RO EN
السلة فارغة

Stelian Bujduveanu: Ne asumam public ca nu vom avea santiere blocate in Capitala

„Trebuie schimbat narativul din spatiul public. Nu dorim disconfort in Bucuresti si ne asumam public ca nu vom avea santiere blocate in Capitala. Se impun masuri de corectie la nivelul Primariei Municipiului Bucuresti, pentru ca institutia este total ineficienta acum si lucram in acest moment la proiecte de digitalizare, proiecte de Parteneriat Public - Privat sau solutii de concesiuni publice. De exemplu, pe terenurile care azi sunt in curs de autorizare dorim sa stimulam parcari supraetajate, prin granturi publice, care ulterior sa ramana la dezvoltatori,”, a declarat Stelian Bujduveanu, Viceprimar al Bucurestiului, in cadrul unei mese rotunde organizate de Bucharest Real Estate Club cu reprezentantii companiilor imobiliare si reprezentantii Primariei Bucuresti. La eveniment au participat de asemenea Sebastian Busi - Consilier General PMB, Presedintele Comisiei pentru Mediul de Afaceri din cadrul PMB si Constantin Hazarian, Presedinte, Comisia de Urbanism si Amenajarea teritoriului, PMB.
“Trebuie sa urgentam finalizarea Planului Urbanistic General, pentru ca unele reglementari se suprapun, precum strazi care apar peste cladiri existente. Vrem sa corectam aceste probleme pentru a da drumul la predictibilitate pentru mediul de business si a nu mai permite abateri de la legislatia de urbanism. Ne vom reintalni peste 3 luni si vom prezenta stadiul masurii”, a mai spus Viceprimarul Bucurestiului in cadrul evenimentului.
“Ne dorim stabilitate si predictibilitate pentru mediul de afaceri care investeste in Bucuresti, asigurand totodata principii sanatoase pentru dezvoltarea orasului si protejand spatiile verzi din Capitala. Proiectele de dezvoltare din Bucuresti nu se vor opri si vor functiona in baza Planului Urbanistic General. In perioada urmatoare vrem sa dezvoltam un cadru formal si continuu de dialog cu piata imobiliara si societatea civila, pentru a putea avea consultari publice inainte de deciziile cu asemenea impact ale Primariei. Asteptam in acest sens, prin intermediul asociatiilor din domeniu, toate propunerile de eficientizare urbana din partea dezvoltatorilor, care cunosc cel mai bine aspectele legale, de birocratie si comerciale cu care se confrunta zi de zi,” a declarat in cadrul evenimentului Sebastian Busi, Consilier General si Presedintele Comisiei pentru Mediul de Afaceri din cadrul PMB.
„Nu trebuie stigmatizata toata piata imobiliara, iar suspendarea temporara a P.U.Z.-urilor Coodonatoare ale Sectoarelor nu ii vizeaza pe investitorii corecti, care dezvolta in parametri legali, platesc taxe si asigura locuri de munca. Aceasta actiune constituie un prilej pentru Administratia PMB de a le reanaliza si corecta acolo unde sesizeaza erori. Acest efort trebuie dublat de o accelerare a realizarii unui nou Plan Urbanistic General, care sa conduca la o dezvoltare durabila, strategica, accelerata, la mai multa predictibilitate si transparenta in domeniul imobiliar si la o dezvoltare a infrastructurii la nivelul intregii Capitale,” a declarat Constantin Hazarian, Presedinte, Comisia de Urbanism si Amenajarea teritoriului, PMB.
Masa rotunda organizata de BUCHAREST REAL ESTATE CLUB cu reprezentantii investitorilor imobiliari si reprezentantii Primariei Municipiului Bucuresti a avut loc in contextul in care Consiliul General al Primariei Municipiului Bucuresti a decis la finalul lunii februarie suspendarea Planurilor Urbanistice din cinci sectoare pentru o durata de 12 luni.
“Ne bucura deschiderea spre dialog a reprezentantilor Primariei Bucuresti si dorim sa transmitem in continuare ca, asa cum se intampla in marile capitale europene, orice decizie de amploare a Primariei Generale ar trebui sa aiba o componenta de consultare cu mediul de afaceri, care contribuie deja de ani de zile nu doar la schimbarea la fata a Bucurestiului, ci si la atractivitatea orasului pentru alt tip de investitii, cresterea turismului s.a.. Vom initia in continuare astfel de intalniri consultative intre Municipalitate si mediul de business, pentru a asigura o platforma coerenta si transparenta de dialog”, a declarat Despina Ponomarenco, Presedinte BUCHAREST REAL ESTATE CLUB.
“Transparenta administratiei locale si predictibilitatea legislativa sunt criterii cheie care ghideaza investitorii in procesul decizional. Pentru a atrage investitii sustenabile, avem nevoie de dialog si suport din partea administratiei, asa cum se intampla in toate capitalele europene,” a declarat Antoanela Comsa, Presedinte AREI – Asociatia Investitorilor Imobiliari si General Manager Gran Via Real Estate, un investitor spaniol cu peste 2.000 de proiecte livrate in Bucuresti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter