RO EN
السلة فارغة

PWC: Pesimismul directorilor generali privind economia globala atinge un nivel record

Pesimismul directorilor generali fata de evolutia economiei globale din acest an a atins un nivel record, potrivit raportului PwC CEO Global Survey, lansat luni in cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos. 
Procentul celor care prevad o incetinire a economiei globale este cel mai ridicat din anul 2012, de cand intrebarea a fost inclusa in raport. Astfel, 53% estimeaza o scadere a ritmului de crestere economica fata de 29% in 2019 si doar 5% in 2018. In acelasi timp, 22% dintre directorii generali anticipeaza o accelerare a ritmului de crestere economica in acest an, aproximativ jumatate fata de anul trecut, cand 42% isi exprimau aceasta opinie. 
"Avand in vedere incertitudinile privind tratatele comerciale, problemele geopolitice si lipsa unui acord cu privire la modul de abordare a schimbarilor climatice persista, nu este surprinzatoare scaderea increderii in cresterea economica desi amploarea schimbarii de atitudine este neasteptat de mare", a declarat Bob Moritz, Presedintele retelei PwC (foto).

Managerii din Romania, cei mai pesimisti din ECE
Pe regiuni, cei mai pesimisti sunt directorii din America de Nord, 63% estimand diminuarea ritmului de crestere economica globala, urmati de cei din Europa de Vest (59%) si Orientul Mijlociu (57%). La polul opus, cei mai optimisti sunt directorii generali din Europa Centrala si de Est (ECE), unde 43% prevad o scadere a ratei de crestere.
"Directorii generali din Romania sunt mai pesimisti decat omologii lor din Europa Centrala si de Est si chiar decat la nivel global. Pentru 2020, 57% cred ca avansul economiei globale va incetini, fata de 38% in 2019. Ingrijorarile directorilor cu privire la o crestere a economiei mondiale mai lenta se reflecta si in opiniile despre evolutia companiilor pe care le conduc, fiind mai putin increzatori in perspectivele de crestere din acest an, comparativ cu 2019. Cauzele acestei schimbari de perceptie vor fi analizate si prezentate in viitorul apropiat, cand vom da publicitatii sondajul CEO Survey pentru Romania", a declarat Ionut Simion, Country Managing Partner al PwC Romania.
Directorii generali sunt pesimisti fata de perspectivele propriilor companii pentru 2020 si la nivel global. Doar 27% spun ca sunt foarte increzatori in cresterea propriei organizatii in urmatoarele 12 luni, cel mai scazut nivel incepand din 2009.
In timp ce nivelul de incredere este, in general, in scadere in intreaga lume, exista o mare variatie de la o tara la alta. China si India prezinta cel mai ridicat nivel de incredere in randul marilor economii de 45% si 40%, urmate de SUA (36%), Canada (27%) si Marea Britanie (26%). Germania (20%), Franta (18%) si Japonia (11%) au cei mai putini directori generali foarte increzatori in cresterea veniturilor in 2020.
Analizand prognozele CEO din 2008 pana in prezent, corelatia dintre increderea lor in cresterea veniturilor lor in urmatoarele 12 luni si cresterea reala realizata de economia globala a fost foarte stransa. Daca aceasta corelatie se mentine in acest an, cresterea globala ar putea incetini chiar pana la 2,4% in 2020.
 
Topul ingrijorarilor in 2020: Reglementarea excesiva, conflictele comerciale si cresterea economica incerta 
In 2019, cand au fost intrebati cu privire la principalele amenintari pentru perspectivele de crestere ale organizatiei lor, cresterea economica incerta s-a clasat in afara primelor zece preocupari pentru directorii generali, fiind pe locul 12. Anul acesta a urcat pe locul al treilea, dupa conflictele comerciale si reglementarea excesiva.
 
Politizarea spatiului virtual
Directorii generali prevad schimbari semnificative de reglementare in sectorul tehnologiei. Majoritatea directorilor generali (51%) prezic, de asemenea, ca guvernele vor constrange tot mai mult sectorul privat sa compenseze financiar persoanele pentru datele personale pe care le colecteaza.
 
Provocarea upskilling
In timp ce deficitul de competente cheie ramane o provocare in top zece pentru CEO, fiind de acord ca recalificarea / perfectionarea este cel mai bun mod de a combate decalajul de competente, acestia nu fac prea multe progrese in solutionarea problemei. Doar 18% dintre CEO spun ca au facut „progrese semnificative” in acest sens. 
 
Schimbarile climatice - provocare sau sansa?
Desi schimbarile climatice nu apar in primele zece amenintari pentru perspectivele de crestere, in opinia directorilor, totusi si-au exprimat intentia de a lua masuri pentru a reduce amprenta de carbon. Comparativ cu acum 10 ani, directorii generali sunt in prezent de doua ori mai dispusi sa „fie de acord” ca investitiile in initiative pentru schimbarile climatice vor stimula avantajul reputational (30% in 2020 comparativ cu 16% in 2010) si vor aduce noi oportunitati pentru produse si servicii pentru compania lor (25% in 2020, comparativ cu 13% in 2010).
***
PwC Global CEO Survey se afla la cea de-a 23-a editie, fiind realizat in randul a 1.600 de directori generali din 83 de tari din intreaga lume.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter