RO EN
السلة فارغة

INS: Piata de constructii contribuie cu 4,1% la formarea PIB

Produsul Intern Brut – PIB al Romaniei, estimat pentru primul trimestru din 2015 si evaluat ca serie ajustata sezonier, a fost de 174.848,5 milioane de lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 1,6% fata de trimestrul al patrulea din 2014 si cu 4,2% raportat la intervalul ianuarie-martie din anul anterior. In aceeasi perioada, reprezentata de primul trimestru din 2015, ca serie bruta, PIB a insumat 139.267,1 milioane de lei preturi curente, fiind mai mare cu 4,3% - tot in termeni reali – fata de intervalul similar din 2014. Aceste date, evaluate si recalculate, reprezinta prima varianta a celor provizorii, dupa anuntarea estimarilor semnal ("flash"), in conformitate cu exigentele Uniunii Europene. Astfel, potrivit informatiilor atestate de INS, desi tara noastra consemneaza cresteri economice secventiale de la un trimestru la altul, sectorul de constructii continua sa se afle printre cele mai importante domenii care franeaza trendul ascendent al PIB, avand, momentan, o contributie pozitiva nesemnificativa.
"La cresterea din primul trimestru a.c. a PIB, fata de ianuarie-martie 2014, au contribuit toate ramurile economiei, respectiv comertul cu ridicata si amanuntul, cu +1%, ceea ce a insemnat o pondere de 17,8% la formarea PIB, pe fondul cresterii in volum a activitatii cu 5,8%, industria (+0,9%), cu o pondere de 21,1% la formarea PIB si cu o majorare de 4,2% a activitatii, respectiv informatiile/ comunicatiile (+0,9%), cu o pondere mai redusa, de 7%, la formarea PIB, corespunzatoare insa unei majorari de 13,2% a volumului de activitate. In acelasi timp, impozitele nete pe produs (+0,4%) au avut o pondere de 14,2% la formarea PIB, fiind evidentiata o sporire de 3,5% a volumului de activitate. In ceea ce priveste domeniul constructiilor, acesta are insa un aport de 4,1% la formarea PIB, cu o contributie pozitiva la cresterea acestuia (+0,2%), situandu-se pe locul al saselea din acest punct de vedere, mai ales ca a fost surclasat chiar si de activitatile profesionale, stiintifice si tehnice (cu un aport de 6% la formarea PIB). Astfel, domeniul constructiilor devanseaza din acest punct de vedere doar cateva categorii de resurse pentru PIB – si anume agricultura (cu o cota specifica de 1,9% la formarea PIB), intermedierile financiare si asigurarile (cu o contributie de 3,6% la formarea PIB) si activitatile de spectacole, reparatii de produse de uz casnic si alte servicii asemanatoare (cu o contributie de 3,1% la formarea PIB). In acelasi timp, din cele 139.267,1 milioane de lei preturi curente, cat s-a consemnat pentru PIB in primul trimestru al anului in curs (ca serie bruta), realizarile pietei de constructii au fost de 5.709,9 milioane de lei preturi curente, mai mari fata de aceeasi perioada din 2014 (respectiv 106,2% ca indice de volum si 101,1% ca indice de pret). Si pentru seria ajustata sezonier, in lunile ianuarie-martie ale acestui an, din cele 174.848,5 milioane de lei preturi curente, constructiile au raportat realizari de 11.482,4 milioane de lei preturi curente, insemnand 100,1% ca indici de volum si 105,3% ca indici de pret raportat la perioada similara din 2014. Avand in vedere aceste realitati, realizarile din constructii au detinut o cota de 6,57% din valoarea totala ca serie ajustata a PIB, evidentiata in primele trei luni ale anului 2015, in timp ce industria a avut o pondere de 22,91%”, se arata intr-un comunicat al INS.
Activitate mai buna, prevazuta pentru trimestrul al doilea a.c.
De vreme ce piata de constructii se confrunta si in continuare cu probleme deosebite, o revenire pe termen scurt – si pe baze sustenabile – in acest sector de activitate este improbabila. Totusi, se asteapta ca - si in aprilie-iunie a.c. - dinamica sa fie superioara fata de primul trimestru din 2015, pe fondul unei perioade relativ propice de lansare a proiectelor, iar atitudinea managerilor din bransa, descrisa in cadrul celui mai recent studiu de conjunctura elaborat de INS, sustine aceasta supozitie. Comentand succint datele prezentate, expertii INS au mai aratat ca „din punctul de vedere al utilizarii PIB, majorarea din ianuarie-martie 2015 s-a datorat cheltuielii pentru consum final al gospodariilor populatiei, al carei volum a sporit cu +4,9%, contribuind cu 3,3% la cresterea PIB, precum si formarii brute de capital fix, cu o contributie pozitiva la cresterea PIB, de +1,2%, ca o consecinta a majorarii cu 8% a volumului sau. Totusi, scaderea volumului cheltuielii pentru consumul final al administratiilor publice (-1%) a avut ca efect o contributie negativa a acestui indicator la cresterea PIB (-0,2%). O alta contributie negativa la cresterea PIB (-1,3%) a avut-o exportul net, ca o consecinta a cresterii cu 9,7% a exporturilor de bunuri si servicii, corelata cu o crestere mai mare a volumului importurilor de bunuri si servicii (+12,6%), fiind insa de remarcat soldul pozitiv al balantei de plati”. Dupa cum se poate observa, ca o concluzie succinta, in loc sa-si accelereze dinamica intr-o perioada de relansare a economiei, cum a fost considerat primul trimestru al anului in curs, sectorul de constructii continua sa ramana o piedica in calea dezvoltarii tarii noastre, desi, spre deosebire de momentul de maxima intensitate a recesiunii si chiar dupa aceea, a avut o contributie de +0,2% la cresterea PIB, dupa care este posibila instalarea unui trend ascendent sustenabil. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter