RO EN
السلة فارغة

STATISTICA: Crestere a pietei constructiilor, in noiembrie 2009

Volumul lucrarilor de constructii (serie bruta) a crescut, in luna noiembrie 2009, cu 5% comparativ cu luna anterioara. Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), in ceea ce priveste elementele de structura, s-au constatat majorari de 19,1% pe segmentul executiei de reparatii capitale si de 4,8% la nivelul lucrarilor de constructii noi, in timp ce numarul proiectelor de reparatii curente a inregistrat o scadere de 2,1%. Din punct de vedere al tipurilor de constructii, indicii corespondenti au crescut atat la cladirile nerezidentiale (+19,6%), cat si la cele rezidentiale (+9,2%) si s-a diminuat la constructiile ingineresti (-2,9%). Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, activitatea in constructii s-a majorat, in intervalul mentionat, cu 3%, cel mai ridicat ritm de evolutie fiind inregistrat la nivelul lucrarilor de reparatii capitale (+13,4%). Lucrarile de intretinere si reparatii curente au crescut cu 10,1%, iar cele de constructii noi au scazut cu 0,8%.
Fata de luna corespunzatoare din 2008, in noiembrie 2009 s-a construit mai putin cu 23,9% (serie bruta), recul este evidentiat la toate componentele: reparatii capitale (-30,2%), intretinere si reparatii curente (-24,1%) si constructii noi (-22,4%). Pe tipuri de constructii, volumul de lucrari in intervalul analizat a scazut astfel: constructii ingineresti (-27,4%), imobile rezidentiale (-25,6%) si cladiri nerezidentiale (-14,9%). Ca serie ajustata in functie de numarul zilelor lucratoare si de sezonalitate, indicele corespondent a scazut cu 24,8%.
In intervalul ianuarie - noiembrie 2009, pe santierele din Romania s-a lucrat mai putin decat in aceeasi perioada din 2008, ca serie bruta, cu 16,7%, iar ca serie ajustata, cu 12,6%.
Scadere a numarului de autorizatii eliberate
In luna noiembrie 2009 s-au eliberat 3.463 autorizatii pentru construirea de cladiri rezidentiale, in scadere cu 15,6% comparativ cu luna anterioara. Conform INS, 62,1% din documentele eliberate in perioada mentionata sunt pentru zona rurala, mentinandu-se trendul din lunile precedente. Referitor la distributia in profil regional, in intervalul analizat este evidentiata o tendinta de diminuare a numarului de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale in aproape toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (-127 de autorizatii), Sud-Est (-117), Nod-Vest (-107), Bucuresti-Ilfov (-99) etc. Numai in regiunea Centru a fost raportata o majorare a numarului de documente eliberate (+27 de autorizatii). Comparativ cu luna octombrie 2008, in perioada corespondenta din 2009 s-au eliberat cu 632 mai putine autorizatii, scadere reflectata in toate regiunile: Bucuresti-Ilfov (-156 de autorizatii), Sud-Est (-132), Sud-Muntenia (-116), Sud-Vest Oltenia (-85) etc. In primele unsprezece luni din 2009 s-au eliberat, in total, 45.324 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 20,8% fata de aceeasi perioada a anului anterior, pe fondul contextului dificil de pe piata financiara. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter