RO EN
السلة فارغة

BNR: Regres de 13,6% al ISD in anul 2011

 
Recent, specialistii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au dat publicitatii raportul anual referitor la fluxul investitiilor straine directe ale nerezidentilor in tara noastra (ISD), precum si la datoria externa, respectiv balanta de plati in cele 12 luni ale anului trecut. "Astfel, ISD in Romania au scazut cu 13,6% in intervalul ianuarie-decembrie 2011, ajungand la 1.917 milioane de euro (date estimate), de la cele aproape 2.219 milioane de euro in 2010. Acestea au acoperit in proportie de 33,7% deficitul contului curent, care s-a situat, in intervalul de referinta, la 5,682 miliarde euro. Din totalul ISD raportate in perioada analizata, creditele intra-grup (dintre investitorul strain si firma rezidenta) au insumat 487 milioane de euro, iar participatiile la capital (consolidate cu pierderea neta estimata) s-au plasat la 1.430 milioane de euro", se arata in comunicatul BNR. Oficialii bancii centrale mai arata faptul ca "deficitul contului curent al balantei de plati a fost in crestere cu 3% fata de aceeasi perioada din anul precedent, in principal datorita cresterii deficitului balantei veniturilor cu 22%. In acelasi timp, datoria externa pe termen mediu si lung a fost, la 31 decembrie 2011, de 75.612 milioane de euro (76,7% din totalul datoriei externe), in crestere cu 3,7% fata de 31 decembrie 2010. Datoria externa pe termen scurt a inregistrat nivelul de 22.994 milioane de euro (23,3% din total), fiind mai mare cu 17,6% fata de 31 decembrie 2010. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung (care se calculeaza ca raport intre serviciul datoriei externe pe termen mediu si lung si exportul de bunuri si servicii) a fost de 27,9% in 2011, comparativ cu 33,4% in anul 2010. Gradul de acoperire a rezervei in luni de importuri (evidentiat ca raport intre rezerva oficiala a BNR de valuta si aur la sfarsitul perioadei si importul mediu lunar de bunuri si servicii din intervalul respectiv) s-a situat la 7,5 luni de importuri de bunuri si servicii la data de 31 decembrie 2011, fata de 8,4 luni la 31 decembrie 2010". Cu toate ca reflecta in continuare o diminuare relativ puternica a fluxului de capital din strainatate, datele anuntate de BNR cu privire la indicatorul ISD s-au mai ponderat fata de primele 11 luni ale anului trecut, ceea ce inseamna ca in luna decembrie intrarile de capital din strainatate au fost relativ semnificative. Acest factor a contat intr-o proportie notabila in ceea ce priveste redresarea pietei de constructii, in raport cu anul 2010. Astfel, investitorii au avut la dispozitie mai multe surse de finantare disponibile pe plan intern, mai ales in vederea dezvoltarii imobilelor nerezidentiale, in timp ce indicatorul care reflecta volumul lucrarilor de constructii s-a majorat cu 1,1% in 2011 (ca serie ajustata), potrivit Institutului National de Statistica (INS). De asemenea, la imobilele cu alta destinatie fata de cea de locuinta, s-a constatat o crestere sustinuta (+8,7%). Desi majoritatea semnalelor macroeconomice indica o posibila agravare a crizei datoriilor suverane ale unor state puternic industrializate din zona euro, nivelul ISD in Romania se va amplifica in 2012, datorita faptului ca investitorii percep economia nationala ca avand un grad mai redus de risc, respectiv de expunere fata de pietele externe. Astfel, pe termen scurt si mediu va avea loc cu siguranta realocarea celei mai mari parti a fondurilor disponibile catre sectorul de constructii. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter