RO EN
السلة فارغة

Bancile comerciale au acordat anul trecut credite noi in valoare de 84 miliarde lei

Creditele noi acordate de bancile din Romania populatiei si companiilor, care s-au cifrat la 84 miliarde lei anul trecut, un an marcat de criza de sanatate COVID 19, se situeaza usor peste nivelul imprumuturilor noi accesate in anul 2019 si ocupa o pondere de aproape o treime in soldul creditului neguvernamental. In 2019, imprumuturile noi accesate de segmentul neguvernamental au totalizat 83,24 miliarde lei. In contextul pandemic, bancile din Romania au acordat credite in mod sustinut, ca intr-o perioada normala si pe baze sustenabile, si au absorbit problemele de lichiditate intampinate de clientii ale caror venituri au fost afectate de efectele negative ale pandemiei.
Volumul creditelor noi acordate populatiei si companiilor reprezinta 30% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii decembrie 2020. Soldul creditului neguvernamental, care totalizeaza 282,4 miliarde lei la finele anului 2020, este calculat ca diferenta dintre totalul creditelor acordate populatiei si companiilor si rambursarile partiale si totale, precum si vanzarile de credite.
Astfel, aproape o treime din portofoliul de credit neguvernamental in derulare a fost contractat anul trecut, ceea ce se explica prin scadenta scurta a unor imprumuturi, de sub un an, in special pe zona companiilor.
Creditarea a fost impulsionata de segmentul companiilor, cu o pondere de 57,7% in totalul creditelor noi acordate la nivelul anului 2020.
In 2020 populatia a accesat credite noi in valoare de 35,45 miliarde lei, ponderea in totalul imprumuturilor noi fiind de 42,3%. Volumul creditelor accesate pentru locuinte a fost mai mare comparativ cu anul 2019. Repartitia pe monede arata ca populatia a accesat aproape numai credite in lei, in proportie de 98,4%, conducand la eliminarea riscului valutar.
Anul trecut companiile au contractat credite in valoare de 48,45 miliarde lei, activitatea de creditare fiind sustinuta si de programele guvernamentale care s-au desfasurat. Companiile au accesat in principal credite noi in lei, in proportie de 70% din totalul creditelor, restul fiind credite contractate in euro si dolari.
Repartitia pe monede a creditelor acordate la nivelul anului trecut arata ca, din totalul de 84 miliarde lei, 81,66% reprezinta ca valoare imprumuturile in lei, 15% este ponderea creditelor in euro si restul in dolari. In ceea ce priveste creditele in euro, 95,5% din valoarea totala de anul trecut a fost contractata de persoanele juridice. Creditele noi in dolari acordate in 2020, in valoare de 2,8 miliarde lei echivalent, reprezinta 3,30% din totalul creditelor noi accesate, fiind contractate de persoanele juridice.
Industria bancara din Romania asigura, datorita specificului activitatii sale, un rol cheie in buna functionare a mecanismelor economice si financiare, cu impact deopotriva asupra evolutiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri si a imbunatatirii gradului de prosperitate economica din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter