RO EN
السلة فارغة

NOU! Finantare nerambursabila de 100 milioane de euro pentru achizitia de utilaje

Peste 1.000 de companii din categoria IMM pot accesa un program cu o valoare totala de 100 milioane de euro, destinat achizitiei de utilaje de constructii si edificarea de cladiri. Platile urmeaza sa se realizeze incepand cu 2014, iar proiectele se depun incepand cu data de 15 august 2013. Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finantelor Publice, a reluat astfel procedurile de acordare a sprijinului pentru IMM-uri, prin schema "de minimis". Conform legii, ajutorul poate fi acordat acelor agenti economici care deruleaza activitati specifice si prezinta un plan de investitii pentru care solicita finantare. Principala conditie ce trebuie indeplinita pentru accesarea programului este reprezentata de mentinerea locurilor de munca, suplimentar fiind necesara respectarea, in urmatorii trei ani a unor exigente speciale referitoare la numarul de angajati. Astfel, companiile sunt obligate sa creeze minimum cinci locuri de munca (din care doua ocupate de persoane aflate in somaj) pentru un ajutor de maximum 100.000 de euro, respectiv sapte locuri de munca in cazul in care suma incasata este cuprinsa intre 100.000 de euro si 200.000 de euro.
 
Programul se va derula pe parcursul a trei ani
In categoria cheltuielilor eligibile se incadreaza achizitia de utilaje si echipamente. Este obligatoriu ca activele in cauza sa fie exploatate in exclusivitate de compania beneficiara si sa fie incluse in sistemul de amortizare. De asemenea, este interzisa cumpararea de utilaje folosite sau achizitionarea in sistem de leasing. O alta conditie prevede pastrarea in patrimoniul companiei pentru o perioada de minimum trei ani. Companiile care doresc sa acceseze fondurile puse la dispozitie de Guvern vor trebui sa depuna la Ministerul Finantelor Publice o declaratie cu privire la ajutoarele similare, primite in precedentii doi ani fiscali. Plata "de minimis" se va realiza pana la 31 decembrie 2016, bugetul maxim alocat fiind de aproximativ 100 milioane de euro. Trebuie mentionat ca, in cazul in care legislatia Uniunii Europene din domeniu se va modifica, prevederile actualei scheme de ajutor vor fi schimbate in mod corespunzator. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter