RO EN
السلة فارغة

CE a publicat noile recomandari de aplicare a modificarilor la directiva EPBD

La data de 16 mai 2019, Comisia Europeana (CE) a publicat in Jurnalul Oficial al UE noile recomandari referitoare la modul in care statele membre ar trebui sa puna in aplicare aspectele revizuite privind renovarea profunda (reabilitare termica extinsa) a cladirilor, asa cum sunt prevazute in versiunea modificata a directivei privind performanta energetica a imobilelor (EPBD). Elaborat ca un raspuns la solicitarile de clarificare din partea statelor membre, in ceea ce priveste transpunerea dispozitiilor noi si revizuite in legislatia nationala, documentul publicat de CE ofera indrumari cu privire la modul in care aceste elemente trebuie receptate si aplicate in cel mai bun mod posibil.
„Modificarile aduse directivei EPBD anul trecut creeaza o cale clara catre realizarea unui stoc de cladiri cu emisii scazute si cu un consum de energie apropiat de zero in Uniunea Europeana pana in anul 2050, acestea fiind sustinute de foile de parcurs nationale in care sunt prevazute etape si indicatori de progres intern, precum si prin finantare publica/privata si prin investitii. Statele membre trebuie sa adopte acum strategii nationale de renovare profunda a cladirilor pe termen lung, cu o componenta solida de finantare, pentru a asigura transformarea imobilelor existente in cladiri cu o eficienta energetica ridicata si cu un grad scazut de emisii de gaze cu efect de sera, precum si pentru a facilita transformarea eficienta din punct de vedere al costurilor a tuturor cladirilor existente in cladiri cu un consum de energie apropiat de zero (nZEB). Scopul acestor recomandari este de a asigura o comprehensiune cat mai uniforma la nivelul tuturor statelor membre, in pregatirea masurilor de transpunere legislativa (prin armonizarea EPBD cu legislatiile nationale), avand in vedere ca acest lucru nu modifica efectele juridice ale directivei in sine”, au explicat expertii CE.
Transpunerea completa a masurilor legislative din directiva modificata (amended EPBD) si punerea lor efectiva in aplicare constituie demersuri esentiale pentru a sprijini realizarea obiectivelor de eficienta energetica pana in anul 2030 si pentru a pregati intreaga Uniune Europeana pentru decarbonizarea completa a stocurilor nationale de cladiri, pana in anul 2050. Acest document reprezinta prima recomandare a CE in domeniu, iar cea de-a doua recomandare, aflata in curs de redactare, se va referi la dispozitiile noi si revizuite ale EPBD privind modernizarea, inclusiv automatizarea si controlul cladirilor, conceptul de e-mobilitate si inspectiile tehnice sau de alta natura.
Revizuirea EPBD a fost prima etapa din pachetul legislativ „Energie curata pentru toti cetatenii”, care a intrat in vigoare la 9 iulie 2018. Statele membre trebuie sa transpuna pana cel tarziu la data de 10 martie 2020 dispozitiile noi si revizuite ale directivei in legislatiile nationale.
***
Directiva privind performanta energetica a cladirilor (EPBD), impreuna cu directiva privind eficienta energetica, reprezinta principalele instrumente legislative de promovare a performantei energetice a cladirilor si de stimulare a renovarii profunde a acestora in cadrul UE.
Directiva EPBD (2010/31/UE) a intrat in vigoare din 2010 si ii ajuta pe consumatori sa aleaga in cunostinta de cauza, permitandu-le sa economiseasca energie si bani. De asemenea, a avut loc o schimbare pozitiva a tendintelor in ceea ce priveste performanta energetica a cladirilor; in urma introducerii cerintelor EPBD privind eficienta energetica in codurile nationale de constructii. Astfel, cladirile de astazi consuma doar jumatate din cat consumau cladirile tipice din anul 1980.
EPBD revizuita (2018/844/UE), care modifica parti intregi din EPBD 2010 si introduce elemente noi, reprezinta o directiva esentiala in vederea implementarii prioritatilor Comisiei Juncker pentru a construi „o Uniune Europeana ce prezinta rezilienta din punct de vedere energetic si o politica viabila de contracarare a schimbarilor climatice”. Pentru a accesa recomandarile si EPBD 2018/844/UE, click aici si aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter