RO EN
السلة فارغة

McKinsey: 43% dintre firme se asteapta la scadere in prima jumatate a anului 2020

Rezultatele unuia dintre cele mai recente studii de piata realizate de McKinsey indica faptul ca managerii companiilor au reusit oarecum sa depaseasca faza pesimismului si sa manifeste o atitudine chiar optimista pe anumite segmente. Astfel, desi echipele executive ala firmelor continua sa raporteze perceptii negative, o pondere vizibil mai mare dintre acestia identifica deja elemente ce indica imbunatatirea conditiilor de afaceri la nivel global. In mod concret, pentru cel de-al saselea trimestru consecutiv cea mai mare parte a respondentilor afirma ca starea economica generala mai degraba s-a inrautatit in ultimele sase luni. Totusi, trendul general s-a schimbat: pentru prima data in 2019 persoanele intervievate au fost dispuse sa afirme ca, la momentul curent, conditiile generale de piata au mai multe sanse sa se mentina sau sa se imbunatateasca usor, decat sa se inrautateasca. Astfel, daca in luna septembrie a anului trecut peste 75% dintre manageri estimau un declin, numarul acestora s-a redus la 53% in luna decembrie. De asemenea, asteptarile pe termen scurt s-au modificat in mod substantial. Spre deosebire de ultimele doua sondaje realizate, mai putin de jumatate dintre expertii chestionati se asteapta ca in urmatoarele sase luni conditiile economice globale sa se deprecieze. Cel mai probabil, acestia sunt cei care in urma cu un semestru estimau o stagnare generala. In mod similar, la intrebarea legata de rata globala de crestere economica, ponderea celor care prognozeaza valori negative a scazut pentru prima data in 2019. De asemenea, cota celor care au declarat ca se asteapta la majorari ale indicatorului respectiv aproape s-a dublat de la precedentul sondaj. Analiza geografica arata faptul ca patru din zece manageri constata o inrautatire a conditiilor economice din tarile lor, mai putin fata de procentul de 53% inregistrat in luna septrembrie a anului precedent. De asemenea, la aceeasi intrebare 40% au constatat o mentinere a conjuncturii general. De altfel, in Europa progresul a fost si mai evident, 36% dintre manageri fiind pesimisti, 49% rezervati si 15% optimisti. Cele mai mari ingrijorari in perioada urmatoare sunt legate de conditiile comertului international, inrautatite de conflictele bine cunoscute dintre SUA si China, la care s-au adaugat instabilitatea geopolitica, schimbarile politicilor comerciale, tensiunile sociale, tranzitiile politice etc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter