RO EN
السلة فارغة

MDLPA: Ce contracte acopera si cum se aplica OUG pentru ajustarea preturilor

Sectorul de constructii care contribuie cu 6,6% la PIB-ul Romaniei, conform datelor statistice oficiale din ianuarie 2022, ponderea acestuia la economia locala fijnd in crestere in ultimii doi ani, potrivit unei declaratii a ministrului Dezvoltarii, Cseke Attila, la finalul sedintei de Guvern de ieri, in care a fost aprobata OUG ce permite ajustarea valorilor din contractele de investitii publice. Decizia face parte din pachetul de masuri economice si sociale propus de coalitia de guvernare, iar suma totala necesara pentru suplimentare din bugetul de stat, pana la sfarsitul anului 2022, este de aproximativ 1,77 miliarde de lei pentru acoperirea ajustarilor contractelor de investitii finantate din fonduri publice nationale
"In cazul in care guvernul nu ar fi intervenit cu aceasta ordonanta de urgenta, exista riscul blocarii anumitor contracte, anumitor investitii, intrarea in faliment a anumitor antreprenori. Categoric, guvernul isi doreste ca aceste constructii contractate din bugetul de stat sa continue, astfel incat Ministerul Dezvoltarii a propus si Guvernul a fost de acord cu aceasta ordonanta de urgenta. In ceea ce priveste cresterile de preturi semnalate, va dau cateva exemple: pretul metalului a crescut cu 70% in perioada ianuarie - martie 2022, cimentul, la fel, in aceasta perioada, cu 20%, iar manopera a inregistrat cresteri in aceste luni. La fel, energie electrica, motorina, bitumul, fierul, lemnul, caramida, toate sunt in ultimul an in crestere si a fost necesara aceasta masura", a declarat Cseke Attila in briefingul de presa de la finalul sedintei de ieri a Executivului.
Noua ordonanta de urgenta se va aplica si contractelor care erau in procedura de achizitie in momentul adoptarii OUG nr. 15 de la sfarsitul lunii august anul trecut, care nu a intervenit pe aceste proceduri. "Vom putea ajusta si acele contracte care erau atunci in licitatii la sfarsitul lunii august, dar nu era inca un ofertant declarat castigator. Se vor ajusta si contractele a caror procedura de achizitie publica este in derulare si nu s-au depus inca ofertele, respectiv sunt in derulare aceste proceduri, dar s-au depus deja ofertele, dar nu avem inca un ofertant declarat castigator. De asemenea, se va aplica si contractelor in derulare care nu au clauza de ajustare, respectiv si celor care au clauza de ajustare prevazuta pe baza Ordonantei 15 de anul trecut, dar aceasta clauza noua reglementata prin ordonanta de urgenta adoptata (n.r. ieri) este mai favorabila, acopera mai bine realitatile din piata", a explicat ministrul Dezvoltarii.
 
OUG nu se aplica contractelor care sunt incheiate si sunt finantate pe fonduri europene, pentru care ajustarile de pret vor fi avute in vedere in perioada urmatoare.
Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) lucreaza la un proiect de act normativ pentru acoperirea acestora din fonduri europene, in asa fel incat ajustarile sa aiba loc pe fonduri europene.
 
Referitor la contractele de lucrari publice, profitul antreprenorului si proiectarea nu se ajusteaza, cu exceptia proiectelor sau elementelor de proiectare pe infrastructura de transport de interes national. "In mod practic, ajustarea are loc pe restul contractului de executat, pe baza unui act aditional care se incheie intre antreprenor si autoritatea contractanta, iar finantarea vine de la bugetul de stat. Ajustarea are loc ori de cate ori o factura este depusa de catre antreprenor la autoritatea contractanta. Este un mecanism care a functionat foarte bine si pe Ordonanta 15 si pe care il vom continua si pe aceasta procedura noua. Vom folosi indicele global in constructii, care este un indice diseminat de INS si care lunar ne da un anumit procent cu care putem sa inmultim partea de ajustat din factura respectiva care se depune de catre antreprenor. E un mecanism cunoscut atat de catre antreprenor, cat si de autoritatea locala. Evident, Ministerul Dezvoltarii va face expertiza de specialitate, daca va fi nevoie", a mai spus Cseke Attila.
Suma ce va fi alocata din bugetul de stat pentru aceasta masura de sprijin a economiei si continuarea investitiilor de lucrari publice este de 1,77 miliarde lei. S-a prevazut in ordonanta de urgenta ca, pana la rectificare, ordonatorii principali de credite sa poata reaseza intre programe si sa faca virari de credite bugetare, astfel incat, acolo unde este nevoie imediat, sa se dea aceasta finantare in plus, aceasta ajustare in plus sa se regaseasca si in bani si in resurse financiare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter