RO EN
السلة فارغة

Corina Cretu: Nu exista pericolul suspendarii fondurilor europene, cum se vehiculeaza

Europarlamentarul Corina Cretu a declarat ca masurile fiscale asumate de catre Guvern vin in contextul unui deficit bugetar excesiv, dar ca nu exista pericolul suspendarii fondurilor europene fata de Romania, asa cum se vehiculeaza.
"Aceste masuri vin in contextul unui deficit bugetar excesiv, despre care s-a tot discutat ultima vreme atat la nivel national, cat si la Bruxelles. Intr-adevar, avem un deficit bugetar mult peste nivelul agreat la nivel european de maximum de 3%, stabilit prin Pactul de Stabilitate si Crestere. In privinta posibilitatii suspendarii fondurilor structurale, prevederile din tratat sunt foarte clare. Lansarea unei proceduri de corectare a unui deficit bugetar excesiv poate duce la aplicarea de amenzi de pana la 0,2% din PIB in faza preventiva sau suspendarea fondurilor structurale. Procedura este una laborioasa, iar suspendarea fondurilor de coeziune trebuie votata in Consiliu. Sansele ca acest lucru sa se intample sunt reduse, mai ales ca Guvernul a colaborat cu Comisia Europeana in vederea reducerii deficitului bugetar. Nu exista pericolul suspendarii fondurilor europene, asa cum se vehiculeaza", a declarat Corina Cretu.
Europarlamentarul a spus ca la nivelul Comisiei Europene se manifesta o flexibilitate pentru un deficit bugetar mai mare fata de Romania, ca urmare a sprijinului oferit Ucrainei de la inceperea razboiului.
"Romania a aratat solidaritate fata de Ucraina, de la declansarea razboiului, iar dupa estimarile facute, ajutorul oferit Ucrainei depaseste 3,5% din deficitul bugetar. De asemenea, exportul de grane din Ucraina prin intermediul culoarelor de solidaritate care da acces produselor ucrainene la piata interna fara respectarea standardelor europene au grevat fermierii romani si a adus prejudicii sectorului agricol roman. Comisia Europeana a aratat flexibilitate pentru alegerea masurilor de atingere a obiectivelor fiscale de catre Romania, ingrijorarea CE fiind determinata de gradul excesiv de indatorare care a depasit 50% din PIB", a sustinut Cretu.
Parlamentarul european a subliniat ca Romania trebuie sa ia masuri pentru imbunatatirea modului de colectare a taxelor avand in vedere ca statul colecteaza la bugetul de stat venituri in valoare de 26% din PIB, fata de o medie europeana de peste 40% din PIB, potrivit Eurostat.
"Privitor la asumarea raspunderii, aceasta se datoreaza faptului ca suntem intr-adevar intr-o situatie de urgenta privitor la aplicarea masurilor, pentru ca acestea sa aiba efectul scontat, in lunile care au mai ramas din an", considera Corina Cretu.
Deputatul european crede ca in lipsa asumarii raspunderii Guvernului procedura parlamentara ar fi mai laborioasa si mai lunga, in contextul in care este nevoie de celeritate pentru ca aplicarea masurilor sa produca efecte. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter