RO EN
السلة فارغة

NOI reguli solicitate de autoritati pentru acordarea autorizatiilor de construire

Prin HG nr. 525/2018, publicata in Monitorul Oficial nr. 645 din 25 iulie 2018, care transpune si unele prevederi europene, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN) a fost abilitata sa implementeze, la termene precise, noul plan national de actiune la radon, denumit PNAR, care impune si unele schimbari in ceea ce priveste acordarea autorizatiilor de construire. In acest sens, presedintele CNCAN, Rodin Traicu, a subliniat - in cadrul unei dezbateri despre noile modificari legislative, organizate de institutie - ca aplicarea PNAR va impune adoptarea urgenta a unor noi reguli in constructii.
„Radonul exista in materialele de constructii, cel mai des gasindu-se in boltari, care sunt fabricati cu agregate rezultate din cenusa de termocentrale sau din bolovani proveniti din exploatarile miniere. Sunt anumite zone in care concentratia de radon este mai mare si, prin urmare, exista anumite materiale care au mai mult radon, altele, mai putin. In consecinta, pentru autorizatia de construire, se va avea in vedere si concentratia de radon, arhitectul urmand sa realizeze proiectul in functie de aceasta concentratie, sa se faca masuratori, sa se analizeze realizarea ventilatiei, pentru a diminua gazul radioactiv. Toate cladirile - publice, de locuit, scoli, spitale, teatre, primarii - vor trebui sa corespunda acestor norme, inclusiv cele deja construite. Totul depinde, insa, de zona si de materialele de constructii. Fundatiile trebuie sa fie izolate, sa nu se locuiasca la subsol, la demisol. Daca radiatia provine din materialele de constructii, prin proiectare, trebuie sa se aiba in vedere o ventilatie eficienta”, a subliniat presedintele CNCAN.
Masurile de modificare a modului de emitere a autorizatiilor de construire, care sa tina cont de prevederile HG nr. 525/2018, vor fi stabilite de un comitet interministerial, urmand ca, apoi, sa fie aprobate intr-o sedinta a Guvernului Romaniei, Rodin Traicu subliniind ca, pentru aplicarea PNAR, „exista un comitet interministerial care stabileste masurile, este obligatorie includerea acestora in bugetele administratiilor centrale si locale, iar termenele sunt stranse: de exemplu, pana la jumatatea anului 2019, institutiile abilitate, impreuna cu asociatiile profesionale mandatate si cu autoritatile publice locale vor elabora ghiduri privind metodele de prevenire a patrunderii radonului pentru cladirile noi si de remediere a fiecarui tip de cladire existenta, in functie de caracteristicile constructive si de nivelul de radon”. Pentru a descarca HG nr. 526 din 12 iulie 2018 pentru aprobarea PNAR, in forma publicata in Monitorul Oficial, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter