RO EN
السلة فارغة

INS: Contributie de 3,9% a sectorului de constructii la formarea PIB

Potrivit informatiilor publicate la data de 2 iulie a.c. de expertii Institutului National de Statistica (INS) – si modificate conform unor noi elemente fundamentale referitoare, printre altele, la indicii productiei industriale, indicii preturilor productiei industriale, indicii lucrarilor de constructii, indicii de cost in constructii etc. – au rezultat diferente semnificative referitoare la cresterea economica propriu-zisa si la cuantumul PIB. Astfel, INS anunta ca Produsul Intern Brut – PIB al Romaniei, estimat pentru trimestrul intai din 2014 si evaluat ca serie ajustata sezonier, a fost de 161.159,6 milioane de lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 0,2% fata de trimestrul al patrulea al anului trecut si cu 4% fata de trimestrul intai din 2013. In acelasi timp, ca serie bruta, PIB aferent primului trimestrul din 2014 a fost de 126.384,0 milioane de lei preturi curente, mai mare – in termeni reali – cu 3,9% fata de trimestrul similar din 2013. Trebuie precizat faptul ca, in acest moment, datele evaluate reprezinta cea de-a doua varianta a celor provizorii, tinand cont mai ales de modificarea datelor referitoare la sectorul “Administratii publice”, unde s-a impus elaborarea secventei complete de conturi a acestui sector. Expertii INS explica si faptul ca anumite diferente fundamentale au rezultat ca urmare a integrarii unor indici macroeconomici actualizati, subliniind ca „in comparatie cu varianta provizorie (1), dinamica PIB a inregistrat o crestere cu 0,1 puncte procentuale, iar valoarea adaugata bruta totala cu 0,2 puncte procentuale, majorandu-si contributia la cresterea PIB cu 0,1 puncte procentuale. In schimb, volumul si contributia impozitelor nete pe produs nu s-au modificat. Volumul valorii adaugate brute pe ramuri de activitate a inregistrat modificari mai importante in ramura de constructii (+2,0 puncte procentuale) si in activitatile profesionale, stiintifice si tehnice (+1,4 puncte procentuale)”.
Aportul negativ al constructiilor la cresterea PIB ramane acelasi
In ceea ce priveste structura PIB pe categorii de resurse si utilizari (ca serie bruta), in primul trimestru al anului in curs realizarile sectorului de constructii au fost de 4.890,4 milioane de lei preturi curente, ceea ce continua sa pozitioneze bransa pe o pozitie deficitara ca importanta economica, inaintea unor sectoare mai putin relevante sau afectate de sezonalitate, precum „activitati de spectacole, culturale si recreative”, agricultura si tranzactii imobiliare, insa cu mult dupa industrie (principalul motor economic), comert si administratie publica. Noua valoare anuntata de INS reprezinta 99% ca indici de volum al activitatii, comparativ cu trimestrul intai din 2013, ceea ce indica o stabilizare la un nivel foarte scazut, iar ca indice de pret s-a constatat o majorare de 0,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Situatia este complet nesatisfacatoare in comparatie cu indicii de volum ai altor ramuri economice, descrisi in comunicatul INS, mai ales ca piata nationala de constructii se afla, in prezent, in recesiune tehnica. Un alt aspect relevant il constituie contributia pietei de constructii la formarea PIB, evaluata la 3,9% (comparativ cu 3,7% in varianta provizorie 1), insa contributia efectiva la cresterea PIB a ramas negativa (-0,1% in ambele cazuri), ceea ce – de fapt – reprezinta o situatie problematica si o frana in calea dezvoltarii economice, deoarece, prin comparatie, alte ramuri relevante (agricultura si industria) au avut un aport pozitiv sau nul la cresterea PIB, respectiv de +2,3% pentru industrie si 0% in cazul agriculturii. Dupa cum se poate observa la o analiza succinta, datele INS confirma intr-o oarecare masura estimarile specialistilor din bransa de constructii – care invoca si in continuare lipsa lucrarilor cu valoare sporita – si indica faptul ca, din punct de vedere al realizarilor efective, primele trei luni ale anului in curs au reprezentat cea mai nefasta perioada din ultimul timp pentru firmele din domeniu. In final, oficialii INS mai anunta ca primele estimari „semnal” referitoare la Produsul Intern Brut aferent celui de-al doilea trimestru din 2014, elaborate in conformitate cu exigentele Uniunii Europene, vor fi disponibile in luna august a.c. De asemenea, pentru a clarifica posibilele interpretari eronate ale seriilor de date, analistii institutului de statistica subliniaza ca „PIB – ca serie ajustata sezonier este utilizat in compararea trimestrului de referinta cu trimestrul anterior, in timp ce PIB – ca serie bruta se utilizeaza, preponderent, in compararea cu perioada corespunzatoare din anul anterior. De asemenea, in acceptiunea Eurostat, intrarea/iesirea din/in recesiune economica este apreciata prin prisma evolutiei indicelui PIB – ca serie ajustata sezonier, pe baza scaderii sau cresterii inregistrate in doua trimestre consecutive”. Prin extrapolare la alte categorii de informatii, o metoda similara de evaluare a recesiunii economice poate fi acceptata si pentru volumul lucrarilor de constructii. Astfel, in prezent, atat Eurostat, cat si INS confirma starea de recesiune a sectorului, dupa deprecierile secventiale si consecutive, ca serie ajustata, de -6,2%, respectiv de -7,4%, ale indicelui de volum al lucrarilor in trimestrul al patrulea din 2013 si in ianuarie-martie 2014. Informatii suplimentare, la www.insse.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter