RO EN
السلة فارغة

INS: Preturile lucrarilor de constructii vor creste moderat in primul trimestru

In activitatea de constructii se va inregistra, in urmatoarele trei luni, o scadere a volumului productiei (sold conjunctural -29%), conform anchetei de conjunctura derulate de Institutul National de Statistica (INS) in luna decembrie 2018. Managerii estimeaza, de asemenea, o scadere a numarului de salariati (sold conjunctural -17%) si o crestere moderata a preturilor lucrarilor de constructii (sold conjunctural +11%).
Soldul conjunctural indica perceptia managerilor intreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen, si nu trebuie confundata cu ritmul cresterii sau scaderii oricarui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obtinut ca diferenta intre procentajul managerilor care au ales varianta pozitiva a fenomenului si procentajul celor care au indicat varianta negativa.
Conform anchetei INS, managerii din industria prelucratoare preconizeaza pentru urmatoarele trei luni, o relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural -5%). Cea mai mare scadere este anticipata in productia de tutun (sold conjunctural -33%). O relativa stabilitate este preconizata si in cazul numarului de salariati din industrie (sold conjunctural -2%), in timp ce preturile vor creste usor in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +10%).
In sectorul comertului cu amanuntul, managerii au estimat pentru urmatoarele trei luni, o tendinta de relativa stabilitate a activitatii economice (sold conjunctural +1%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de marfuri de catre unitatile comerciale va inregistra scadere moderata (sold conjunctural -6%). Angajatorii prognozeaza o crestere a numarului de salariati (sold conjunctural +18%), iar preturile se vor majora usor (sold conjunctural +18%).
Conform estimarilor din luna decembrie 2018, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste o relativa stabilitate in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +2%), tendinta evidentiata si in cazul numarului de salariati (sold conjunctural 0%) si al preturilor din sector (sold conjunctural +3%).
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter