RO EN
السلة فارغة

BT: Investitiile productive ar putea creste cu un ritm anual de 12% pana in 2023

Institutul National de Statistica (INS) a comunicat datele privind evolutia industriei in august si primele opt luni ale anului curent.
Statisticile indica stagnarea ritmului lunar si consolidarea dinamicii anuale a productiei industriale in august, evolutie influentata de o serie de factori, inclusiv provocarile la nivelul industriei mondiale – intensificarea presiunilor inflationiste si distorsiunile din perspectiva lanturilor de productie.
Astfel, datele INS arata stagnarea industriei in august comparativ cu luna iulie. Se evidentiaza majorarea componentei prelucratoare cu un ritm lunar de 0,1%, evolutie sustinuta de dinamica din economia Zonei Euro. Pe de alta parte, industria extractiva si ramura energie & utilitati au scazut cu ritmuri lunare de 2,6%, respectiv 3,5% in august, conform INS.
Ritmul anual al industriei s-a consolidat la 3% in august (cea mai slaba evolutie din februarie), pe fondul disiparii graduale a efectului baza si provocarilor determinate de intensificarea presiunilor inflationiste (inclusiv majorarea semnificativa a preturilor la energie si distorsiunile la nivelul lanturilor mondiale de productie).
Se evidentiaza cresterea componentei energie & utilitati cu o dinamica anuala de 7,4% in august, evolutie puternic influentata de cresterea cererii, dar si de majorarea puternica a preturilor la energie.
Totodata, industria prelucratoare a urcat cu 2,5% an/an in august, pe fondul climatului pozitiv din sfera industriei europene si mondiale. Nu in ultimul rand, productia din industria extractiva a consemnat un avans anual de 0,5% in august.
Prin urmare, in primele opt luni ale anului curent productia industriala din Romania s-a majorat cu 12,7% an/an, evolutie influentata de relansarea economica mondiala si europeana, redeschiderea economiei interne si mix-ul relaxat de politici economice (inclusiv nivelul redus al costurilor reale de finantare).
Componentele energie & utilitati si prelucratoare au urcat cu dinamici anuale de 12,3%, respectiv 13,7%. Pe de alta parte, ramura extractiva s-a ajustat cu un ritm anual de 1,6% la opt luni.
Analiza din perspectiva marilor grupe industriale evidentiaza majorarea componentei bunuri de capital cu 21,9% an/an la opt luni, ceea ce exprima perspective favorabile pentru investitiile productive pe termen mediu. De asemenea, productia de bunuri de folosinta indelungata a urcat cu 27,8% an/an in perioada ianuarie-august 2021.
Cele mai dinamici ramuri din industria prelucratoare la opt luni din 2021 au fost: constructii metalice (15,7% an/an), alte mijloace de transport (19,5% an/an), masini, utilaje si echipamente (23,7% an/an), echipamente electrice (25,2% an/an) si autovehicule de transport rutier, remorci si semiremorci (26,4% an/an).
Estimarile econometrice elaborate (si reprezentate in al doilea grafic din partea dreapta) indica evolutia industriei Romaniei la un ritm superior componentei structurale pentru a cincea luna la rand in august, ceea ce confirma intrarea intr-un nou ciclu economic pentru industrie si pentru economia interna.
Conform scenariului macroeconomic central BT investitiile productive (motorul economiei din perspectiva cererii agreate) ar putea creste cu ritmuri anuale de 11,9% in 2021 si 12,1% in 2022 si 2023, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finantare si implementarii programelor lansate de Uniunea European in 2020.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter