Potrivit unui sondaj reprezentativ realizat in iunie 2020 de catre institutul de cercetare a pietei Innofact in numele Bosch, niciun tip de sistem de propulsie nu si-a pierdut relevanta - indiferent daca este vorba de baterii sau celule de combustie, motoare pe benzina sau diesel. Daca cei 2.500 de respondenti din Germania, Franta si Marea Britanie ar trebui sa opteze maine pentru un autovehicul nou, unul din doi ar opta pentru un motor cu combustie independent pentru autovehiculul lor principal si aproximativ unul din trei pentru al doilea autovehicul. Cu toate acestea, la intrebarea care ar fi cel mai frecvent utilizat sistem de propulsie in anul 2030, aproximativ 68% dintre cei chestionati considera ca propulsia electrica este pe prima pozitie, inaintea modelelor hibrid si a celor cu combustie. Participantii la sondaj au recunoscut potentialul autovehiculelor propulsate cu tehnologia celulelor de combustie, aproximativ unul din trei considerand tehnologia celulelor de combustie drept viitorul mobilitatii.
"Mobilitatea electrica este pe cale sa castige cursa, iar aceasta reprezinta o veste buna. Numai in 2020, Bosch a investit 500 de milioane de euro in acest domeniu. In acelasi timp, rafinam continuu motorul cu combustie interna - pentru ca inca este necesar", a declarat dr. Stefan Hartung, membru al consiliului de administratie Robert Bosch GmbH si presedinte al sectorului de activitate Solutii de mobilitate.
Respondentii doresc stimulente pentru toate tipurile de sisteme de propulsie
O alta intrebare a dezvaluit lipsa de prejudecati a respondentilor fata de sistemele de propulsie de orice tip: cand au fost intrebati daca prefera stimulente pentru autovehiculele echipate exclusiv cu motoare cu combustie, pe langa numeroasele subventii guvernamentale pentru autovehicule electrice si modele hibrid plug-in, 70% dintre europenii chestionati au raspuns afirmativ. Numarul respondentilor in favoarea stimulentelor guvernamentale pentru achizitia de autovehicule noi cu un sistem de propulsie conventional este cel mai mare in Italia, cu 83% si cel mai mic in Marea Britanie, cu 60%. In Franta, 77% din respondenti sunt pentru; in Germania, 62%.
"Stimulentele oferite pentru motoarele moderne cu combustie pot accelera reinnoirea parcului auto, ceea ce ar ajuta, de asemenea, mediul si clima", spune Hartung. Putin sub o treime dintre europeni ar dori ca aceasta subventie sa fie de cel putin 9.000 de euro. Aceasta suma este egala cu reducerea maxima oferita in prezent de guvernul german pentru achizitionarea unui autovehicul electric. Sunt notabile doua constatari: in primul rand, 72% din locuitorii oraselor din cele patru tari europene in care a fost efectuat sondajul considera ca motorul cu combustie merita subventionare. In al doilea rand, majoritatea (80%) dintre tinerii intre 18 si 29 de ani sustin, de asemenea, stimulentele pentru autovehiculele cu motoare cu combustie.
Chiar si autovehiculele cu motoare conventionale pot functiona intr-un mod neutru din punct de vedere climatic. Cheia pentru aceasta sta in carburantii sintetici regenerabili (RSF), care sunt fabricati din hidrogen regenerabil si CO2 captat din aerul inconjurator. In medie, 57% dintre cei care au luat parte la sondajul Bosch au fost de acord ca RSF ar trebui sa beneficieze de reduceri fiscale. "Nu exista nicio cale de a evita carburantii sintetici regenerabili daca vrem sa ne atingem obiectivele climatice. Doar cu RSF, cele peste un miliard de autovehicule aflate deja pe sosele vor putea sa contribuie la nivel mondial la limitarea incalzirii globale", a explicat dr. Stefan Hartung.
Nu pot trai fara masina: europenii chestionati raspund in unanimitate
In Europa, este putin probabil ca statutul autovehiculului si importanta acestuia pentru mobilitate sa se schimbe in curand. In jur de 60% dintre cei chestionati in Germania, Franta, Italia si Marea Britanie nu isi pot imagina viata fara un autovehicul, iar o majoritate clara din restul de 40% sunt pregatiti sa renunte la autovehicul doar pentru o parte din timp. Nivelul de necesitate al autovehiculelor in Europa rurala este de 77%. De altfel, aceste descoperiri sunt, in linii mari, similare in randul tinerilor cu varste cuprinse intre 18 si 29 de ani, dintre care aproximativ jumatate se pronunta in mod clar in favoarea unui autovehicul. In timp ce 61% dintre cei chestionati in Germania si 47% in Marea Britanie au invocat o flexibilitate mai mare ca fiind cel mai important motiv pentru a avea o autovehicul, 41% dintre respondentii francezi au declarat ca au nevoie de acesta in principal pentru lucru. Spre deosebire de acestia, 55% dintre italienii chestionati prefera autovehiculul fata de alte forme de mobilitate, pe care le considera mai putin confortabile. "In viitorul apropiat, autovehiculul va ramane principalul mijloc de transport - si are perspective excelente de a deveni mai putin daunator climei", declara Hartung. Obiectivul Bosch este sa poata contribui la mobilitatea oamenilor intr-un mod accesibil si ecologic.
Viitorul sistemului de propulsie: Bosch promoveaza electromobilitatea si tehnologia de combustie
Bosch isi propune sa faca transportul cat mai economic din punct de vedere al consumului de resurse si urmareste viziunea mobilitatii neutre cu privire la CO2 si practic fara emisii, in mai multe moduri. In abordarea sa asupra viitoarei tehnologii pentru sistemele de propulsie, furnizorul de echipamente si servicii pastreaza o abordare deschisa. Pe de o parte, Bosch isi propune sa devina lider de piata in domeniul electromobilitatii cu autovehicule echipate cu baterii si tehnologia celulelor de combustie. Autovehiculele electrice sunt neutre din punct de vedere climatic daca puterea de incarcare si hidrogenul provin din surse regenerabile. Pe de alta parte, Bosch continua sa rafineze motoarele cu combustie, pentru a limita incalzirea globala si pentru a proteja mediul cat mai mult posibil. Daca functioneaza pe baza de RSF, motoarele pe benzina si diesel pot fi, de asemenea, neutre din punct de vedere climatic. Bosch preconizeaza ca aproximativ o treime din numarul total al autovehiculelor nou inmatriculate la nivel mondial vor fi pur electrice pana in 2030. Doua treimi din totalitatea autovehiculelor noi vor fi propulsate in continuare de motoare cu combustie, multe dintre acestea fiind modele hibrid.
***
Grupul Bosch este prezent pe piata din Romania de peste 25 de ani si numara peste 8.000 de angajati in cinci entitati. In anul 2019, Bosch a inregistrat un volum de vanzari de 436 milioane de euro la nivel national. Vanzarile totale nete, incluzand vanzarile companiilor neconsolidate si livrarile interne catre companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde euro. Pe langa centrul de cercetare-dezvoltare din Cluj si unitatile sale de productie pentru Solutii de mobilitate din Cluj si din Blaj, Bosch mai opereaza si o unitate de productie de tehnologie industriala, localizata de asemenea in Blaj, precum si un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) in Timisoara. In Bucuresti, Bosch opereaza un birou de vanzari pentru produsele sectoarelor Solutii de mobilitate, Bunuri de larg consum si Tehnologie pentru constructii si energie. In plus, o filiala a BSH Hausgeräte GmbH, activa pe piata electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, in Capitala.