RO EN
السلة فارغة

SONDAJ: Aderenta solida a cetatenilor romani la reperele civilizatiei occidentale

O majoritate covarsitoare a romanilor (81%) este de parere ca Romania trebuie sa aleaga directia VEST (adica UE, SUA, NATO) din punctul de vedere al aliantelor politice si militare. Este una dintre concluziile principale ale sondajului de opinie intitulat ”Neincrederea publica: Vest vs. Est, ascensiunea curentului nationalist in era dezinformarii si fenomenului stirilor false”.
 
Avantajele aderarii Romaniei la Uniunea Europeana
Punand in balanta toate implicatiile asupra vietii economice si sociale, asupra familiei si vietii personale, 61,4% dintre cei chestionati considera ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a adus mai degraba avantaje, in timp ce 35,2% sunt de parerea contrarie. Nu stiu sau nu raspund la aceasta intrebare 3,4%.
Analiza socio-demografica: Sunt de parere ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a adus mai degraba avantaje in special: persoanele sub 45 de ani, cei cu un nivel de educatie ridicat si cu un venit mai ridicat (care le asigura cel putin un trai decent), gulerele albe, locuitorii din Bucuresti si din urbanul mare (peste 90 mii de locuitori).
Respondentii cu varsta intre 45 si 60 de ani, cei cu un nivel de educatie mai scazut si cu un venit redus (perceput ca fiind insuficient pentru un trai decent), locuitori din urbanul mic (sub 90 mii de locuitori) considera intr-o proportie mai mare decat celelalte categorii ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a adus mai degraba dezavantaje.
 
Reguli europene vs. interese nationale
31,9% dintre romani sunt de parere ca, in calitate de stat membru, Romania trebuie sa respecte regulile Uniunii Europene, chiar si atunci cand ii sunt afectate interesele nationale. 64,2% considera ca Romania trebuie sa isi apere interesele nationale atunci cand sunt in dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar daca risca sa isi piarda pozitia de stat membru al UE. 3,9% nu stiu sau nu raspund.
Analiza socio-demografica: Femeile, cei cu un nivel de educatie mai scazut si cu un venit redus (perceput ca fiind insuficient pentru un trai decent), cei inactivi potential activi, locuitorii din rural sau din urbanul mic considera intr-o masura mai mare decat restul populatiei ca Romania trebuie sa isi apere interesele nationale atunci cand sunt in dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar daca risca sa isi piarda pozitia de stat membru al UE.
 
Viitorul Uniunii Europene
77,5% dintre respondenti considera ca Uniunea Europeana nu ar trebui sa se destrame in urmatorii ani, in timp ce 16% sunt de parerea contrarie. Nu stiu sau nu raspund 6,5%.
Analiza socio-demografica: Procente mai ridicate ale celor care cred ca Uniunea Europeana ar trebui sa se destrame in urmatorii ani se regasesc in randul barbatilor, al celor cu varsta peste 45 de ani, al celor cu un venit mai redus.
 
NATO si apararea Romaniei
66,6% dintre romani sunt de parere ca, in cazul unei agresiuni, NATO va apara Romania, in timp ce 29,3% considera ca, intr-un astfel de scenariu, tara noastra va fi nevoita sa se apere singura. Ponderea non-raspunsurilor este de 4%.
Analiza socio-demografica: Printre cei care cred ca, in cazul unei agresiuni, NATO va apara Romania se regasesc cu precadere: barbatii, persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educatie ridicat si cu un venit care le asigura cel putin un trai decent, gulerele albe, locuitorii din Bucuresti sau din urbanul mare.
Sunt de parere ca, in cazul unei agresiuni, Romania va fi nevoita sa se apere singura in special femeile, cei cu un nivel de educatie mai scazut si cu un venit redus (perceput ca fiind insuficient pentru un trai decent), cei inactivi potential activi, locuitorii din rural sau din urbanul mic.
 
Bazele militare americane si apararea Romaniei
75,4% dintre cei intervievati isi exprima acordul fata de afirmatia ”Existenta unor baze militare americane in Romania ar ajuta la apararea tarii in cazul unei agresiuni externe”, in timp ce 20% isi exprima dezacordul. 4,6% nu stiu sau nu raspund la aceasta intrebare.
Analiza socio-demografica: Isi exprima dezacordul fata de afirmatia ”Existenta unor baze militare americane in Romania ar ajuta la apararea tarii in cazul unei agresiuni externe” mai ales: cei cu varsta sub 60 de ani, cei cu educatie primara si cei cu venit redus (care nu ajunge nici pentru strictul necesar).
 
SUA vs. Rusia - influenta asupra Romaniei
In opinia a 71,3% dintre cei intervievati, SUA au mai degraba o influenta pozitiva asupra Romaniei. 16,9% apreciaza ca Rusia are mai degraba o influenta pozitiva asupra Romaniei. Nu stiu sau nu raspund 11,8%.
Analiza socio-demografica: Persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educatie ridicat si cu un venit care le asigura cel putin un trai decent, cei inactivi pasivi, gulerele gri si albe, locuitorii din Bucuresti sau din urbanul mare considera intr-o proportie mai mare decat restul populatiei ca SUA au mai degraba o influenta pozitiva asupra Romaniei.
 
Atitudinea romanilor fata de Rusia
61,7% dintre romani considera ca, de-a lungul timpului, Rusia a facut mai mult rau Romaniei, in timp ce 19,1% cred ca a facut mai mult bine. 19,1% nu stiu sau nu raspund la aceasta intrebare.
Analiza socio-demografica: Barbatii, cei cu varsta sub 30 de ani, cei cu educatie primara sau medie, cei cu un venit redus, gulerele albastre cred intr-o masura mai mare decat restul populatiei ca Rusia a facut mai mult bine Romaniei de-a lungul timpului.
Sunt de parere ca Rusia a facut mai mult rau Romaniei de-a lungul timpului cu precadere: cei peste 60 de ani, cei cu un nivel de educatie mai ridicat, locuitorii din urbanul mare.
 
Atitudinea romanilor fata de Occident
55,8% sunt de parere ca, de-a lungul timpului, tarile occidentale au facut mai mult bine Romaniei, in timp ce 32,1% cred ca au facut mai mult rau. Ponderea non-raspunsurilor este de 12,1%.
Analiza socio-demografica: Persoanele cu varsta sub 45 de ani, cei cu educatie medie sau superioara, cei cu un venit mai ridicat (care le asigura cel putin un trai decent), cei inactivi potential activi si gulerele albe, locuitorii din Bucuresti si din urbanul mare considera intr-o proportie mai mare decat media ca tarile occidentale au facut mai mult bine Romaniei.
Sunt de parere ca, de-a lungul timpului, tarile occidentale au facut mai mult rau Romaniei cu precadere: barbatii, cei cu un nivel de educatie mai scazut si cu un venit redus (perceput ca fiind insuficient pentru un trai decent), locuitori din urbanul mic (sub 90 mii de locuitori) sau din mediul rural.
Sondajul de opinie ”Neincrederea publica: Vest vs. Est, ascensiunea curentului nationalist in era dezinformarii si fenomenului stirilor false” a fost realizat de INSCOP Research in parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) in cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States si finantat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro).
Sondajul de opinie, realizat in perioada 1 - 12 martie 2021, este impartit in patru capitole, primul capitol fiind dedicat masurarii perceptiilor romanilor cu privire la UE, SUA si Rusia, respectiv asupra directiei spre care ar trebui sa se indrepte Romania din punctul de vedere al aliantelor politice si militare
Remus Stefureac, presedinte Strategic Thinking Group: ”Datele sondajului releva o aderenta solida a romanilor fata de reperele civilizatiei occidentale, dublata de o exigenta sporita cu privire la necesitatea unor avantaje pragmatice ale integrarii euro-atlantice percepute tot mai mult printr-o cheie a patriotismului economic. De aceea, romanii percep avantajele aderarii la Uniunea Europeana, apreciaza contributia puternica NATO si a SUA la securitatea tarii, nu sustin ideea destramarii UE, insa isi doresc ca interesele nationale ale Romaniei sa se regaseasca semnificativ mai mult pe agenda euro-atlantica.”
Dan Andronache, vice-presedinte True Story Project (TSP): ”TSP este preocupat de confuzia sau poate neintelegerea rolului unor organizatii internationale si al reglementarilor ce guverneaza apartenenta la acestea. Ne preocupa si faptul ca increderea in tari autocrate este mai mare in randul populatiei tinere, pana in 30 ani, din regiunile sarace. Aceste observatii le corelam cu existenta unui contact mai scazut al acestui segment de populatie cu fapte de natura istorica si actuale. La aceasta situatie contribuie si abundenta informatiilor precare din punct de vedere al surselor si obiectivitatii, corectarea acestei stari de lucruri fiind una din misiunile principale ale organizatiei noastre.”

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter