RO EN
السلة فارغة

DNA: Pentru constructii, statul plateste de multe ori pretul lucrarii dublu

Neregulile de pe piata achizitiilor publice s-au aflat si in 2016 in atentia procurorilor anticoruptie, pentru lucrarile de constructii statul platind de cele mai multe ori pretul dublu fata de valoarea reala a acestora, potrivit procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Laura-Codruta Kovesi. Oficialul a numit, cu ocazia prezentarii bilantului anual de activitate a institutiei, mai multe vulnerabilitati majore ale sistemului de achizitii publice din Romania, multe dintre acestea mentinandu-se chiar si in contextul imbunatatirii legislatiei din domeniu, de la inceputul anului trecut.
"Tipologiile identificate in anchetele noastre dovedesc ca exista vulnerabilitati majore ale sistemului de achizitii publice. Atribuirea contractelor sau platile aferente acestora este conditionata frecvent de primirea unor sume de bani. Se intocmesc, uneori, caiete de sarcini pentru a favoriza anumite firme. Se fac, uneori, plati pentru lucrari neefectuate sau statul plateste un pret mai mare pentru unele produse sau servicii. Se achizitioneaza frecvent produse inutile sau aparatura care nu poate fi instalata si utilizata. Se achizitioneaza lucrari a caror executie nu poate fi verificata si cuantificata. Desi pagubele sunt clare, procurorii dovedesc, de fiecare data, ca nu este vorba de simple greseli, ci de abuzuri care, cel mai des, mascheaza o mita sau un folos. Cat timp planificarea achizitiilor nu va fi transparenta, se va folosi bugetul pentru achizitii supraevaluate si plati pentru lucrari neefectuate. Multe dintre acestea se fac cu incalcarea legislatiei secundare, ceea ce lasa intr-adevar societatea neaparata in fata unor astfel de practici", a declarat Laura-Codruta Kovesi.
 
S-au facut achizitii la preturi cu pana la 800% mai mari
Conform datelor DNA, procurorii au identificat cazuri in care au fost achizitionate produse la preturi supraevaluate cu procente intre 50% si 800%. In cazul imobilelor retrocedate ilegal, pretul platit in plus de stat a fost si de 10 ori mai mare decat pretul real.
Investigatiile DNA din 2016 au vizat, in special, achizitiile din infrastructura, servicii IT, sanatate, retrocedari si servicii publice. Mai mult de un sfert din inculpatii trimisi in judecata anul trecut au comis infractiuni de abuz in serviciu, prejudiciul total fiind estimat la peste 260 milioane de euro.
Printre prioritatile stabilite de conducerea DNA pentru 2017 se afla continuarea instrumentarii dosarelor de coruptie la nivel inalt si investigatiile privind frauda si coruptia in achizitiile publice, in special in domeniul sanatatii si infrastructura. De asemenea, anchetele vor viza frauda cu fonduri europene, coruptia in sistemul judiciar, precum si recuperarea prejudiciilor si confiscarea extinsa.
Potrivit datelor din raportul anual de activitate, in 2016 au fost trimisi in judecata peste 1.270 de inculpati pentru fapte de coruptie la nivel inalt si mediu, printre acestia aflandu-se trei ministri, sase senatori, 11 deputati, 47 de primari, 16 magistrati si 21 de directori de companii nationale. "Rezultatele demonstreaza ca, in lipsa unor masuri clare de prevenire, coruptia in institutiile publice s-a manifestat prin aceleasi actiuni repetitive. O treime din persoanele trimise in judecata au ocupat functii de conducere, control, demnitati publice ori alte functii importante. Prin urmare, investigatiile penale trebuie dublate de masuri preventive", a mai spus procurorul-sef.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter