RO EN
السلة فارغة

INS: Crestere de 1,4% a investitiilor nete in constructii noi

Premisa potrivit careia volumul lucrarilor de constructii s-a diminuat ca serie ajustata cu -5% in cel de-al treilea trimestru al anului in curs (fata de iulie-septembrie 2016), iar piata continua sa se afle in recesiune statistica (pentru ca seria secventiala a datelor a reflectat tot o scadere, de -0,9%, comparativ cu al doilea trimestru din acest an), este doar partial sustinuta de situatia investitiilor efectuate in economia nationala, in acelasi interval. Totusi, dupa cum s-a aratat si intr-o serie de analize anterioare, privind situatia din 2016 si din trimestrul intai si al doilea a.c., trebuie avut in vedere ca aceasta realitate denota o stare mult mai precara a investitiilor decat preconizau initial cei mai multi analisti economici, iar baza valorica la care se raporteaza ramane relativ redusa. Surprinzator este, totusi, faptul ca deprecierea volumului lucrarilor continua sa apara intr-un context economic relativ propice, marcat de cresteri relativ optime ale Produsului Intern Brut (+8,8% ca serie bruta si +8,6% pe seria ajustata sezonier in iulie-septembrie a.c., comparativ cu aceeasi perioada din 2016, +2,6% pe seria ajustata sezonier, in raport cu aprilie-iunie 2017, respectiv +6,9% ca serie ajustata in primele noua luni din 2017 si +4,8% la nivelul intregului an 2016), iar investitorii ce aloca fonduri in sectorul de constructii ar fi putut sa-si deruleze activitatea in parametri optimi, ceea ce s-a si intamplat pe anumite segmente (cum ar fi constructiile rezidentiale), dar la un nivel ce ramane inca precar, dupa cum denota si noile informatii puse la dispozitie de Institutul National de Statistica (INS).
Potrivit datelor provizorii comunicate in decembrie 2017, investitiile nete realizate in economia nationala s-au majorat in primele trei trimestre ale anului in curs (+3,6% fata de ianuarie-septembrie 2016, perioada pentru care datele s-au rectificat),  dar aceasta situatie a determinat, totusi, o crestere relativ modesta a ponderii investitiilor in constructii noi. In consecinta, investitiile nete din ianuarie-septembrie 2017 au totalizat peste 50,09 miliarde lei preturi curente (circa 10,81 miliarde euro), din care peste 23,68 miliarde lei au reprezentat sume folosite pentru realizarea constructiilor noi, 21,63 miliarde lei au fost directionate catre achizitia de utilaje (inclusiv mijloace de transport) si circa 4,77 miliarde lei catre alte cheltuieli. Analizand informatiile respective, se constata si faptul ca - spre deosebire de perioada similara din anul anterior - in primele noua luni din 2017 o pondere mai semnificativa a revenit fondurilor alocate pentru executia lucrarilor de constructii noi (indicator aflat in crestere cu 0,4 puncte procentuale, pana la 47,3%), in timp ce ponderea investitiilor nete in utilaje s-a apreciat cu 0,5 puncte procentuale, ajungand la 43,2% din total, iar cea a investitiilor destinate altor cheltuieli a scazut cu 0,9 puncte procentuale (pana la 9,5%). Totodata, la cea mai importanta componenta de investitii, respectiv pentru constructii, s-a remarcat si un progres din punct de vedere valoric. In consecinta, pe elemente de structura, in ianuarie-septembrie 2017 cea mai mare crestere s-a inregistrat la investitiile consemnate la capitolul de utilaje (inclusiv mijloace de transport), reprezentand o majorare de +6,6% in comparatie cu primele trei trimestre din 2016, in timp ce pe segmentul altor cheltuieli a avut loc un regres (-1,6%). Totodata, in cazul investitiilor efectuate pentru lucrarile de constructii noi s-a constatat o crestere cuantificata mai exact la +1,4%.
Consultand structura investitiilor nete pe activitati ale economiei nationale, in primele noua luni din 2017, se remarca faptul ca ramurile in care s-a realizat un volum mai mare de investitii nete sunt cele de industrie (mai mult de o treime, adica 35,2% din investitiile nete) si din ramura de constructii, sectorul de comert/servicii ocupand in mod surprinzator pozitia a treia din acest punct de vedere, dupa cum urmeaza: industrie (35,2% din total, comparativ cu 33,2% in ianuarie-septembrie 2016), constructii (28,6%, in crestere cu 6,2 puncte procentuale fata de cota de 22,4% din primele trei trimestre ale anului 2016), domeniul comercial/ de servicii (24%, in raport cu 28,4%), agricultura (5,4%, fata de 5,6%) si alte ramuri - cumulat (6,8%, in raport cu 10,4%).
La nivelul celui de-al treilea trimestru a.c., investitiile nete in economia nationala au insumat putin peste 20,39 miliarde lei preturi curente (4,4 miliarde euro), in crestere cu +10,3% in raport cu trimestrul corespunzator din 2016, ca urmare a majorarii de +22,8% consemnate la utilaje (inclusiv mijloace de transport), unde s-au inregistrat aproape 8,61 miliarde lei preturi curente. Investitiile nete in alte cheltuieli (circa 1,97 miliarde lei preturi curente) si cele in lucrari de constructii noi (9,81 miliarde lei preturi curente) au sporit cu +11,7%, respectiv cu +0,1%. Totusi, ca pondere valorica, pe primul loc se afla tot investitiile in lucrari de constructii noi (cu 48,1%, fata de 51,5%), urmate de cele in utilaje (42,2% comparativ cu 38,7%) si de alte cheltuieli (9,7%, in raport cu 9,8%).
***
Potrivit cercetarii INS, lucrarile de constructii (ca element de structura pentru investitiile nete - noi) cuprind intreaga activitate a acestui sector, inclusiv pe cea ce presupune lucrarile de instalatii si de montaj al utilajelor tehnologice si functionale. La alte cheltuieli de investitii sunt cuprinse insa si cele efectuate pentru elaborarea unor studii de cercetare si proiectare legate de obiectivele de investitii si pentru serviciile aferente transferului de proprietate, iar datele INS indica momentan o situatie relativ buna pe acest segment, chiar si in contextul modificarii in sens negativ a ponderii acestora, de la 10,4% la 9,5% din total. Totodata, investitiile nete reprezinta cheltuielile destinate crearii de noi mijloace fixe, dezvoltarii, modernizarii si reconstructiei celor existente, precum si valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente si al terenurilor preluate cu plata de la alte unitati sau de la populatie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.). Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru a descarca datele sursa click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter