RO EN
السلة فارغة

MIPE: Dezbateri pentru actualizarea Planului National de Redresare si Rezilienta

Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) a lansat consultarile intre ministere, in plan tehnic, pe grupuri de lucru pe domenii, pentru identificarea prioritatilor si proiectelor care vor fi incluse in versiunea actualizata a Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR).
"PNRR este un suport bugetar pentru reforme si asa va propun sa ganditi cand selectati potentiale proiecte. Iar ceea ce intelegem prin reforme se refera la cele prinse de Comisia Europeana in recomandarile specifice de tara. Ne putem uita la recomandarile din ultimii 2 ani dar si alte reforme structurale ale Romaniei semnalate de-a lungul anilor si nerezolvate pana acum. Vom lucra impreuna in aceasta luna, zi de zi, pentru a avea cele mai potrivite proiecte in PNRR si pentru asta vom strange inclusiv ideile valoroase de la partenerii din ONG si mediul de business", le-a transmis Cristian Ghinea, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene reprezentantilor ministerelor.
Potrivit Memorandumului adoptat in Guvern pe 20 ianuarie termenul de transmitere catre Comisia Europeana a documentului este foarte strans, respectiv sfarsitul lunii aprilie 2021, asadar este necesar un efort conjugat al tuturor ministerele de linie cu proiecte potentiale in PNRR.
 
Dezbaterile incep pe 1 februarie
Incepand de luni, 1 februarie vor avea loc discutii tematice zilnice, intre reprezentantii ministerelor, pe cele 10 grupuri de lucru stabilite pe domenii. Discutiile tematice se vor desfasura pana pe 19 februarie, in doua runde, dupa care vor fi integrate propunerile pentru Planul actualizat.
Domeniile celor 10 grupuri de lucru care au fost stabilite prin Memorandum, pentru a acoperi domeniile celor 6 piloni ai PNRR, sunt:
● Transport - 1 si 15 februarie;
● Mediu, schimbari climatice, energie, eficienta energetica - 1 si 15 februarie;
● Dezvoltarea localitatilor urbane - 2 si 16 februarie;
● Agricultura si dezvoltare rurala - 5 si 16 februarie;
● Sanatate - 3 si 17 februarie;
● Educatie - 3 si 17 februarie;
● Mediu de afaceri, antreprenoriat - 4 si 18 februarie;
● Cercetare, inovare, digitalizare - 4 si 18 februarie;
● Imbunatatirea fondului construit - 2 si 19 februarie;
● Rezilienta in situatii de criza - 5 si 19 februarie.
Tot in aceasta perioada, MIPE va organiza mai multe dezbateri publice cu partenerii din mediul de afaceri si ONG si toti cei interesati, cu scopul de a discuta deschis si a identifica idei valoroase, urmand a anunta public, in cel mai scurt timp, in mod transparent, un calendar cu temele dezbaterilor si detalii pentru inscrieri.
"Am deschis seria intalnirilor oficiale de lucru dedicate actualizarii Planului National de Redresare si Rezilienta. E o etapa importanta pentru ca aprobarea si aplicarea PNRR sa nu intampine niciun fel de dificultati. Participarea reprezentantilor tuturor ministerelor la aceasta prima discutie, precum si a unor institutii cu atributii complementare in gestionarea viitoarelor prioritati din PNRR, este premisa ca eforturile noastre vor fi coordonate, dar transparente, in aplicarea reformelor finantate prin Plan. Termenele sunt foarte scurte, iar premisa de la care plecam este ca vom folosi acesti bani (30 de miliarde de euro) ca suport bugetar pentru reforme reale in urmatoarea perioada in Romania. Nu numai ca respectam conditiile impuse de Comisia Europeana, dar vrem sa facem din cheltuirea acestor fonduri un moment esential in transformarea angajamentelor de guvernare in realitati. Pana in martie vom identifica si defini in termeni clari toate investitiile, obiectivele de etapa, tintele si costurile aferente tuturor prioritatilor de finantare din cadrul celor 6 piloni stabiliti prin Regulamentul Mecanismului de Redresare si Rezilienta: tranzitie verde si schimbari climatice, digitalizare, sanatate, educatie si servicii sociale, rezilienta institutionala, competitivitate economica si inovare, noua generatie. Vom avea apoi mai putin de o luna pentru a face reglajele fine impreuna cu Comisia Europeana. Pana cel mai tarziu 30 aprilie PNRR va fi transmis oficial la Bruxelles. Am incredere ca intram intr-o noua etapa de constructie si de viziune de dezvoltare pentru demararea acestui proces", a declarat viceprim-ministrul Dan Barna cu ocazia debutului seriei de consultari interministeriale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter