RO EN
السلة فارغة

Marcel Bolos: Reducerea impozitarii muncii este posibila prin reforma taxelor din 2025

Cererea de plata numarul patru este una dintre cele mai grele din perspectiva reformelor, pentru ca include atat reforma pensiilor generale, cat si reforma salarizarii unice, dar si reforma impozitelor si taxelor si, discutand foarte pragmatic si realist si tehnic, cred ca in prima jumatate a anului 2025 se vor lua masurile fiscale care probabil vor intra in vigoare incepand cu 1 iulie 2025, a declarat, luni seara, ministrul Finantelor, Marcel Bolos, citat de Agerpres.
"Anul 2024 a fost anul declarat cu zero impozite si taxe si acest lucru este legiferat in Legea bugetului de stat. Dar angajamentul pe care il avem in Planul National de Redresare si Rezilienta nu este unul strain. Stie toata lumea ca avem aceasta sarcina, acest angajament fata de Comisia Europeana si va trebui sa ni-l onoram pentru a putea continua implementarea Planului National de Redresare si Rezilienta, Cererea de plata numarul patru este una dintre cele mai grele din perspectiva reformelor, pentru ca ea include atat reforma pensiilor generale, cat si reforma salarizarii unice, dar si reforma impozitelor si taxelor. Acum, discutand foarte pragmatic si realist, si tehnic, cred ca in prima jumatate a anului 2025 se vor lua masurile fiscale, care probabil vor intra in vigoare incepand cu 1 iulie 2025. Acest lucru ramane de vazut, ce va stabili noul Guvern", a spus Bolos la Digi 24.
El a subliniat ca, atunci cand se discuta despre o utilizare eficienta a banilor publici, nimeni nu doreste sa rationalizeze procesul de utilizare a fondurilor publice, iar cand se pune problema de impozite si taxe "nici atat".
"Politica fiscala si cresterea de impozite si taxe nu au fost niciodata bine primite de catre contribuabili. Pe de alta parte, trebuie sa stim ca avem un sistem fiscal care este unul dintre cele mai avantajoase din Uniunea Europeana, in care avem o cota unica de 10% la impozitul pe venit, avem impozitul pe profit 16%, avem taxa pe valoare adaugata 19%. Este adevarat ca avem contributiile asupra muncii cele mai mari din Uniunea Europeana, dar aici, de-a lungul timpului, nu am gasit un echilibru intre ceea ce inseamna impozitarea capitalului, a consumului si a fortei de munca si, din aceasta perspectiva, o reechilibrare intre cei trei piloni importanti ai fiscalitatii este necesara si poate la noua reforma privind impozitele si taxele avem in vedere acest lucru", a afirmat ministrul Finantelor.
Intrebat daca pachetul de masuri va cuprinde recomandarile Fondului Monetar International, precum impozitarea progresiva, taxe mai mari pe proprietate sau taxe verzi pentru masini, Marcel Bolos a raspuns ca este prematur de spus care va fi linia de urmat pentru noua politica fiscala, dar a reiterat ca e nevoie de recalibrarea acestor trei piloni pentru a lasa loc liber ajustarilor la contributiile privind munca.
"Recomandarile pe care le-a facut Banca Mondiala se inscriu in linia aceasta a ceea ce a declarat Fondul Monetar International atat in ceea ce priveste taxarea verde, cat si celelalte elemente de reforma. E prematur de spus care va fi linia care va fi de urmat pentru noua politica fiscala a Romaniei, insa este o realitate si toata lumea vede acest lucru, ca avem contributiile de munca exagerat de mari si din aceasta perspectiva trebuie sa facem si mai atractiva politica de resurse umane a Romaniei. Pe de o parte. Pe de alta parte, cum am mentionat mai inainte, este nevoie de aceasta recalibrare intre impozitarea consumului, impozitarea capitalului si a fortei de munca, pentru a lasa loc liber contributiilor, loc liber pentru ajustarile la contributiile asupra muncii, care ar crea o supapa si un ragaz pentru mediul de afaceri, care cred ca s-ar bucura de astfel de solutii", a explicat ministrul Finantelor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter