RO EN
السلة فارغة

PIB a crescut cu 0,9% in trimestrul al doilea fata de cele trei luni anterioare

Institutul National de Statistica (INS) a comunicat estimarile preliminare (semnal) cu privire la evolutia economiei Romaniei in trimestrul II si semestrul I din 2023. Datele confirma consolidarea procesului de relansare economica post-pandemie in al doilea trimestru al anului curent, dar cu o dinamica anuala in decelerare, evolutie determinata de o serie de factori, inclusiv climatul dificil din sfera comertului mondial, deteriorarea economiei Zonei Euro (principalul partener economic), nivelurile ridicate ale costurilor de finantare si incertitudinilor si riscurile din sfera politicii fiscal-bugetare in contextul pre-electoral. Astfel, conform datelor publicate, economia nationala a crescut cu 0,9% trimestru/trimestru in T2, in accelerare comparativ cu ritmul trimestrial de 0,5% din T1, mentioneaza Banca Transilvania. Cu alte cuvinte, din perspectiva ratei trimestriale economia Romaniei a evoluat in T2 cu cel mai bun ritm din T2 2022. Cu toate acestea, in dinamica an/an PIB-ul s-a majorat pentru al noualea trimestru la rand in T2, dar cu o rata in decelerare la 1,1%. Este cea mai slaba evolutie din economia nationala din T1 2021, dupa cum se poate observa in primul grafic din partea dreapta. Prin urmare, in semestrul I 2023 economia interna a crescut cu 1,7% an/an.
 
Factorii care au influentat decelerarea dinamicii anuale a PIB
Estimarile provizorii cu privire la evolutia PIB-ului si componentelor din T2 vor fi comunicate de INS la inceputul lunii septembrie. Apreciem ca decelerarea dinamicii anuale a PIB (evolutie in convergenta cu cea din Zona Euro) in al doilea trimestru din 2023 a fost influentata de o serie de factori, inclusiv climatul dificil din economia mondiala si din economia europeana, nivelul ridicat al costurilor de finantare si persistenta incertitudinilor. Analiza indicatorilor de conjunctura cu baza lunara evidentiaza cresterea din sectorul de constructii (intensiv in capital si forta de munca) cu 11,3% an/an in perioada ianuarie - mai 2023, evolutie determinata de implementarea programelor europene pentru dezvoltarea infrastructurii (lucrarile de constructii ingineresti s-au majorat cu 31,8% an/an). De asemenea, volumul vanzarilor din comertul cu amanuntul (variabila proxy pentru consumul privat, principala componenta a PIB) s-a majorat cu 3,0% an/an in semestrul I, evolutie sustinuta de climatul pozitiv din piata fortei de munca. La polul opus, productia industriala a scazut cu 4,8% an/an in perioada ianuarie -iunie, evolutie determinata de climatul dificil din sfera economiei mondiale si economiei europene si nivelul ridicat al costurilor de finantare. De altfel, datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) recent indica scaderea investitiilor straine directe de la 4,53 miliarde EUR in semestrul I 2022 la 3,93 miliarde euro in semestrul I 2023, din care 4,3 miliarde euro participatii la capital. In scenariul macroeconomic central actual economia Romaniei ar putea creste cu rate anuale de 2,8% in 2023, 3,4% in 2024 si 3,7% in 2025.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter