RO EN
السلة فارغة

CD: Legea gestionarii zgomotului ambiant, trimisa la promulgare

Reuniti in sedinta la data de 5 iunie 2019, membrii Camerei Deputatilor au adoptat cu 259 de voturi pentru, niciunul contra si nicio abtinere, proiectul de lege privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant, care a fost transmis, astfel, Presedintiei Romaniei spre promulgare, deoarece acest for parlamentar a reprezentat camera decizionala. Totusi, fata de forma adoptata anterior de Senat, Comisia pentru mediu si echilibru ecologic a Camerei Deputatilor a emis raportul final, favorabil, numai dupa ce a admis nu mai putin de 102 amendamente.
Potrivit viitoarei legi, se va schimba inclusiv regimul de realizare a constructiilor, deoarece actul normativ trimis spre promulgare vizeaza in special zonele construite, precum parcuri, gradini publice sau alte zone linistite dintr-o aglomerare, zonele linistite din spatii deschise, precum si din apropierea unitatilor de invatamant, a spitalelor si a altor cladiri, precum si zonele sensibile la zgomot. Acestea din urma sunt definite ca fiind zone clasificate ca zone linistite in interiorul aglomerarilor sau in spatii deschise sau pentru care sunt specificate restrictii privind regimul de construire de cladiri rezidentiale, spitale, scoli sau alte cladiri cu functionalitate similara sau de schimbare a functionalitatii unor cladiri existente, in functie de anumite valori limita stabilite la nivel national sau local.
Trebuie precizat inca de la inceput ca, spre deosebire de o alta propunere legislativa ce facea referire la zgomotul ambiant, prevederile noii legi nu se aplica zgomotului generat de persoana expusa, activitatile casnice, vecini, activitatile de la locul de munca si din interiorul mijloacelor de transport, activitatile militare din zonele militare, respectiv activitatile prilejuite de manifestarea libertatii de religie a cultelor recunoscute. Pentru a descarca legea, in forma adoptata de Senat, precum si amendamentele aduse ulterior, click aici si aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter