RO EN
السلة فارغة

Prefect: Magistrala de gaze de la Calimanesti nu ar fi fost la o adancime corecta

Prefectul judetului Vrancea, Nicusor Halici, a declarat, joi, pe santierul Autostrazii A7 de la Calimanesti, unde in cursul noptii a avut loc o explozie la magistrala de gaze, ca adancimea la care se afla conducta nu ar fi fost cea corespunzatoare, de cel putin 1,8 metri.
"Clar este vorba de o eroare umana. Compania stia ca exista aceasta magistrala, dar aceasta n-ar fi fost la adancimea corecta. Inteleg ca s-ar fi intervenit in 2017 ultima oara pe acest tronson si ar fi fost remediate zonele cu degradare mai mare de 40%. Aceasta magistrala a fost verificata in 2016 si rezista, conform verificarilor, la o presiune de 45 de bari. Pe ea aveau, in timpul exploziei, 35 de bari, asa o tineau, deci sub 10 atmosfere decat cea data din verificari. Da, e posibil ca si factorul noapte sa fi contribuit la acest incident. Organele de cercetare penala vor stabili acest lucru. Grav este in primul rand ca au murit patru oameni, iar alti cinci au fost raniti. Compania stia ca exista aceasta conducta si aici va trebui sa fie clarificat faptul ca, dupa cum ati putut observa intr-o anumita masura, si eu - nu pare o adancime tocmai in regula pentru o magistrala. Ar trebui sa fie la o adancime mult mai mare. Cel putin, la ce vad si dintr-o estimare, pana intr-un metru are adancimea. In mod normal, specialistii spun ca trebuia sa fie la 1,80 metri de la nivelul primului strat de la autostrada", a aratat prefectul Nicusor Halici.
El a precizat ca lucrarile la autostrada A7, in zonele care se suprapun cu traversarea magistralei, nu vor mai fi facute decat dupa o analiza atenta.
"Sunt vreo 14 devieri ce trebuie facute pe acest tronson de la Tisita la Adjud si era cunoscut (existenta magistralei - n.r.). Pana nu se va identifica exact, nu va mai fi efectuata nicio lucrare pe coridorul care se suprapune cu cele 14 zone de traversare a magistralei. Nu vreau sa ma antepronunt, asta este treaba organelor de cercetare penala sa vedem magistrala daca era la adancime, nu era la adancime, care era adancimea", a spus Halici.
In noaptea de miercuri spre joi, a avut loc o explozie, urmata de incendiu, la o magistrala de gaz de la Calimanesti. Incendiul a fost lichidat in jurul orei 05,20.
Patru persoane au fost gasite carbonizate, iar alte cinci au fost ranite, doi barbati de 61 si 53 de ani, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, fiind preluati cu elicopterul si transferati la unitati medicale din Bucuresti. Victimele lucrau pe santierul Autostrazii A7.
Potrivit ISU Vrancea, explozia de la magistrala de gaz de la Calimanesti a fost cauzata de executarea lucrarilor pe santierul Autostrazii Moldovei A7. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter