RO EN
السلة فارغة

INS: Diminuare de 4,5% a numarului de locuinte finalizate

Potrivit informatiilor publicate recent de specialistii Institutului National de Statistica (INS), in primul trimestru al anului in curs pe plan national au fost definitivate 7.625 de locuinte, cu 360 de unitati mai putine decat in perioada similara din 2010, ceea ce denota o scadere de 4,51% in termeni reali. "In ceea ce priveste mediul de rezidenta, analiza constructiei de locuinte noi pune in evidenta o crestere a ponderii acestora in mediul rural, la 55,6%, spre deosebire de trimestrul I al anului trecut, cand cele mai multe locuinte au fost edificate in mediul urban (51,3%). Repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate releva faptul ca in perioada de referinta s-a pastrat acelasi trend ca si in primele trei luni din 2010, consemnandu-se un regres al numarului locuintelor realizate din fonduri publice (-203 unitati), precum si al celor finantate din fonduri private (-128 unitati). Din cele 7.602 locuinte, cele mai multe au fost construite in zona de Nord-Est a tarii (1.411 unitati), urmand regiunile de dezvoltare Nord-Vest (cu 1.195 locuinte) si Sud-Muntenia (1.167 de unitati). Alte zone in care numarul de imobile rezidentiale finalizate a fost relativ optim sunt constituite de Bucuresti-Ilfov (1.019), Sud-Est (961) si Centru (771), cele mai putine locuinte fiind construite in in zona de vest a tarii (607 unitati) si in Sud-Vest Oltenia (494 de unitati). Comparativ cu perioada similara a anului trecut, distributia in profil regional evidentiaza o scadere cu 306 locuinte a numarului unitatilor rezidentiale terminate in mai multe regiuni de dezvoltare, astfel: Sud-Vest Oltenia (-254 locuinte), Sud-Muntenia (-155 locuinte), Bucuresti-Ilfov (-70 unitati), Centru (-40 de locuinte) etc.  Cresteri mai importante s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Nord-Est (+71 locuinte) si Nord-Vest (+70 de locuinte)", se arata intr-un comunicat al INS. In perioada de raportare, anumite schimbari se remarca si in ceea ce priveste modul de finantare a imobilelor, pe fondul reducerii mai puternice a numarului de locuinte dezvoltate din fonduri bugetare (de la 315 unitati in trimestrul I 2010 la numai 83 de unitati). Efortul investitional al dezvoltatorilor privati ramane, astfel, preponderent, sporind de la o cota de 96,1% in primele trei luni ale anului trecut la 98,9% in intervalul similar din 2011, in timp ce sumele alocate in acest scop de autoritatile publice (locale sau centrale) si-au diminuat ponderea de la 3,9% la 1,1%. Astfel, se poate observa si in continuare faptul ca programul de constructie a unitatilor rezidentiale, derulat preponderent prin intermediul Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL), nu reprezinta nici in continuare o prioritate pentru Executiv, in pofida declaratiilor publice referitoare la acest subiect. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter