RO EN
السلة فارغة

BNR: Recladirea increderii intre mediul de afaceri si cel bancar, o conditie esentiala

Bancile au bani, insa nu pot imprumuta companiile slab capitalizate, care nu mai pot rambursa creditele, astfel incat solutia consta in reforma intreprinderilor, coroborata cu o conditie esentiala – si anume recladirea increderii intre mediul de afaceri si sectorul bancar, a subliniat Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), intr-o conferinta sustinuta la data de 10 iulie 2019, prilejuita de prezentarea raportului anual pentru 2018 al bancii centrale. In discursul sau, guvernatorul BNR a abordat pe larg subiectul relatiei dintre banci, mediul de afaceri si populatie, afirmand ca, in ultima perioada, intre aceste entitati a existat o totala lipsa de incredere, alimentata si de declaratiile populiste ale unor politicieni.
„De la 150% raport intre depozite si credite, cat era imediat dupa declansarea crizei, am ajuns in prezent la 70%-75%. Cu alte cuvinte, pana in perioada crizei, ne plangeam, inclusiv noi, la Banca Nationala a Romaniei, ca nu sunt resurse financiare suficiente, mai pe sleau ca nu avem bani, acum, la 70%, avem bani, dar nu avem ce credita. Cam asa se plang bancile. Noi nu credem ca bancile au in totalitate dreptate. Avem probleme structurale, intr-adevar, exista putine societati bancabile. Nu putem forta bancile sa dea credite unei firme care nu prezinta credibilitate ca va da banii inapoi”, a aratat guvernatorul, avertizand insa ca acesta este peisajul in toata Europa, unde regulile de creditare s-au inasprit foarte mult.
„In acelasi timp, avem si o alta situatie care ne preocupa. Exista un exces de resurse si putini beneficiari. Solutia bineinteles ca este o reforma structurala a intreprinderilor. Dar si aici exista riscuri. Am prezentat aceasta posibilitate in toamna anului trecut, in raportul de stabilitate, iar un domn senator a inteles ca bancile submineaza economia nationala, pentru ca nu dau credite oricum si oricand. Ne-am dus, i-am explicat situatia, apoi el a iesit si a spus acelasi lucru si a continuat pana in urma cu cateva luni. Deci, este clar ca aici este o neintelegere. Situatia nu este, ca sa zic asa, citez dintr-un contemporan: nu este simpla, ci complexa. Adevarul este si de-o parte, si de alta”, a sustinut Mugur Isarescu.
Guvernatorul BNR a afirmat ca va incerca sa aduca la aceeasi masa reprezentanti ai bancilor si ai mediului de afaceri, pentru a rezolva problema respectiva.
„Trebuie sa gasim o solutie. Bani exista! Pana cand ii punem fata in fata, doua lucruri trebuie intelese. In primul rand, mai ales acum, in Europa, bancile cu greu dau credite pe termen foarte indelungat. In al doilea rand, bancile nu sunt parteneri de investitii, sunt bancheri, dau credite. Din acest motiv, in Europa se pune un mare accent pe pietele de capital”, a aratat guvernatorul, precizand ca bursele din Romania sunt foarte departe de acest deziderat.
„Dorinta multor intreprinderi este sa ia credite pe 20 de ani, ca sa se dezvolte. Nu este ceea ce pot face bancile comerciale, ci este ceea ce poate o banca de dezvoltare. Avem in schimb fondurile de garantare, care ar putea sa intervina aici. Deci, cu aceleasi cuvinte, situatia nu e simpla, ci complexa. S-o discutam, dar s-o discutam cu judecati normale, economice, nu cu dorinte, care nu pot sa rezolve chestiunea”, a continuat Isarescu.
Un alt aspect reiterat de guvernatorul BNR este prudenta cu care bancile evalueaza companiile.
„Sa creditezi o firma slab capitalizata sau cu capitaluri negative este... hai sa spunem asa, este puscarie curata pentru un bancher. Pai, cum sa ceri asa ceva? Atunci, nu trebuie sa facem o reforma cum trebuie a intreprinderilor, sa le fortam intr-un fel sa se capitalizeze? Toate aceste elemente sunt trecute clar - pentru specialisti, e adevarat - in raportul nostru de stabilitate. Pentru ca ei stiu ca ne framanta si framanta inclusiv clasa politica, dar nu pot sa fac altceva decat sa-mi iau acest angajament sa ne asezam fata in fata”, a mai spus Mugur Isarescu, adaugand in plus ca ordonantele de urgenta de tipul OUG nr. 114/2018 nu fac decat sa inrautateasca situatia.
„Tot timpul sa pui in conflict bancile cu societatea, cu intreprinderile, nu aceasta este solutia, ca au si ei o responsabilitate, bancherii. Ei raspund de banii deponentilor, raspund cu capul, asa ca nu pot sa crediteze oricum. Mai exista si parerea ca bancile nu dau bani intreprinderilor, pentru ca dau statului. Insa, daca nu ar da bani statului, ar da altor state, ar cumpara titluri de stat pe plan extern, ca trebuie sa faca ceva cu acesti bani. Si, dintr-o tara cu deficit de cont curent, ne pomenim ca suntem si exportatori de capital. Foarte bine ca bancile dau bani statului roman”, sustine guvernatorul bancii centrale.
In finalul conferintei, Mugur Isarescu a revenit la tema intermedierii financiare, raspunzand la o intrebare legata de rolul BNR vizavi de potentialele masuri ce ar putea fi implementate pentru a relansa creditarea firmelor.
„Nu am spus, ca sa fie clar, ca intreaga motivatie a creditului catre intreprinderi, in scadere, stagnant sau intr-o crestere foarte mica, este doar din cauze structurale sau din motive legate de intreprinderi. Daca asa s-a inteles, ma corectez. Deci, nu numai acolo este cauza”, a aratat Mugur Isarescu.
In opinia sa, vinovate sunt si bancile, care au devenit exagerat de prudente, dar si unii politicieni, cu declaratiile lor populiste, care au slabit increderea in sistemul bancar.
„Alte cauze sunt legate de comportamentul bancilor. Este clar ca ele sufla si-n iaurt. Sunt exagerat de prudente. De aceea mesajul meu este pozitiv: hai, mai fratilor, sa ne adunam, aici eventual, si sa recladim increderea. Nimic nu se poate face fara incredere. Parafrazandu-l pe Marin Preda: daca incredere nu este, nimic nu este in domeniul bancar. N-ai cum sa recladesti creditul. Inclusiv cuvantul credit vine de la incredere. Nu ai cum sa faci creditul, ca e la nivel de intreprindere, ca e pentru locuinte, ca e pentru populatie, fara incredere intre parteneri. Din acest motiv am spus ca avalansa aceasta de initiative legislative promovate de, o spunem clar, de nespecialisti, de oameni cu care este greu sa discuti, adica discuti ceva si ei... au abordari exagerat populiste. Populismul este peste tot in Europa, nu ne apucam noi sa spunem ca e mai mult in Romania. Dar la noi a capatat niste forme mai ciudate. Discuti ceva, iese dupa usa, se duce la presa direct si spune exact ce sustinea inainte de discutie. Ti-e greu sa si discuti in asemenea situatii, dar incercam in vara aceasta, chiar daca va fi cald, precum si in toamna sa punem fata in fata factorii de decizie si sa recladim increderea intre banci si corporatii si intre banci si populatie”, a mai spus Mugur Isarescu.
O alta problema discutata de guvernatorul BNR este legata de personalul insuficient de pregatit al bancilor.
„Sufla si in iaurt, nu au dezvoltate relatii suficient de atente de analiza a bilanturilor. Nu ai cum sa dai un credit daca ai angajat numai personal de ghiseu, care vinde credite catre populatie. Un credit catre o intreprindere se da pe baza bilantiera, acolo trebuie sa fie un analist bancar care sa stie si contabilitate, si management, si creditare... E treaba grea sa dai un credit unei intreprinderi. Mai exista si povestea ca multe credite, tot din neincredere, se aprobau la cartierul general al bancii-mama. Nu merge... Eu pot sa spun asa, in calitatea mea de patriot, ca am fost la cateva sedii si am tinut, in ultimii trei ani, cuvantari, prezentari. Reprezentantii bancilor-mama spuneau «Pai, nu avem incredere in Romania». Pai, cum n-ai incredere?!? Adica infiintezi o banca in Romania, introduci cateva zeci de milioane, sute de milioane de dolari in capital, si apoi spui ca n-ai incredere? «Pai, sa vedeti, ca asta...». Aveau si ei motivele lor. Comportament, mesaj public... Ne asteapta, astfel, o perioada grea de recladire a increderii intre banci, clienti si recladirea credibilitatii Romaniei, in general. Ordonanta nr. 114 a fost cel putin neinspirata, ca sa zic asa. Dai in prag de Craciun... Cand o sa ma simt mai bine, o sa va povestesc mai mult, dar deocamdata atat”, a conchis Mugur Isarescu. Pentru a descarca prezentarea guvernatorului BNR si raportul bancii centrale, aferent anului 2018, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter