RO EN
السلة فارغة

ISC: Peste 99.000 de obiective, aflate in evidenta inspectoratului

La nivelul celui de-al patrulea trimestru al anului trecut (cel mai recent pentru care a fost elaborat un raport de activitate), Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) a avut in evidenta 99.124 de obiective de investitii din intreaga tara, din care 85.057 cu capital privat, iar diferenta - finantate din fonduri publice (respectiv, 10.945 ce beneficiaza de fonduri interne - bugetare si 3.122 - de fonduri din surse externe). De asemenea, inspectorii ISC monitorizeaza 9.211 de societati comerciale, institutii, persoane fizice etc. cu activitate de constructii, mai precis 3.320 de proiectanti si 5.891 de operatori implicati in executia lucrarilor specifice. In acelasi timp, la 31 decembrie 2017, pe piata sunt active 1.892 statii de betoane, mortare, mixturi asfaltice si agregate minerale, 843 fiind statii de betoane si mortare, 313 cele de mixturi si 736 centre de producere a agregatelor. Dintre cele 801 laboratoare existente in domeniu, 60 detin gradul intai, 580 pe cel de-al doilea si 161 pe cel de-al treilea. Mai mult de 2.904 de agenti economici deruleaza activitati privind introducerea sau punerea la dispozitie pe piata a produselor pentru constructii, majoritari fiind distribuitorii (1.562 de firme), urmati de fabricanti (1.132), de importatori (149) si de reprezentantii autorizati (61). In fine, pentru 146 de obiective, ISC desfasoara si in continuare o activitate speciala de urmarire a comportarii constructiilor in timp. Inspectorii institutiei monitorizeaza 3.222 de unitati administrativ-teritoriale din intreaga tara, respectiv 41 judetene (inclusiv municipiul Bucuresti), 103 municipale, 217 orasenesti (precum si sectoarele Capitalei) si 2.861 comunale.
In trimestrul al patrulea din 2016, datele statistice ale ISC indicau evidenta a 81.582 de obiective de investitii, din care cele mai multe (66.831) erau realizate cu capital privat, iar 9.084 au reprezentat investitii publice cu finantarea asigurata din surse interne, alte 5.667 fiind proiecte tot de interes public, pentru care s-au pus la dispozitie fonduri externe (europene). In schimb, la 31 decembrie 2016, ISC avea in evidenta 8.522 de agenti economici specializati in constructii (societati comerciale, institutii, persoane fizice etc.), din care 5.463 erau implicati in executie si 3.059 au intreprins operatiuni de proiectare. La aceeasi data, numarul statiilor active de betoane, mortare, mixturi asfaltice si agregate era superior, de 1.902 unitati, la fel ca si cel al laboratoarelor de incercari (871 de entitati). Se observa, insa, ca piata s-a restructurat, prin diverse fluctuatii, mai ales in ceea ce priveste companiile implicate in fabricarea si/sau comercializarea produselor de constructii, deoarece in octombrie-decembrie 2016 functionau 2.917 agenti economici, din care 1.583 de distribuitori, 1.137 fabricanti, 145 de importatori si 52 de reprezentanti autorizati, in timp ce numarul obiectivelor la care se urmarea comportarea in timp a fost de 213 unitati.
Amenzile au ajuns la 3,38 milioane de lei
Potrivit documentului, in perioada de referinta, reprezentata de cel de-al patrulea trimestru al anului 2017, personalul Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC a efectuat 88 de controale la firmele de arhitectura si proiectare (fata de 24 in trimestrul al patrulea din 2016), 3.439 de verificari la antreprenori si firme implicate in executia lucrarilor (comparativ cu 3.873 de astfel de activitati in perioada anterioara de raportare) si 899 de actiuni similare la furnizorii de materiale de constructii, statii de betoane, laboratoare de incercari si diriginti de santier, in raport cu 413 controale in octombrie-decembrie 2016. Pentru deficientele constatate in domeniul produselor pentru constructii au fost dispuse 10 sanctiuni contraventionale, in cuantum de 50.500 de lei. Totodata, au mai fost avizate documentatii tehnico-economice pentru 207 investitii finantate din fonduri publice (fata de 52 in trimestrul al patrulea al anului 2016), precum si 7.233 de programe de control al lucrarilor ajunse in faze determinante pentru rezistenta si stabilitatea constructiilor (in raport cu 3.843 in perioada similara a anului anterior). De asemenea, se constata o scadere a numarului actiunilor de control al autorizarii si executarii lucrarilor de constructii, de la 766 de asemenea activitati in cel de-al patrulea trimestru din 2016 la 624 in acelasi interval al anului trecut. Totusi, intreaga activitate a ISC in domeniul calitatii in constructii, performantei energetice a cladirilor, urbanismului, amenajarii teritoriului si autorizarii executarii lucrarilor s-a ponderat in ultimul timp, ajungandu-se de la 4.946 de actiuni in octombrie-decembrie 2016 la 4.828 de controale in perioada similara din 2017.
In noul document intitulat "Sinteza activitatii de control si inspectie desfasurata de catre ISC in trimestrul IV 2017", se mai arata ca in total, in perioada de referinta, au fost inregistrate 22.540 de activitati de control si inspectie efectuate in toate domeniile in care institutia este responsabila, fiind constatate 4.555 deficiente, pentru remedierea carora s-au dispus 4.334 de masuri. Astfel, in cel de-al patrulea trimestru al anului trecut, s-au aplicat 453 de sanctiuni contraventionale, valoarea amenzilor fiind de circa 3,38 milioane de lei. In acelasi interval din 2016, s-au efectuat 17.220 de controale, constatandu-se 3.706 deficiente si fiind dispuse 3.650 de masuri, in timp ce numarul sanctiunilor contraventionale aplicate a fost de 418, iar cuantumul amenzilor de aproape 3,18 milioane de lei.
In unele cazuri s-a impus sesizarea organelor de cercetare penala
Conducerea ISC propune, in cadrul documentului, mediatizarea cazurilor deosebite de nerespectare a legislatiei in domeniu, pentru diminuarea fenomenului de indisciplina in autorizarea si executarea lucrarilor de constructii, precum si pentru prevenirea accidentelor, asigurarea calitatii constructiilor, inclusiv prin inlaturarea neconformitatilor si mentinerea pe toata durata de existenta a constructiilor a cerintelor de calitate. In acest sens, in cadrul raportului, se precizeaza ca majoritatea amenzilor au fost consemnate tot in urma verificarilor uzuale la obiective aflate in executie. In perioada de referinta (a celui de-al patrulea trimestru din 2017), „au fost efectuate 3.439 de controale la obiective de investitii care sunt inregistrate in evidentele inspectoratelor judetene in constructii, respectiv in evidenta Inspectoratului in Constructii al Municipiului Bucuresti, din care 1.553 de controale au avut loc in faze determinante prin care s-a autorizat continuarea lucrarilor de constructii, fiind constatate si neconformitati pentru care au fost dispuse 2.058 de masuri. Pentru fapte ce constituie contraventii, au fost aplicate 378 de sanctiuni contraventionale, in cuantum de peste 2,9 milioane de lei. Dintre neconformitatile majore sau cu grad ridicat de repetabilitate identificate prin controalele in etapa de executie a lucrarilor de constructii, se disting: incalcarea prevederilor din acorduri/ avize/ autorizatia de construire, neindeplinirea obligatiilor stabilite prin regulamentele si procedurile elaborate in aplicarea Legii nr. 10/1995, privind realizarea si mentinerea cerintelor fundamentale ale constructiilor; neasigurarea de catre investitori a verificarii executiei lucrarilor de constructii prin specialisti diriginti de santier autorizati; realizarea de constructii fara specialisti responsabili tehnici cu executia autorizati; neasigurarea conditiilor de verificare a lucrarilor ajunse in faze determinante; neaducerea la indeplinire a masurilor dispuse; nerespectarea normelor tehnice, a prevederilor din proiectul tehnic si detaliile de executie, a celor din caietele de sarcini; afectarea constructiilor invecinate sau adiacente; neamenajarea terenurilor ocupate temporar pentru aducerea lor la starea initiala, la terminarea lucrarilor de constructii; executarea de modificari la constructii autorizate sau schimbarea de destinatie a constructiei in lipsa unei expertize tehnice; intocmirea necorespunzatoare a cartii tehnice a constructiei, fie prin lipsa unor documente privind calitatea produselor puse in opera, fie prin neinsusirea de toti factorii implicati a documentelor de calitate, lipsa panoului de identificare a investitiei”, se precizeaza in cadrul sintezei. In consecinta, pentru a ilustra situatiile descrise anterior, sunt prezentate mai multe cazuri deosebite intalnite in activitatea de control in executie a lucrarilor de constructii, care s-au soldat cu oprirea sau refacerea lucrarilor si cu sanctiuni pentru executanti, diriginti de santier etc. De asemenea, pentru lucrarea „Modernizare poarta de intrare in Municipiul Timisoara”, in cazul constructiei ce s-a prabusit pe Calea Lugojului, ca urmare a fenomenelor meteorologice (rezultand distrugerea totala a acesteia si decesul unei persoane), in urma controlului efectuat, neregulile constatate au impus sanctionarea investitorului si sesizarea organelor de cercetare penala. Tot in Timisoara, ca urmare a inspectiei efectuate la o constructie similara celei prabusite, dar de aceasta data amplasate pe Calea Aradului, pentru neregulile constatate a fost dispusa masura demolarii lucrarilor ce nu respecta prevederile din expertiza tehnica initiala si expertizarea constructiei de catre un expert tehnic atestat, iar investitorul si executantul au fost sanctionati conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, republicata. Si in Capitala, la controlul efectuat la un imobil situat in sectorul 1 s-au constatat abateri grave pentru care s-au dispus urmatoarele: oprirea lucrarilor de construire, prezentarea unui raport de expertiza tehnica intocmit de un expert tehnic atestat, referitor la calitatea lucrarilor executate, pana la stadiul fizic existent la data controlului si influenta acestor lucrari asupra imobilelor invecinate. In acest caz, a fost formulata plangere penala impotriva investitorului si executantului pentru nerespectarea prevederilor autorizatiei de construire in zone construite protejate. Nici in proiectare lucrurile nu sunt diferite, deoarece, „la 88 de controale efectuate, s-au constatat numeroase neconformitati majore si grave privind elaborarea de proiecte incomplete/neconforme, care nu respecta prevederile codului de proiectare seismica P100-1/2013, care contin neconcordante intre partea scrisa si cea desenata, fara detalii de executie sau care nu respecta nivelul de calitate corespunzator, cu caiete de sarcini incomplete, neverificate la toate cerintele fundamentale de calitate, motive pentru care au fost dispuse 138 de masuri si s-au aplicat 7 amenzi contraventionale, in cuantum de 99.000 de lei.
In acelasi timp, oficialii inspectoratului sustin ca, prin urmarirea centralizata, cu ajutorul unui instrument informatic, a incasarii cotelor legale datorate Inspectoratului de Stat in Constructii de catre persoanele fizice sau juridice care finanteaza si realizeaza lucrari de constructii (procedura care continua sa se implementeze si in intervalul 2017-2018), s-a imbunatatit vizibil gradul de colectare. Astfel, totalul sumelor incasate de catre Inspectoratul de Stat in Constructii in trimestrul al patrulea din 2017, reprezentand cotele de 0,1%, respectiv 0,5% datorate potrivit prevederilor legale, a fost de 61.998.611 lei. Pentru a vizualiza raportul complet, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter