RO EN
السلة فارغة

REFF: Decizii importante pentru simplificarea autorizarii lucrarilor de constructii

Procedurile de avizare pentru o serie de lucrari de construire se simplifica prin eliminarea necesitatii unor avize prealabile si scurtarea termenelor pentru obtinerea unor documente urbanistice. Ca element de noutate, certificatul de urbanism se va putea emite si in format digital.
Acestea sunt doar cateva dintre modificarile aduse de Legea nr. 193/2019 pentru modificarea si completarea Legii 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, promulgata recent de Presedintele Romaniei si publicata in Monitorul Oficial nr. 873 din 30 octombrie 2019.
Ce documente nu vor mai fi necesare in procedura de autorizare?
In cazurile expres prevazute de lege, nu mai sunt necesare anumite documente, respectiv avizul serviciilor deconcentrate ale autoritatilor centrale privind protectia sanatatii populatiei, actul administrativ al autoritatii competente pentru protectia mediului sau avizul Comisiei Tehnice de Circulatie.
In ceea ce priveste racordarea la retelele de utilitati publice, conform noii legi, avizele obtinute in procedura de autorizare sunt valabile atat pentru executarea lucrarilor de constructie, cat si pentru lucrarile de racordare si bransament la retelele publice de apa, canalizare, gaze termice, energie electrica, telefon etc.
Simplificarea procedurii de emitere a certificatelor de urbanism
Noua lege introduce posibilitatea emiterii certificatului de urbanism si in format digital, prin intermediul postei electronice, in masura in care solicitantul si-a exprimat acordul in acest sens.
Avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism trebuie sa se refere strict la tipul de lucrari necesare realizarii constructiilor, fiind interzisa solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic si legal in raport cu obiectul lucrarii autorizate.
Autoritatea emitenta a certificatului de urbanism este obligata sa indice in mod nominal operatorii de retele tehnico-edilitare care sunt competenti sa emita avizele/acordurile impuse in certificatul de urbanism, usurand astfel sarcina beneficiarului de a identifica respectivii operatori, la nivel local.
Termene mai scurte si proceduri simplificate pentru obtinerea unor autorizatii
O alta modificare importanta este cea legata de scurtarea termenelor aplicabile in procedura de autorizare pentru obtinerea certificatului de urbanism, a autorizatiei de construire in regim de urgenta, a avizului autoritatii administratiei publice centrale competente in domeniul protejarii patrimoniului cultural sau al structurilor deconcentrate aferente.
In cazul in care lucrarile nu sunt demarate sau finalizate in perioada de valabilitate a autorizatiei de construire sau intervine o schimbare a temei autorizate, procedura se modifica. Astfel, in masura respectarii conditiilor expres prevazute de lege, se va emite o noua autorizatie, fara a fi necesara emiterea unui nou certificat de urbanism, a unor noi avize si/sau a unei noi documentatii pentru autorizarea executarii lucrarilor.
O alta modificare benefica, in sensul simplificarii procedurilor administrative care stau la baza edificarii unei noi constructii, consta in posibilitatea emiterii unei singure autorizatii prin care se aproba atat demolarea constructiei vechi aflate pe terenul pe care se va construi, cat si construirea noii cladiri.
Lista de lucrari pentru care se simplifica / nu mai este necesara autorizatia de construire, extinsa
Noul act normativ prevede faptul ca lucrarile de modificare a compartimentarilor interioare sau de inchidere a balcoanelor/logiilor se autorizeaza in baza unei documentatii cu caracter simplificat.
Prin acelasi act normativ a fost completata lista de lucrari care se pot efectua fara autorizatie de construire, inclusiv in ceea ce priveste constructiile monument istoric sau cu valoare arhitecturala/istorica stabilita si constructiile amplasate in zona de protectie a monumentelor istorice sau in zonele construite protejate.
Noua reglementare clarifica regimul aplicabil anumitor lucrari de construire prin excluderea expresa a acestora de la procedura de autorizare si, totodata, sustine protejarea patrimoniului cultural prin simplificarea procedurii de avizare pentru lucrarile expres prevazute. Cu privire la acestea din urma, autoritatea publica din domeniul protejarii patrimoniului cultural trebuie notificata, urmand ca acordul scris din partea acesteia sa fie obtinut in maximum 30 de zile. Depasirea termenul in acest caz este considerata acord tacit.
Alte prevederi de interes general
In noul context legislativ, prefectul va avea posibilitatea sa anuleze autorizatia de construire sau de desfiintare (demolare) daca Inspectoratul de Stat in Constructii constata, in urma unui control, ca autorizatia a fost emisa cu incalcarea prevederilor legale.
De asemenea, noua reglementare (re)introduce, cu titlu general, obligatia de a infiinta Comisia pentru acord unic la nivelul autoritatilor administratiei publice judetene si al celor din municipiile resedinta de judet. Prin intermediul acestei comisii se vor obtine, contra cost, avizele/acordurile necesare autorizarii lucrarilor de constructii. La nivel local, constituirea Comisiei pentru acord unic este optionala. In acest caz, insa, procedura/metodologia aplicabila nu este detaliata in noua lege.
In concluzie, analizand modificarile aduse Legii 50/1991, putem spune ca acestea au fost adoptate in scopul simplificarii si clarificarii procedurii de obtinere a certificatului de urbanism si a autorizatiei de construire, reducerii perioadei de timp necesare obtinerii acestor acte si pentru a raspunde unora dintre deficientele pe care le prezinta Legea 50/1991 in prezent.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter