RO EN
السلة فارغة

CNSC a anulat licitatii de 846,3 milioane de euro anul trecut

Valoarea totala estimata a licitatiilor publice anulate prin decizii ale Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) formulate in urma unor contestatii a crescut cu aproape 47% in 2014 fata de nivelul anului anterior, pana la 846,3 milioane de euro (3,76 miliarde lei), in contextul in care numarul contestatiilor inregistrate la CNSC s-a diminuat cu 34,6% in intervalul mentionat. Totodata, valoarea totala a procedurilor de atribuire in cazul carora s-au dispus masuri de remediere s-a ridicat la aproape doua miliarde euro (8,78 miliarde lei). Valoarea totala a procedurilor initiate in anul 2014 si publicate pe SEAP s-a situat la 17,4 miliarde euro (77,4 miliarde lei).
Anul trecut, CNSC a inregistrat un numar de 3.753 contestatii formulate de operatorii economici, din care 1.294 (34,48%) au vizat documentatii de atribuire, iar 2.459 (65,52%) au fost indreptate impotriva rezultatului procedurii. Totodata, din cele 3.753 contestatii cu care a fost investit anul trecut CNSC, 1.581 (42,13%) au vizat proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica finantate din fonduri europene, in timp ce 2.172 (57,87%) au fost formulate in cadrul unor proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica finantate din fonduri publice interne.
"Scaderea semnificativa de 34,6% a numarului total al contestatiilor formulate in anul 2014 fata de nivelul din 2013 a fost cauzata de introducerea obligarii operatorilor economici de a constitui garantia de buna conduita pentru intreaga perioada cuprinsa intre data depunerii contestatiei si cea a ramanerii definitive a deciziei Consiliului de solutionare a acesteia, garantie al carui cuantum poate ajunge pana la 100.000 de euro, in functie de tipul si valoarea contractului ce urmeaza a fi atribuit. Practic, aceasta noua prevedere legislativa a generat o scadere de 58,11% a contestatiilor formulate in a doua jumatate a lui 2014, comparativ cu primul semestru al aceluiasi an. De aceea, din cauza introducerii garantiei de buna conduita, numarul contestatiilor formulate in perioada iulie - decembrie 2014 a fost de numai o treime din numarul total al contestatiilor formulate la nivelul intregului an", se arata in raportul anual de activitate a CNSC.
 
Mentinere a unui grad ridicat de coruptie pe piata achizitiilor publice
Potrivit CNSC, din pacate, in anul 2014, ca urmare a instituirii prin ordonanta de urgenta a obligativitatii depunerii unei garantii de buna conduita pentru fiecare contestatie, s-a inregistrat un declin al numarului de contestatii in domeniul achizitiilor publice, operatorii economici ezitand sa isi exercite dreptul de acces la o instanta (administrativa sau judiciara), drept consfintit de prevederile Constitutiei. "Regretul pe care il manifestam este ca diminuarea numarului de contestatii in domeniu nu a fost determinata de o scadere a numarului de eventuale abuzuri savarsite de autoritatile contractante in atribuirea contractelor, ci de o inasprire a conditiilor de acces al persoanelor vatamate la Consiliu si la instantele judecatoresti competente. Evident, reticenta de a actiona indusa persoanelor vatamate a condus la restrangerea interventiei Consiliului si a instantelor judecatoresti in restabilirea legalitatii in cauzele in care existau suspiciuni de atribuire frauduloasa a contractelor. Practic, un cadru legal care trebuia sa protejeze operatorii economici in relatia cu autoritatile contractante si sa ii stimuleze in declansarea cailor de atac impotriva oricaror acte de coruptie a devenit un inhibitor al acestora, de teama eventualelor pierderi financiare asociate depunerii contestatiei. Accesul la Consiliu trebuie sa revina la forma lui initiala, neingradit, liber de orice fel de garantii si la indemana oricarei persoane vatamate, cu sau fara posibilitati financiare. Doar astfel Romania va fi capabila sa diminueze si sa previna fenomenul coruptiei in domeniul achizitiilor publice semnalat in toate rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene", a declarat Bogdan Lehel Lorand, presedintele CNSC. Astfel, in cel mai recent raport CE privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare, prezentat la Bruxelles in ianuarie 2015, se atrage, din nou, atentia ca: "Procedurile de achizitii publice, in special la nivel local, sunt in continuare grevate de acte de coruptie si de conflicte de interese - un fapt recunoscut pe scara larga de autoritatile romane in materie de integritate si de aplicare a legii. Acest lucru a avut consecinte negative asupra absorbtiei fondurilor UE". In final, CE invita Romania sa intensifice actiunile preventive si represive directionate impotriva conflictelor de interese, a favoritismului, fraudei si coruptiei in achizitiile publice. Facilitarea accesului operatorilor economici, coroborata cu o intarire a rolului CNSC, reprezinta, potrivit opiniei presedintelui acestuia, o masura de prevenire si combatere a fraudei si a coruptiei in domeniul achizitiilor publice.
 
Aproape 40% din contestatii au vizat contractele de executie de lucrari
In ceea ce priveste obiectul contractelor de achizitie publica, o pondere de 39,73% (respectiv 1.491 de contestatii) din totalul de 3.753 de documente inregistrate de CNSC in 2014 au vizat executia de lucrari, 1.003 (26,72%) au avut drept obiect furnizarea de produse, iar 1.259 (33,55%) s-au referit la prestarea de servicii. In ansamblu, CNSC a emis, in 2014, 3.758 de decizii, din care in 1.351 de cazuri (35,95%) s-a dispus admiterea contestatiilor, iar pentru 2.407 (66,76%) s-a hotarat respingerea acestora. Din punct de vedere valoric, pe parcursul anului trecut CNSC a pronuntat decizii in cadrul unor proceduri de atribuire avand o valoare totala estimata de 8,62 miliarde euro (38,35 miliarde lei).
Din totalul de 3.753 de decizii emise de CNSC anul trecut, 724 (19,26%) au fost atacate cu plangere la Curtile de Apel competente in a caror raza se afla sediul autoritatilor contractante si numai 65 dintre acestea au fost casate/ modificate in tot de catre instante (1,73% din totalul deciziilor emise), alte 47 fiind modificate in parte (1,25%). Rezulta, astfel, ca 3.646 de decizii emise in 2014 de catre Consiliu (97,01% din totalul deciziilor emise) au ramas definitive si irevocabile.
***
CNSC este un organism independent cu activitate administrativ - jurisdictionala, al carui domeniu de activitate este reprezentat de solutionarea contestatiilor formulate de operatorii economici in cadrul procedurilor de achizitii publice. Infiintat in anul 2007, Consiliul a analizat, pana in prezent, 51.033 de contestatii, formuland un numar total de 45.924 de decizii de solutionare. Anul trecut, institutia a beneficiat de un buget de 10,6 milioane de lei. Pentru a consulta raportul complet de activitate a CNSC aferent anului 2014, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter