RO EN
السلة فارغة

GUVERN: Modificari ale schemei de sprijin pentru investitiile in energia verde

Cu prilejul dezbaterii – in cadrul unei conferinte – a unor aspecte legate de schema de sprijin a investitiilor in proiectele ce presupun productia energiei din surse regenerabile, s-au adus o serie de clarificari privind piata certificatelor verzi. Intrebat ulterior ce posibile schimbari vor fi aduse schemei de sprijin, primul-ministru al Guvernului Romaniei, Victor Ponta, a precizat in cadrul unei emisiuni televizate ca Executivul va mentine programul de sprijin al investitiilor in energia regenerabila, dar subventiile pe care statul roman le mai acorda, in conditiile in care multe state europene nu mai aloca fonduri pentru asemenea ajutoare, vor fi rediscutate. "Este vorba despre modul in care statul subventioneaza investitiile in energia regenerabila. Acolo trebuie mentinut un program de sprijin al investitiilor in energia regenerabila, insa subventiile pe care statul roman le mai acorda - multe state europene nu o mai fac - trebuie rediscutate, pentru ca acelea sunt cele care duc la scumpiri la energie", a afirmat seful Guvernului. Anterior, in cadrul simpozionului dedicat panourilor solare pentru acoperisuri, denumit „Rooftop Solar PV Conference 2013” si organizat pe 20 februarie a.c. de PV Romania la Hotel Intercontinental, din Bucuresti, unul dintre conferentiari, Zoltan Nagy-Bege, membru al consiliului de reglementare din cadrul ANRE, a aratat ca „numarul de certificate verzi pentru energia produsa in centralele fotovoltaice va fi cu siguranta redus in 2014, insa o decizie pripita a Guvernului ar lasa impresia de neseriozitate”. In opinia presedintelui Asociatiei Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE), Silvia Vlasceanu, care a sustinut de asemenea o prezentare la eveniment, energia regenerabila produsa peste tinta stabilita prin lege nu va mai beneficia de schema de sprijin prin certificate verzi.
***
Dupa cum se cunoaste, Guvernul Romaniei sustine productia de energie regenerabila prin sistemul de certificate verzi, astfel incat companiile care produc energie din surse alternative primesc gratuit de la stat certificatele respective, al caror numar se stabileste in functie de tehnologia utilizata. Certificatele verzi se acorda strict pentru cantitatea de energie generata, iar prin legislatia actuala furnizorii sunt obligati sa cumpere aceste certificate de la producatori. Costul achizitiei acestor certificate se reflecta in facturile finale emise pentru consumatori, astfel incat pretul electricitatii s-a situat – si se plaseaza in continuare – pe un trend ascendent. In acelasi timp, costul tehnologiilor pentru productia energiei din resurse regenerabile s-a diminuat, astfel incat acest gen de investitii pot fi efectuate pe o scara larga. In prezent, potrivit estimarii Transelectrica, in Romania sunt functionale centrale eoliene cu o capacitate instalata de 1.600 MW, parcuri fotovoltaice de 71 MW, centrale pe biomasa de 44 MW si microhidrocentrale (cu puteri situate sub 10 MW pe unitate) ce au o capacitate de 453 MW. Totodata, sunt in diverse etape de testare centrale eoliene de 700 MW, microhidrocentrale de 2 MW si unitati ce functioneaza pe baza de biomasa a caror capacitate se plaseaza la 1 MW. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter