RO EN
السلة فارغة

MF pregateste noi masuri pentru consolidarea capacitatii institutionale a ANAF

Ministerul Finantelor va veni, in cel mult 30 de zile, cu un pachet de masuri pentru consolidarea capacitatii institutionale a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), a anuntat luni ministrul Finantelor, Marcel Bolos.
"Eu sper ca in urmatoarea perioada, inseamna in maximum 30 de zile, sa aveti pachetul de masuri pe care il avem in vedere pentru ceea ce inseamna consolidarea capacitatii institutionale ANAF", a mentionat ministrul, la deschiderea sedintei de tranzactionare cu ocazia listaƒrii celei de-a XIII-a emisiuni de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finantelor.
Ministerul Finantelor vizeaza, printre altele, o descentralizare a activitatii pe care o desfasoara Directia Generala Mari Contribuabili si o restructurare a activitatii Directiei de Management al Riscurilor.
"In legatura cu capacitatea noastra de colectare, numai daca ne uitam la indicatorii lunari pe care ii analizam: venituri planificate si venituri realizate, se observa ca avem un oarecare gap. Sigur, motivele sunt numeroase, de ce avem acest gap, dar in acelasi timp avem si o anumita ritmicitate la incasarea acestor venituri. Aproximativ 30 de miliarde lei este suma pe care o incasam lunar prin intermediul ANAF. Este principala noastra sursa de venituri si, de aceea, ne aplecam asupra modului in care se face aceasta colectare si desigur, asupra masurilor pe care le vom lua in legatura cu ANAF. Ma refer aici la cel putin doua componente: Directia de mari contribuabili, care aduce aproape jumatate din veniturile lunare pe care le incasam prin intermediul ANAF si, mai concret, aici vizam o descentralizare a activitatii. Sunt 3.373 de mari contribuabili care aduc la bugetul de stat 15 miliarde de lei lunar si vrem ca aici activitatea sa fie mult mai eficienta din perspectiva colectarii resurselor bugetului de stat. De asemenea, avem in vedere, tot pe zona aceasta a restructurarii activitatii ANAF, activitatea Directiei de Management al Riscurilor, astfel incat inspectiile noastre fiscale sa nu fie facute de multe ori fara rezultate, ci sa ne concentram mai bine asupra corelarii intre inspectia fiscala si indicatorii de risc, mai ales a celor care privesc evaziunea fiscala", a adaugat ministrul.
Bolos a mentionat ca se are in vedere si restructurarea activitatii care priveste marile averi, pentru imbunatatirea activitatii pe acest segment.
Totodata, el a mentionat, pe partea de digitalizare, introducerea facturii electronice si a sigilului electronic al marfurilor.
"Introducerea facturii electronice este obiectivul pe care l-am declarat si il avem cuprins si in legea privind deficitul bugetar sau legea privind sustenabilitatea financiara a Romaniei. Si aici, alaturi de e-factura, introducerea sigilului electronic al marfurilor si utilizarea informatiilor din casele de marcat fiscale. Toate acestea nu fac altceva decat sa consolideze capacitatea institutionala a ANAF-ului si sa mai trecem de la teorie, cand spuneam ca noi combatem evaziunea fiscala, la rezultate practice si pragmatice, care tin cu adevarat de combaterea evaziunii fiscale", a punctat ministrul.
De asemenea, Ministerul Finantelor are in vedere si un proiect de lege care sa vina complementar la masurile de combatere a evaziunii fiscale, astfel incat instrumentarea marilor cazuri de evaziune fiscala sa fie realizata de institutiile abilitate ale statului si, totodata, sa fie inasprite pedepsele pentru cei care savarsesc fapte de evaziune fiscala.
 
Marcel Bolos: "Ne dorim sa avem o tinta de deficit rezonabila"
Ministerul Finantelor va veni cu un nou pachet de masuri ce va fi pus in discutie, in perioada urmatoare, astfel incat acest exercitiu bugetar 2023 sa se inchida cu bine, a declarat luni ministrul de resort, Marcel Bolos.
"Nu cred ca poate astazi cineva sa dea asigurari ca tinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB va fi cea pe care o vom avea la sfarsitul lunii decembrie", a spus acesta, in deschiderea sedintei de tranzactionare a Bursei de Valori Bucuresti, prilejuita de listarea celei de-a XIII-a emisiuni de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finantelor.
Potrivit acestuia, sunt cheltuieli care "zboara din ritm in lunile noiembrie si decembrie" si "vom impune masuri astfel incat cheltuielile sa urmeze traiectoria din ianuarie pana in septembrie, ca sa obligam ordonatorii de credite sa isi pastreze limita pe care au avut-o in cursul anului".
"Sigur ca mie mi-ar placea, ca ministru al Finantelor, sa respectam angajamentele fata de Comisia Europeana si spre acest lucru ne indreptam toate eforturile noastre - si o sa vedeti si un pachet de masuri care va fi pus in discutie in perioada urmatoare pentru ca sa ne inchidem cu bine in acest exercitiu bugetar 2023, dar sunt o serie de lucruri care nu depind doar de deciziile Ministerului de Finante. Nu cred ca poate astazi cineva sa dea asigurari ca tinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB va fi cea pe care o vom avea la sfarsitul lunii decembrie. Noi am spus ca facem demersuri in acest sens si ca in discutia cu Comisia Europeana a fost adusa tinta de 5,5% din PIB. Acestea sunt acum discutiile cu Comisia Europeana", a sustinut Bolos.
El a subliniat ca orice depasire a tintei de deficit bugetar "determina consecintele pe care le stim".
"Ne straduim sa avem o tinta de deficit rezonabila, incat sa nu riscam decizii ale Comisiei Europene care sa incurce implementarea fondurilor europene si, desigur, in momentul in care tinta de deficit bugetar nu este respectata, finantatorii nostri institutionali isi pun tot felul de probleme", a aratat seful de la Finante.
Marcel Bolos a adaugat ca Ministerul Finantelor a incercat reducerea decalajului intre veniturile planificate si veniturile incasate.
"Am incercat sa reducem acest gap intre venituri planificate si venituri incasate. Media lunara a fost de cate 3 miliarde de lei. Am reusit in luna iulie sa avem 1,5 miliarde lei, dar, dupa cum se cunoaste, august si septembrie sunt luni foarte sarace in colectare, fiindca n-avem nici scadenta la impozitul pe profit, si mai ales sunt luni in care si din cauza concediilor consumurile noastre se externalizeaza si, sigur, odata cu aceasta, scad si impozitele si taxele colectate la buget. Unde am inregistrat o usoara scadere, care pune in dificultate tinta de deficit bugetar, este zona de contributie la asigurarile sociale. Analizam sa vedem care sunt cauzele si masurile pe care trebuie sa le luam pe mai departe ca sa respectam tinta de deficit bugetar. Avem un angajament fata de Comisia Europeana pe care ni l-am luat prin programul de convergenta si a fost aprobat prin decizia Comisiei Europene, de 4,4% din PIB", a mentionat acesta.
Ministrul a admis ca Romania a avut un ritm destul de rapid al cheltuielilor de functionare a statului, iar in prezent "lucrurile au intrat in normalitate", insa apar cheltuieli neprevazute uneori, cum ar fi cele cu dobanzile, care trebuie achitate atunci cand sunt scadentele, "destul de mari pentru ceea ce inseamna datoria publica", inclusiv plata compensarilor la energie care pot sa dea "batai de cap".
"Pot sa va asigur ca daca am avut un ritm destul de rapid, nici nu stiu cum sa-i spun, sa fiu cat se poate de diplomat, al cheltuielilor de functionare a statului, acum lucrurile au intrat in normalitate, insa apar cheltuielile acestea pe care noi nu le putem prevedea deseori, gen cheltuieli cu dobanzile pe care trebuie sa le achitam atunci cand sunt scadentele, destul de mari pentru ceea ce inseamna datoria publica, si, din acest punct de vedere, inclusiv plata compensarilor la energie poate sa ne dea batai de cap. Pot sa va asigur cu certitudine ca avem banii necesari pentru finantarea acestor cheltuieli, dar, stiti cum e, chiar daca ai banii necesari, totul se vede printr-un indicator de analiza, care este deficitul bugetar. Acela se citeste in fiecare luna cand il afisam si cand il punem pe site-ul Ministerului de Finante si de acolo incepe judecata pentru lucrurile pe care le-am facut si pe care nu le-am facut", a adaugat Marcel Bolos.
Fondul Monetar International estimeaza o crestere economica de 2,3% pentru Romania in acest an si un deficit bugetar de 6% din PIB si recomanda autoritatilor de la Bucuresti reforme aditionale care sa reprezinte 2% din PIB. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter