RO EN
السلة فارغة

ISC: Aproape 84.500 de obiective, aflate in evidenta inspectoratului

La nivelul primului trimestru al anului in curs (cel mai recent pentru care a fost elaborat un raport de activitate), Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) a avut in evidenta 84.488 de obiective de investitii din intreaga tara, din care 71.450 cu capital privat, iar diferenta - finantate din fonduri publice (respectiv, 9.569 ce beneficiaza de fonduri interne - bugetare si 3.469 - de fonduri din surse externe). De asemenea, inspectorii ISC monitorizeaza 8.949 de societati comerciale, institutii, persoane fizice etc. cu activitate de constructii, mai precis 3.206 de proiectanti si 5.743 de operatori implicati in executia lucrarilor specifice. In acelasi timp, la 31 martie 2017, pe piata sunt active 1.898 de statii de betoane, mortare, mixturi asfaltice si agregate minerale, 850 fiind statii de betoane si mortare, 310 cele de mixturi si 738 centre de producere a agregatelor. Dintre cele 840 de laboratoare existente in domeniu, 62 detin gradul intai, 589 pe cel de-al doilea si 189 pe cel de-al treilea. Mai mult de 2.918 agenti economici deruleaza activitati privind introducerea sau punerea la dispozitie pe piata a produselor pentru constructii, majoritari fiind distribuitorii (1.576 de firme), urmati de fabricanti (1.144), de importatori (144) si de reprezentantii autorizati (54). In fine, pentru 228 de obiective, ISC desfasoara si in continuare o activitate speciala de urmarire a comportarii constructiilor in timp. Inspectorii institutiei monitorizeaza 3.222 de unitati administrativ-teritoriale din intreaga tara, respectiv 41 judetene (inclusiv municipiul Bucuresti), 103 municipale, 217 orasenesti (precum si sectoarele Capitalei) si 2.861 comunale.
In primul trimestru din 2016, datele statistice ale ISC indicau evidenta a 62.343 de obiective de investitii, din care cele mai multe (49.906) erau realizate cu capital privat, iar 7.769 au reprezentat investitii publice cu finantarea asigurata din surse interne, alte 4.668 fiind proiecte tot de interes public, pentru care s-au pus la dispozitie fonduri externe (europene). In schimb, la 31 martie 2016, ISC avea in evidenta 8.472 agenti economici implicati in constructii (societati comerciale, institutii, persoane fizice etc.), din care 5.383 erau implicati in executie si 3.089 au intreprins operatiuni de proiectare. La aceeasi data, numarul statiilor active de betoane, mortare, mixturi asfaltice si agregate era superior, de 2.022 unitati, la fel ca si cel al laboratoarelor de incercari (806 entitati). Se observa, insa, ca piata s-a restructurat mai ales in ceea ce priveste companiile implicate in fabricarea si/sau comercializarea produselor de constructii, deoarece in ianuarie-martie 2016 functionau 2.985 de agenti economici, din care 1.601 distribuitori, 1.121 de fabricanti, 176 de importatori si 87 de reprezentanti autorizati, in timp ce numarul obiectivelor la care se urmarea comportarea in timp a fost de 261 de unitati.
Printre prioritatile ISC, stabilite la nivelul intervalului urmator, se afla si „asigurarea suportului necesar elaborarii/actualizarii cadrului normativ secundar in domeniu, respectiv initierea de propuneri legislative pe baza cazuisticii intalnite in procesul de exercitare a controlului de stat in domeniile de competenta, respectiv punerea in aplicare a Planului Sectorial de Integritate la nivelul Inspectoratului de Stat in Constructii privind prevenirea coruptiei prin remedierea vulnerabilitatilor si implementarea sistematica a masurilor preventive, cresterea transparentei institutionale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice deschise, respectiv de crestere a gradului de educatie anticoruptie si combaterea coruptiei prin actiuni de instruire profesionala si formare continua a personalului si de consolidare a mecanismelor de control administrativ si sanctionare a cazurilor constatate de incalcare a standardelor de etica si de conduita”.
Completarea pachetului de proceduri - o preocupare continua
Conducerea ISC mai are in vedere, printre altele, completarea pachetului de proceduri, prin „elaborarea unei proceduri operationale/ instructiuni privind interventia operativa in toate cazurile producerii unor accidente tehnice la constructii aflate in exploatare sau in executie, pentru impunerea masurilor de limitare a utilizarii constructiilor care pot constitui un pericol public la adresa sanatatii si vietii cetatenilor, pentru izolarea zonelor afectate si expertizarea tehnica a constructiilor in vederea stabilirii deciziei de interventie”. In acelasi timp, se impune de urgenta elaborarea procedurii privind exercitarea controlului la persoane fizice si juridice cu activitate in proiectare. Inspectoratul isi propune si „actualizarea procedurilor privind exercitarea activitatilor de control, de catre inspectorii in constructii din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii, ca urmare a prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, republicata, a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel incat aceste proceduri sa fie in concordanta cu modificarile si completarile aduse actelor normative in cauza”. De asemenea, se impune „analizarea/ revizuirea/ actualizarea tuturor procedurilor operationale interne ca urmare a prevederilor HG nr. 307/2016, prin care a fost modificata si completata HG nr. 525/2013 si a noului Regulament de organizare si functionare al Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice nr. 2644/27.09.2016”. Prin modificarile si completarile aduse legilor mentionate anterior, Inspectoratul de Stat in Constructii a procedat si la modificarea Regulamentului privind controlul de stat al calitatii in constructii, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 272/1994 si a Regulamentului de receptie a lucrarilor de constructii si instalatii aferente aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 273/1994, cu modificarile si completarile ulterioare - documente supuse anchetei publice si care urmeaza a fi inaintate spre aprobare. Procesul de restructurare va mai presupune si „organizarea de cursuri de perfectionare profesionala a inspectorilor in constructii din cadrul structurilor teritoriale cu atributii de control, de catre directiile tehnice din cadrul ISC - aparat central”, respectiv „initierea de consultari la nivelul ISC - aparat central, al inspectoratelor regionale si al celor judetene, pe specialitati, in vederea aplicarii unitare a noilor reglementari legislative in mod unitar”. Nu in ultimul rand, se va efectua, pe de-o parte, „revizuirea procedurilor de control aprobate, ca urmare a modificarii  legislatiei in domeniile de competenta ale ISC”, iar pe de alta parte se are in vedere „stabilirea unui set unitar de stadii fizice, pe tipuri de structuri / lucrari fata de care inspectorii sa se raporteze in activitatea de avizare a programelor de control al lucrarilor, inclusiv in faze determinante pentru rezistenta si stabilitatea constructiilor, in vederea stabilirii participarii reprezentantilor ISC la verificarea lucrarilor ajunse in faza determinanta”.
Amenzile au ajuns la 2,82 milioane de lei
Potrivit documentului, in perioada de referinta, reprezentata de primul trimestru al anului 2017, personalul Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC a efectuat 155 de controale la firmele de arhitectura si proiectare (fata de 112 in trimestrul intai din 2016), 2.497 de verificari la antreprenori si firme implicate in executia lucrarilor (comparativ cu 2.881 de astfel de activitati) si 643 de actiuni similare la furnizorii de materiale de constructii, statii de betoane, laboratoare de incercari si diriginti de santier, in raport cu 729 de controale in ianuarie-martie 2016. Pentru deficientele constatate in domeniul produselor pentru constructii au fost dispuse 10 sanctiuni contraventionale, in cuantum de 56.500 de lei. Totodata, au mai fost avizate documentatii tehnico-economice pentru 70 de investitii finantate din fonduri publice (fata de 35 in trimestrul intai al anului 2016), precum si 3.406 de programe de control al lucrarilor ajunse in faze determinante pentru rezistenta si stabilitatea constructiilor (in raport cu 3.129 in perioada similara a anului anterior). De asemenea, se constata o crestere a numarului actiunilor de control al autorizarii si executarii lucrarilor de constructii, de la 491 de asemenea activitati in primul trimestru din 2016 la 670 in acelasi interval al anului in curs. Totusi, intreaga activitate a ISC in domeniul calitatii in constructii, performantei energetice a cladirilor, urbanismului, amenajarii teritoriului si autorizarii executarii lucrarilor s-a ponderat in ultimul timp, ajungandu-se de la 4.518 actiuni in ianuarie-martie 2016 la 4.320 de controale in perioada similara din 2017.
In noul document intitulat "Sinteza activitatii de control si inspectie desfasurata de catre ISC in trimestrul I 2017", se mai arata ca in total, in perioada de referinta, au fost inregistrate 14.902 activitati de control si inspectie efectuate in toate domeniile in care institutia este responsabila, fiind constatate 4.680 deficiente, pentru remedierea carora s-au dispus 4.693 de masuri. Astfel, in primele trei luni ale anului in curs, s-au aplicat 405 sanctiuni contraventionale, valoarea amenzilor fiind de circa 2,82 milioane de lei, din care s-au incasat 1,41 milioane de lei. In acelasi interval din 2016, s-au efectuat 15.545 de controale, constatandu-se 4.515 deficiente si fiind dispuse tot 4.515 masuri, in timp ce numarul sanctiunilor contraventionale aplicate a fost de 586, iar cuantumul amenzilor de 2,74 milioane de lei (din care s-au incasat 1,31 milioane de lei).
Verificarile uzuale la obiective aflate in executie pun in evidenta numeroase deficiente
Conducerea ISC propune, in cadrul documentului, mediatizarea cazurilor deosebite de nerespectare a legislatiei in domeniu, pentru diminuarea fenomenului de indisciplina in autorizarea si executarea lucrarilor de constructii, precum si pentru prevenirea accidentelor, asigurarea calitatii constructiilor, inclusiv prin inlaturarea neconformitatilor si mentinerea pe toata durata de existenta a constructiilor a cerintelor de calitate. In acest sens, in cadrul raportului, se precizeaza ca majoritatea amenzilor au fost consemnate in urma verificarilor uzuale la obiective aflate in executie. In perioada de referinta (a primului trimestru din 2017), „au fost efectuate 2.497 de controale la obiective de investitii care sunt inregistrate in evidentele inspectoratelor judetene in constructii, respectiv in evidenta Inspectoratului in Constructii al Municipiului Bucuresti, din care 788 de controale au avut loc in faze determinante, fiind constatate, in total, 2.160 de neconformitati. Pentru fapte ce constituie contraventii, au fost aplicate 266 de sanctiuni contraventionale, in cuantum de peste 2,19 milioane de lei. Dintre neconformitatile majore sau cu grad ridicat de repetabilitate identificate prin controalele in etapa de executie a lucrarilor de constructii, se disting: incalcarea prevederilor din acorduri/ avize/ autorizatia de construire, neindeplinirea obligatiilor stabilite prin regulamentele si procedurile elaborate in aplicarea Legii nr. 10/1995, privind realizarea si mentinerea cerintelor fundamentale ale constructiilor; neasigurarea de catre investitori a verificarii executiei lucrarilor de constructii prin specialisti diriginti de santier autorizati; realizarea de constructii fara specialisti responsabili tehnici cu executia autorizati; neasigurarea conditiilor de verificare a lucrarilor ajunse in faze determinante; neaducerea la indeplinire a masurilor dispuse; nerespectarea normelor tehnice, a prevederilor din proiectul tehnic si detaliile de executie, a celor din caietele de sarcini; afectarea constructiilor invecinate sau adiacente; neamenajarea terenurilor ocupate temporar pentru aducerea lor la starea initiala, la terminarea lucrarilor de constructii; executarea de modificari la constructii autorizate sau schimbarea de destinatie a constructiei in lipsa unei expertize tehnice; intocmirea necorespunzatoare a cartii tehnice a constructiei, fie prin lipsa unor documente privind calitatea produselor puse in opera, fie prin neinsusirea de toti factorii implicati a documentelor de calitate, lipsa panoului de identificare a investitiei”, se precizeaza in cadrul sintezei. Nici in proiectare lucrurile nu sunt diferite, deoarece, „la 155 de controale efectuate, s-au constatat 239 de neconformitati majore si grave privind elaborarea de proiecte incomplete/neconforme, care nu respecta prevederile codului de proiectare seismica P100-1/2013, care contin neconcordante intre partea scrisa si cea desenata, fara detalii de executie sau care nu respecta nivelul de calitate corespunzator, cu caiete de sarcini incomplete, neverificate la toate cerintele fundamentale de calitate, motive pentru care au fost aplicate 27 de amenzi contraventionale, in cuantum de 104.500 de lei.
In acelasi timp, oficialii inspectoratului sustin ca, prin urmarirea centralizata, cu ajutorul unui instrument informatic, a incasarii cotelor legale datorate Inspectoratului de Stat in Constructii de catre persoanele fizice sau juridice care finanteaza si realizeaza lucrari de constructii (procedura care continua sa se implementeze si in 2017), s-a imbunatatit vizibil gradul de colectare. Astfel, totalul sumelor incasate de catre Inspectoratul de Stat in Constructii in trimestrul intai din 2017, reprezentand cotele de 0,1%, respectiv 0,5% datorate potrivit prevederilor legale, a fost de 40.045.214 lei. Pentru a vizualiza raportul complet, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter