RO EN
السلة فارغة

Echipa de avocati LDDP castiga impotriva Gabriel Resources arbitrajul Rosia Montana

Romania a castigat procesul impotriva grupului Gabriel Resources, iar situl Rosia Montana ramane in Patrimoniul UNESCO, dupa ce Tribunalul Arbitrar de la Washington a respins toate pretentiile reclamantilor pe fond si a acordat o parte substantiala din costurile de arbitraj ale Romaniei. Tribunalul a fost compus din Prof. Pierre Tercier (presedintele Tribunalului), Dr. Horacio A. Grigera Naón si Prof. Zachary Douglas.
"Aceasta decizie pune capat procedurii arbitrale care a fost initiata de Gabriel Resources in iulie 2015. Pe parcursul arbitrajului, partile au facut schimb de peste 25 de memorandumuri si au participat la doua audieri principale, una intre 2 si 13 decembrie 2019, care a avut ca obiect raspunderea, si una intre 28 septembrie si 4 octombrie 2020, care s-a concentrat pe aspecte tehnice si de cuantum", au transmis avocatii consortiului LALIVE si Leaua Damcali Deaconu Paunescu (LDDP), care au sustinut interesele Romaniei in acest important arbitraj international.
Gabriel Resources a sustinut, in cadrul arbitrajului, ca Romania a incalcat tratatul bilateral de investitii Canada-Romania si tratatul bilateral de investitii Regatul Unit-Romania, inclusiv obligatia de a nu expropria investitiile fara despagubiri. Gabriel Resources a solicitat, in total, aproximativ 6,7 miliarde USD, inclusiv dobanzi.
Ca raspuns, Romania a sustinut ca Rosia Montana Gold Corporation, consortiul dintre Gabriel Resources si compania de stat romaneasca Minvest, nu a reusit sa indeplineasca cerintele de autorizare, in mare parte ca urmare a faptului ca nu a reusit sa obtina o licenta sociala pentru proiectul minier.
"Tribunalul a luat in considerare numeroasele provocari de mediu, sociale, culturale si economice cu care s-a confruntat proiectul minier, constatand ca autoritatile romane si-au indeplinit «mandatul de reglementare cat de bine au putut in aceste circumstante dificile». Dupa ce a respins cererea Gabriel Resources ca Romania ar fi incalcat cele doua tratate bilaterale de investitii, tribunalul nu a procedat la examinarea argumentelor partilor cu privire la cuantumul daunelor. Hotararea Arbitrala va fi publicata pe website-ul Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investitii de pe langa Banca Mondiala (ICSID/CIRDI), odata ce informatiile confidentiale sunt anonimizate in hotarare", au mai precizat avocatii.
 
O echipa internationala de avocati a aparat interesele Romaniei
Romania a fost reprezentata in arbitraj de consortiul LALIVE si Leaua Damcali Deaconu Paunescu (LDDP). Echipa LALIVE a fost condusa de Dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Lorraine de Germiny si Noradèle Radjai. Alti membri ai echipei au fost Christophe Guibert de Bruet, David Bonifacio, Emilie McConaughey si Baptiste Rigaudeau. Echipa LDDP a fost condusa de Prof. Crenguta Leaua si i-a inclus pe Prof. Stefan Deaconu, Andreea Simulescu, Liliana Deaconescu, Andra Soare-Filatov, Corina Tanase, Aurora Damcali, Marius Grigorescu. Echipa a mai inclus, temporar, si pe Mihaela Maravela si Andreea Piturca.
"Guvernul Romaniei s-a confruntat, de-a lungul ultimelor decenii, cu o situatie deosebit de complexa in ceea ce priveste proiectul Rosia Montana. A fost nevoie de atentie atat pentru dezvoltarea socio- economica a regiunii cat si pentru protectia mediului si respectarea tuturor cerintelor administrativ -procedurale impuse de lege pentru un astfel de proiect. Au fost depuse eforturi constante pentru a naviga in aceasta complexitate si a respecta atat drepturile investitorilor cat si cele ale cetatenilor Romaniei. Suntem incantati sa vedem ca tribunalul arbitral ICSID a inteles situatia si argumentele prezentate de noi in apararea Romaniei si a ajuns la o decizie care confirma ca Romania a si-a respectat obligatiile fata de investitorul strain, astfel cum sunt prevazute de tratatele de protectie reciproca a investitiilor. Suntem recunoscatori reprezentantilor autoritatilor centrale si locale care ne-au sprijinit pentru a colecta informatiile relevante, celor care au depus marturie in dosar, precum si expertilor legali si tehnici; cu totii ne-au creat posibilitatea de a prezenta in mod corect situatia de fapt in fata tribunalului arbitral. Suntem mandri si fericiti ca, dupa un arbitraj care a durat aproape 9 ani, am putut obtine, ca rezultat al acestor imense eforturi de echipa, un rezultat prin care am evitat ca cetatenii Romaniei sa suporte o povara bugetara de peste 6 miliarde de USD", a declarat Prof. Crenguta Leaua.
"Dreptatea a prevalat. Aceasta este pentru numerosii oficiali si functionari publici din Romania, pentru sprijinul constant si munca serioase depuse de ei, si pentru locuitorii din Rosia Montana; am fost onorati sa fim in serviciul lor", a precizat Dr. Veijo Heiskanen.
"A fost intr-adevar o onoare si o mare satisfactie sa vedem cum Romania poate acum sa isi aloce fondurile publice catre probleme mai sustenabile si importante decat despagubirile de 6 miliarde USD cerute de un investitor strain", a adaugat Matthias Scherer.
LALIVE si LDDP au obtinut anterior pentru Romania victoria in cinci alte arbitraje privind investitiile straine, inclusiv Rompetrol impotriva Romaniei si Micula et al. impotriva Romaniei, in care au fost respinse pretentii de peste 3 miliarde de euro impotriva Romaniei.
 
Proiectul Rosia Montana - o miza uriasa
Conform Gabriel Resources, din zacamantul de la Rosia Montana se pot extrage 300 de tone de aur si 1.600 de tone de argint. Valoarea acestora era, in 2013, estimata la peste 16 miliarde de dolari. Controversata este insa modalitatea de extragere a metalelor pretioase - cu ajutorul cianurilor. Organizatiile ecologiste au sustinut ca procedeul este daunator pentru mediu, dar si pentru locuitorii din zona. In plus, acestea au atras atentia ca extinderea minei va distruge o parte a vechilor galerii romane, dar si patru varfuri montane.
In vara lui 2021, Rosia Montana a fost inclusa in patrimoniul UNESCO. Mai exact, Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a admis candidatura sitului Rosia Montana pentru a fi adaugat pe lista siturilor protejate de institutie. Decizia a fost luata fara obiectii si fara amendamente.
UNESCO recomanda ca exploatarile miniere sa fie evitate in zona si sa fie luate masuri suplimentare pentru prezervarea sitului.
Valoarea universala exceptionala a Peisajului cultural minier Rosia Montana - cel mai important, extins si divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichitatii romane, impreuna cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole - a fost, astfel, recunoscuta pe baza criteriilor (ii), (iii) si (iv) definite de Conventia Patrimoniului Mondial. In acelasi timp, situl a fost inscris in Lista Patrimoniului Mondial in Pericol, recunoscandu-se, astfel, atat vulnerabilitatea sitului, cat si necesitatea luarii de masuri urgente de protectie.
In replica, compania miniera Gabriel Resources a spus ca inscrierea acestui sit in patrimoniul UNESCO vine in contradictie cu "obligatiile" pe care Romania si le-ar fi asumat prin incheierea contractelor de investitii cu firma canadiana si zadarniceste sansele unei rezolvari amiabile a conflictului juridic.
Dosarul in acest caz a fost inregistrat pe rolul Curtii de Arbitraj Internationale a Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii (ICSID) cu nr. ARB/15/31, in iulie 2015, iar in septembrie 2023 tribunalul care a judecat speta a declarat procedura inchisa in conformitate cu Regula de arbitraj ICSID 38. Hotararea a fost comunicata pe 8 martie 2024.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter