o structura care permite mai multa concurenta, in principal prin faptul ca fostii asigurati ai City Insurance au fost redistribuiti intre restul actorilor ramasi pe piata. Una dintre principalele pagube pe care falimentul City Insurance le-a produs este de natura psihologica si anume legata de ancorarea perceptiei asiguratilor spre un nivel de tarif al primelor RCA nesustenabil de scazut, dupa cum de altfel realitatea a demonstrat-o.
Referitor la industria canalelor TV cu plata, raportul semnaleaza faptul ca tot mai multa lume se aboneaza la platforme de video la cerere "Video on Demand - VOD", fenomen mult mai accentuat in mediul urban decat in cel rural. Prognozele industriei arata faptul ca si in viitor se asteapta o crestere a acestui tip de serviciu, in paralel cu reducerea timpului petrecut in fata canalelor TV clasice. Cu toate acestea, vasta majoritate a celor care se aboneaza la VOD nu renunta la abonamentele de TV clasice, ci doar le aloca mai putin timp de vizionare.
Consiliul Concurentei a dezvoltat Indicele Agregat de Presiune Concurentiala (IAPC), un instrument analitic care are scopul de a masura inclinarea spre concurenta a industriilor din economia nationala.
IAPC face obiectul unei evaluari anuale la nivelul unui set predefinit de industrii, cu un nucleu stabil de la o evaluare la alta. Industriile sunt selectate astfel incat evaluarea periodica sa contureze o imagine de ansamblu asupra starii concurentei si a dinamicii acesteia la nivelul segmentelor definitorii pentru economia romaneasca. Pentru fiecare industrie in parte, IAPC masoara aceasta predispozitie spre concurenta, prin agregarea unui set de 21 de indicatori primari reprezentativi. Pentru raportul complet, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter