Analiza sectorului producerii si comercializarii cimentului din Romania indica o situatie atipica, in care producatorii de ciment isi mentin cote de piata aproximativ egale si stabile in timp, crescand astfel riscul aparitiei unor forme de coordonare a activitatilor.Riscul este cu atat mai mare cu cat fluctuatiile cotelor de piata sunt reduse si nu exista schimbari in ierarhia la nivelul industriei. Acest aspect ridica suspiciuni sub aspect concurential, mai ales in conditiile in care cei trei producatori de ciment au capacitati de productie functionale diferite, iar gradul de utilizare al acestora este profund asimetric: producatorul de ciment cu cea mai mare capacitate de productie in functiune are cel mai mic grad de utilizare al acesteia.
Aceste concluzii vin in urma finalizarii anchetei sectoriale pe piata producerii si comercializarii cimentului in perioada 2013-2017, derulata cu scopul de a avea o imagine cat mai clara asupra mecanismelor de functionare, de a identifica eventualele disfunctionalitati la nivelul sectorului si de a formula recomandari care sa conduca la eliminarea acestora in scopul intensificarii concurentei.
Principalele companii active pe piata producerii cimentului sunt integrate pe vertical, pentru a eficientiza procesul de productie a cimentului, a reduce costurile si a facilita accesul la resurse, detinand capacitati de productie, atat pe pietele de extractie/prelucrare si comercializarea agregatelor minerale, cat si pe pietele producerii si comercializarii betoanelor, mortarelor si sapelor, prefabricatelor din beton. Astfel, cele 3 mari companii- Holcim Romania, CRH Romania si HeidelbergCement Romania - sunt prezente si pe alte doua piete - producerea si comercializarea filerului de calcar, respectiv a liantilor hidraulici speciali/rutieri (HeidelbergCement Romania nu produce astfel de lianti). Atat filerul de calcar, cat si liantii hidraulici se produc in fabricile de ciment.
In urma analizei efectuate in acest sector, Consiliul Concurentei a constatat ca ar putea exista o coordonare intre cei trei producatori la nivelul sortimentelor produse si livrate in scopul impartirii pietei, acesti producatori de ciment avand posibilitatea de a tine captivi anumiti clienti astfel incat sa mentina cote de piata simetrice. De asemenea, s-a observat ca preturile anumitor sortimente de ciment oferite de producatori au avut aceeasi evolutie, ceea ce poate constitui un indiciu privind mecanismul de coordonare prin care principalele companii de pe piata reusesc sa mentina cote de piata simetrice.
Fiecare dintre cei trei producatori principali din Romania vand ciment in aproape toate regiunile tarii, dar este evidenta preponderenta clientilor situati in aria descrisa de o distanta definita la 350 de km in jurul punctului de desfacere. Astfel, nu se poate elimina posibilitatea de impartire a pietei geografice intre producatorii de ciment, criteriul distanta fiind extrem de important in alegerea furnizorului de ciment.
Avand in vedere aceste elemente, Consiliul Concurentei a declansat, in luna octombrie, o investigatie privind o posibila intelegere anticoncurentiala intre Holcim Romania, CRH Romania si HeidelbergCement Romania , realizata prin impartirea pietei productiei si comercializarii cimentului din Romania, din perspectiva cotelor de piata si/sau produselor oferite pe piata, limitarea sau controlul productiei, comercializarii, dezvoltarii tehnice sau investitiilor, corelate cu posibila coordonare a politicii de formare a preturilor practicate de companiile implicate.
In cadrul anchetei sectoriale au fost analizate si reglementarile referitoare la modul de obtinere a licentelor de exploatare a agregatelor de cariera si s-au formulat recomandari. Astfel, Consiliul Concurentei a constatat ca procedura de acordare de catre Agentia Nationale pentru Resurse Minerale a permiselor de exploatare in cazul rocilor utilizabile in constructii si al acumularilor de turba sau a aurului din aluviuni, ar putea constitui o limitare a accesului pe piata si, implicit, o ingradire a concurentei, in conditiile in care se atribuie primului solicitant, fara a se tine cont de alte criterii. De asemenea, perioada indelungata (maximum 20 de ani), pentru care se acorda licenta de exploatare, precum si dreptul de prelungire, nelimitat, pe perioade succesive de cate 5 ani, blocheaza accesul la piata si poate conduce la inchiderea acesteia pe o perioada nedeterminata sau pana la epuizarea resursei exploatabile pentru care s-a acordat licenta. Ca urmare, autoritatea de concurentei recomanda introducerea de prevederi in proiectul de modificare a Legii minelor, in sensul reducerii perioadei de acordare a licentei de exploatare si prelungirii acesteia.
